Pe „vremea mea” sună ciudat şi trist, dar realitatea e mai urâtă decât timpurile care au trecut, pentru că noi, cei mai în vârstă, o vedem cu alţi ochi, neînţeleşi de micuţi din ziua de azi. Personajele magice, frumoase, blânde şi cuminţi care ne animau nouă copilăria sunt considerate banale şi demodate azi, dar pentru noi, cei de atunci, rămân simbolurile unor crâmpeie de fericire. Şi care ar fi? Păi să vedem…
Desenele animate sunt mai tari decât realitatea, deoarece un şoricel e mai şmecher decât un motan. Şi toţi copiii îl plac şi îl încurajează când e urmărit de pisică, chiar dacă sunt convinşi că va ieşi învingător. Explicaţiile sunt lipsite de sens, deoarece puţini sunt cei care nu au adorat de-a dreptul desenele animate cu Tom şi Jerry.
Putem începe cu Veronica, „fata bună şi cuminte”, cu două codiţe, simpatică şi curioasă aşa cum trebuie să fie orice ţânc, pierdut într-o lume magică şi de basm.
Pentru cei dornici de aventură existau Cireşarii. Câte planuri şi idei ne-am făcut, câte locuri pierdute în timp nu am visat să explorăm după ce am citit cărţile sau am vizionat filmul sau serialul cu elevii care au explorat Peşera Neagră.
Un alt personaj, de data aceasta fictiv, a fost Mihaela. O fetiţă cu două codiţe galbene ca spicele grâului, care trece prin tot felul de peripeţii cu prietenul ei, câinele Azorel.
Ne delectam urmărind şi desenele animate poloneze Lolek şi Bolek, unde erau doi băieţi neastâmpăraţi ce treceau prin tot felul de întâmplări.
Cine nu a plâns alături de Sandy Belle? Cine nu a visat să devină reporter şi să străbată ţara în lung şi în lat ca şi ea? Cine nu a sperat ca să îl întâlnească pe Mark şi să fie fericită cu el?
Mai apoi, au fost emisiunile pentru cei mici. Înainte de 1989 ne delectam, duminică dimineaţa, cu „Lumea Copiilor”.
Mai târziu, au apărut ajutoarele Magicianului din emisiunea Abracadabra. Ducu, Radu, Andreea, Mica şi Dana au devenit idolii noştri, pe care visam să îi cunoaştem şi încercam să îi copiem sperând să avem parte de aventuri asemănătoare celor prin care treceau ei. Tot la capitolul emisiuni mai erau „Feriţi-vă de măgăruş” sau „Ba da, ba nu”, care ne ţineau cu ochii lipiţi de televizor şi cu răsuflarea tăiată.
Aceştia sunt doar câţiva dintre idolii copilăriei noastre, ai celor care acum privim cu nostalgie în urmă. Fictive sau reale, aceste personaje ne-au făcut să visăm, să sperăm şi să vrem să facem lucruri mari pe când eram mici.
Lăsând trecutul la locul lui şi revenind în prezent, care credeţi că sunt idolii micuţilor de azi şi ce influenţă au asupra copilăriei lor?
Libertatea lansează cele mai noi episoade cu Tom şi Jerry!