13 Ian. 2018 13:53

Care este starea de sănătate a lui Donald Trump. Primele rezultate ale examenului medical

Distribuie

Medicul Casei Albe a anunțat că Donald Trump are o sănătate excelentă. Anunțul vine după ce au apărut mai multe semne de întrebare legate de sănătatea liderului american. Vizita medicală nu a inclus însă și un examen psihitric.

„Vizita medicală la centrul medical militar Walter Reed a decurs extraordinar de bine. Preşedintele are o sănătate excelentă şi abia aştept să anunţ unele detalii marţi”, a precizat medicul Casei Albe, Ronny Jackson într-un comunicat.

Donald Trump, în vârstă de 71 de ani, a stat aproximativ trei ore pentru controlul medical de rutină, primul efectuat de când a fost învestit în funcția de președinte al SUA. În acest timp, medicii au verificat tensiunea, colesterolul, glucoza și greutatea. Totodată, a fost efectuat și un control la inimă.

Întrebări legate de stare de sănătate a liderului american au apărut încă din perioada campaniei electorale, iar medicul său personal a spus
„va fi cel mai sănătos individ ales vreodată”.

Donald Trump ar fi un mare consumator de fast-food. Pe lângă faptul că mănâncă adesea de la Mc Donald’s, el consumă și 12 doze de cola pe zi.
În plus, acesta ar dormi câteva ore pe noapte. Când vine vorba despre mișcare, este un lucru cunoscut faptul că acesta este pasionat de golf. Nu de puține ori el a vizitat proprietățile sale pentru a juca o partidă de golf.

„Toți prietenii mei, care lucrează încontinuu, au nevoie de operații la genunchi, la șold…”, a spus Donald Trump, în 2015.

Recent, nu doar sănătatea lui fizică a fost subiect de discuție. Mai mulți democrați au sugerat că acesta prezintă simptomele unei boli mintale, ceea ce îl face incapabil să fie președinte. Deranjat de aceste afirmații apărute după publicarea unei cărți despre președinția sa, Trump s-a lăudat pe Twitter cu facultările sale mentale. El a scris că este un „geniu foarte stabil”.


Citește și: Ce fel de copil era Kim Jong-un. Dezvăluiri făcute de bodyguardul lui Kim Jong-il


Urmareste cel mai nou VIDEO incarcat pe libertatea.ro
Fiul Geaninei Ilieș își schimbă anual pasiunile
Loading...
Comentarii