Un avion de marfă Boeing 737-200 a efectuat vineri, 2 iulie, o aterizare forţată în apele Pacificului din apropierea oraşului Honolulu, Hawaii. Echipajul format din doi piloţi a fost salvat de Garda de Coastă, iar starea celor doi este „stabilă”. Potrivit înregistrărilor Turnului de Control al Aeroportului Daniel K. Inouye, din Honulu, pilotul care se afla la manșă a dat dovadă de un calm incredibil.
Avionul a decolat din Honolulu la 1.33 dimineața, însă la scurt timp, zborul 810 operat de compania Transair a început să vireze la dreapta, ieșind de pe traseu, și apoi a anunțat că are probleme la motor.
Dialogul cu turnul de control arată cât de calmă era persoana aflată la manșă, în ciuda situației grave. Pilotul nu are nici măcar o inflexiune în voce când afirmă că se află în imposibilitate de a întoarce avionul pe aeroport sau de a ridica aparatul aflat în picaj.
Turnul de control: Câte persoane sunt la bord?
Pilot: Doar eu și copilotul.
Vedeți pista aeroportului?
Negativ.
Puteți urca din nou la altitudine?
Nu, negativ.
Dacă ajungeți la aeroport, aveți permisiunea de a ateriza pe orice pistă liberă.
Vă rog să anunțați Garda de Coastă.
„O voi face”, mai spune operatorarea.
Ulterior, Boeingul s-a prăbușit în apă, iar membrii echipajului au fost salvați de Paza de Costă.
Potrivit BBC, pilotul și copilotul sunt în stare stabilă.
Foto: Profimedia