Carnavalul de la Rio are 293 de ani! Marea fiesta de 5 zile, care începe vineri în Brazilia, era iniţial o bătaie cu apă, de care nu scăpa nici familia regală
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Brazilienii se pregătesc tot anul pentru carnavalul de la Rio, care pentru ei e o sărbătoare naţională. Oficial, nebunia ţine 5 zile - începe vineri, 5 februarie, şi se termină pe 9, adică miercurea viitoare. Cum e însă greu să pui stavilă chefului de petrecere al brazilienilor, marea fiesta se întinde, practic, pe vreo 10 zile. Iar localnicilor li se alătură cam un milion de turişti străini, la fiecare ediţie.
Parade cu care alegorice, dansatori de samba aproape goi, acoperiţi doar de costume de baie ornate cu pene şi mărgele colorate, muzică la maximum, plus petreceri în cluburi ori pe străzi, cu dans şi băutură - aşa arată, în mare, tabloul carnavalului. Departe de ce era în urmă cu aproape 300 de ani, la începuturi.
Conform istoricilor, carnavalul şi-ar avea rădăcinile în sărbătoarea greacă dedicată lui Dionisos, zeul vinului, sărbătoare preluată mai târziu de romani şi dedicată propriei zeităţi a licorii preparate din struguri, Bacchus. Totuşi, la început, marea petrecere din Rio nu avea nici o asemănare cu festivităţile udate de alcool din Antichitate.
Adus în Brazilia de portughezi, în 1723, strămoşul carnavalului de azi se numea Entrudo, se ţinea cu 40 de zile înainte de Paşte şi consta într-o mare bătaie stradală cu apă şi cu zeamă de lămâie. Se pare că nici familia regală nu scăpa neudată!
Un pantofar a dat tonul paradelor zgomotoase
În 1855, nobilimea a decis însă să nu se mai amestece cu săracii. Familia regală a început să celebreze carnavalul prin baluri somptuoase, numite Grandes Sociedades, cu muzică de operă, la care invitaţii de vază îmbrăcau costume elaborate şi purtau măşti, copiind astfel carnavalul de la Veneţia. Oamenii de rând nu au putut ţine pasul, aşa că au dus mai departe obiceiul Entrudo, care a-nceput să se schimbe însă încet-încet şi să evolueze spre ceea ce e azi.
Pe la mijlocul secolului al XIX-lea, pantofarul Jose Nogueira de Azevedo a decis să anunţe zgomotos startul festivităţilor, defilând pe străzi cu tobe, tamburine şi fluiere, alături de prietenii lui şi invitând toată lumea să li se alăture. Paradele lui Azevedo au devenit repede tradiţie şi au fost denumite Ze Pereira.
Tot în secolul al XIX-lea au apărut şi paradele stradale în costume, Ranchos Carnavalescos, la care erau aleşi regele şi regina balului. Însă transformarea totală a carnavalului a avut loc în secolul XX. Iar mulţi susţin că varianta modernă a apărut la sfârşitul anilor ’20, când au luat fiinţă primele şcoli de samba.
Samba s-a născut în casa unei preotese de culoare
Samba, oricât de greu ar părea de crezut, n-a fost dintotdeauna muzica oficială a carnavalului. Nici nu avea cum. S-a născut, ca gen, la începutul secolului XX, în casa unei negrese, Tia Ciata. Femeia vindea mărunţişuri peste zi, ca să aibă din ce trăi, iar noaptea îşi aduna confraţii de culoare la... samba, adică petreceri la care se mânca, se bea, se cânta, se socializa şi de multe ori se formau cupluri. Pentru că samba nu erau văzute cu ochi buni de autorităţi, oficial, oamenii se adunau pentru a practica ritualuri religioase africane, de unde şi renumele de preoteasă al Tiei Ciata.
