Potrivit regulamentul aprobat pe această temă, cei care doresc să-și oficializeze căsătoriile în spaţii de oficiere special amenajate de către instituţiile administraţiei locale a Sectorului 6, altele decât la Starea Civilă, trebuie să plătească o taxă de 300 de lei.

De asemenea, pentru cei care vor să se căsătorească în zone din sector precum grădini publice, parcuri, muzee şi alte locuri în aer liber taxa este de 1.000 de lei.

Exceptate de la aceste taxe sunt persoanele cu handicap grav sau accentuat, persoanele încadrate în gradul I de invaliditate şi reprezentanţii legali ai minorilor cu handicap grav sau accentuat şi ai minorilor încadraţi în gradul I de invaliditate.

Potrivit raportului de specialitate, în ultimii ani, s-au înregistrat foarte multe solicitări din partea viitorilor soţi care doresc să se căsătorească altundeva decât la Starea Civilă.

„Crearea unui cadru clar pentru acest tip de oficieri este un pas necesar pentru a aduce un plus de mulţumire în rândul cetăţenilor care apelează la serviciile Direcţiei Locale de Evidenţă a Persoanelor. Contextul pandemic în care ne aflăm de mai bine de un an a impus şi administraţiei locale să îşi adapteze serviciile astfel încât să fie reduse riscurile de îmbolnăvire”, se explică în raport.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Actorul din Las Fierbinți care a slăbit 10 kilograme de la plâns. A ajuns la psiholog
FANATIK.RO

Tulburător ce i-a spus Mirel tatălui său, care l-a vizitat în arest. I-a vorbit despre victima lui, Andreea: "de fată..." Gestul imediat al bărbatului
Viva.ro

Poftiți la conacul Adelei Popescu, e aproape gata! «Tadaaam! Eu efectiv mor de plăcere. Foarte mulțumită». Poze noi de la moșie
Libertateapentrufemei.ro
Poftiți la conacul Adelei Popescu, e aproape gata! «Tadaaam! Eu efectiv mor de plăcere. Foarte mulțumită». Poze noi de la moșie
Șoc în tenis: Novak Djokovic s-a despărțit de omul alături de care a luat jumătate dintre Grand Slam-uri. Ce mesaj a avut sârbul
GSP.RO

Documentarul de pe Netflix despre misterele aurului din Transilvania. Ce comori sunt ascunse în România

A omorât un om în urmă cu 26 de ani și spera că va rămâne nepedepsit. Nu se aștepta la o asemenea trădare, după atâția ani
Știrileprotv.ro
A omorât un om în urmă cu 26 de ani și spera că va rămâne nepedepsit. Nu se aștepta la o asemenea trădare, după atâția ani
Adela Popescu, primele imagini din casa de la Șușani. Vedeta își construiește o căsuță de vacanță ca-n povești la Vâlcea! Foto
Unica.ro

Acuzat că a uitat limba română, Răducioiu spune adevărul din spatele episodului bizar: "Evident că lumea a rămas şocată. Nu am vrut să jignesc" | EXCLUSIV
Orangesport.ro

"A început şi pe aici să dea. Treaba groasă cu ruşii ăştia". Localnicii din Frecăţei, speriaţi de drona prăbuşită la 7 km de Brăila
Observatornews.ro
"A început şi pe aici să dea. Treaba groasă cu ruşii ăştia". Localnicii din Frecăţei, speriaţi de drona prăbuşită la 7 km de Brăila
Horoscop 29 martie 2024. Săgetătorii au nevoie de o foarte bună organizare, în care interesele lor să fie pe primul loc, dar nu interesele imediate
HOROSCOP

RECOMANDĂRI