Autorităţile australiene au găsit miercuri, 1 februarie, capsula radioactivă care fusese pierdută într-o regiune îndepărtată vastă din statul Australia de Vest, după căutări care au durat aproape o săptămână, informează agenția de presă Reuters, preluată de Agerpres.
Căutările au fost efectuate de-a lungul a 1.400 de kilometri de autostradă, au precizat autorităţile din domeniul situaţiilor de urgenţă.
Capsula a fost găsită după ce un vehicul echipat cu echipamente de detecţie specializate, care se deplasa cu 70 km/h, a depistat radiaţia emisă de capsulă. Capsula se afla la marginea drumului, la doi metri distanță de carosabil.
Ministrul pentru situaţii de urgenţă din statul Australia de Vest, Stephen Dawson, a anunțat că armata a verificat capsula, aceasta urmând să fie transportată joi la o unitate securizată din oraşul Perth.
„Având în vedere sfera zonei vizate, localizarea acestui obiect a fost o provocare monumentală, grupurile de căutare găsind literalmente acul în carul de fân”, a spus Dawson, în cadrul unei conferinţe de presă.
Capsula radioactivă făcea parte dintr-o jojă utilizată în industria minieră pentru măsurarea densităţii minereului de fier de la mina Gudai-Darri a companiei Rio Tinto din regiunea îndepărtată Kimberley din Australia de Vest.
Capsula era transportată la o unitate din suburbiile oraşului Perth când a căzut dintr-un autotren pe parcursul traseului de 1.400 de kilometri.
Capsula argintie, de 6 mm în diametru şi 8 mm lungime conţine o substanţă radioactivă, Cesiu-137, care emite radiaţii echivalente cu zece radiografii pe oră.
Autorităţile sanitare au avertizat populaţia împotriva oricărei manipulări a acestui obiect susceptibil de a provoca arsuri sau sindromul iradierii acute şi au recomandat păstrarea unei distanţe de minimum cinci metri de capsulă.
Foto: Profimedia Images