Petrecerilor organizate de Tia Ciata li s-a dus buhul întâi în comunitatea de culoare, apoi, politicieni şi artişti de vază au început să-i calce pragul femeii. Cei mai buni cântăreţi şi compozitori au devenit de-ai casei, iar alături de ei, în 1917, preoteasa a înregistrat prima samba din istorie. Pare nepotrivit, dar înainte să existe samba, la Rio se petrecea pe... mazurka, polka şi vals.
Sambadromul, construit în 1984 de un arhitect celebru
Paradele anuale ale şcolilor de samba au căpătat amploarea de azi după apariţia Sambadromului: un stadion reinterpretat, construit în linie dreaptă, cu un spaţiu larg de defilare, străjuit pe dreapta şi pe stânga de arene din care 70.000 de spectatori pot admira spectacolul. Sambadromul a fost construit de fai mosul arhitect brazilian Oscar Niemeyer şi a fost inaugurat în 1984.
Până atunci, şcolile de samba defilau pe străzile principale din Rio. Azi, străzile oraşului sunt dedicate petrecerilor, localnici şi turişti adunându-se să cânte şi să danseze împreună. Pentru cei cu bani mulţi şi aere de VIP mai există balurile organizate în timpul carnavalului, în hoteluri sau în cluburi, unde intrarea costă câteva zeci de euro.
Turiştii, în pericol să fie jefuiţi
De cheful de petrecere al sutelor de mii de turişti care se alătură localnicilor în timpul carnavalului din Rio profită... hoţii de buzunare. Jafurile cresc alarmant în timpul sărbătorii naţionale braziliene. Infractorii preferă locurile aglomerate, unde pot opera fără probleme, însă nu se dau în lături nici de la a înghesui şi buzunări străinii la colţ de stradă, luându-le banii, bijuteriile, telefoanele, camerele de filmat sau chiar laptopurile. De obicei, victimele scapă tefere, însă dacă opun rezistenţă, riscă să fie înjunghiate.
Cei care se aventurează în cartierele mărginaşe, controlate de traficanţii de droguri şi scăpate aproape complet de sub controlul poliţiei, riscă însă mai mult de un simplu jaf. Acolo sunt la ordinea zilei răpirile, violurile şi crimele.
Tradiţia celui de la Veneţia merge înapoi în timp până spre începutul secolului al XIV-lea
Cel mai cunoscut festival din Europa, desfăşurat în ianuarie-februarie în Veneţia, nu este, poate, la fel de spectaculos precum cel din Brazilia, însă are o istorie aparte şi clar dă culoare la fiecare început de an oraşului plutitor din Italia.
Carnavalul din Veneţia e unul de cursă lungă: a început pe 23 ianuarie şi se va termina odată cu cel din Brazilia, pe 9 februarie. Unii istorici spun că ar data din secolul al XV-lea, alţii susţin că i-au luat urma până pe la începutul celui de-al XIV-lea. La începuturile sale, a existat interdicţia purtării măştilor pe timp de noapte, fiindcă hoţii, violatorii şi criminalii s-ar fi putut folosi de asta pentru a-şi ascunde chipurile.
Pe vremuri, feriţi în spatele măştilor, nobilii şi oamenii de rând se amestecau pe străzi, se distrau împreună la spectacolele ambulante susţinute de muzicanţi sau de circarii care aveau animale exotice şi făceau jonglerii, apoi umpleau bordelurile şi localurile unde se practicau jocuri de noroc. Mulţi străini avuţi, în special prinţi din ţările europene, erau “abonaţi” la acest festival, încântaţi că, astfel camuflaţi, se puteau distra după pofta inimii fără să ştie nimeni.
În prezent, autorităţile nu ascund că organizează carnavalul în special pentru a atrage turişti, fiindcă aceştia reprezintă principala sursă de venituri a oraşului. Adevăratul spectacol se desfăşoară însă dincolo de “cortina” paradelor stradale şi a petrecerilor contra cost. Dacă ai norocul să te împrieteneşti cu un localnic, acesta ţi-ar putea facilita intrarea la un chef care încă mai păstrează ceva din atmosfera şi farmecul carnavalului de odinioară.
