Cât te costă, de fapt, lucrurile rezolvate din mers?

Comentează
foto: ING Bank

Un transfer urgent, un schimb valutar făcut în ultima clipă, o problemă medicală apărută în vacanță. Luate separat, par cheltuieli peste care trecem repede. Adunate, ne arată cât ne costă, de fapt, improvizația financiară.

Este 6:47. Taxiul spre aeroport ajunge în 13 minute, bagajul încă nu se închide și abia atunci îți amintești că nu ai schimbat banii. „Mai târziu” tocmai a devenit acum.

Deschizi aplicația, faci schimbul și pleci. Ai rezolvat.

Numai că, atunci când rezolvăm ceva pe fugă, rareori ne mai uităm și la cost. Poate nu ai prins cel mai bun curs. Poate ai plătit un comision pe care nu l-ai observat. Poate diferența nu pare suficient de mare încât să-i dai importanță.

Și totuși, toate aceste sume mici se adună.

Costurile pe care le trecem cu vederea

Un studiu realizat de Frappe Digital pentru ING Bank România, în perioada 16–17 aprilie 2026, arată că 62% dintre români ajung periodic să ia decizii financiare pe moment. Aproape unul din patru estimează că pierde astfel peste 200 de lei pe lună, iar 22% spun că nu știu cât îi costă aceste improvizații.

E de înțeles. Nimeni nu ține o evidență separată pentru un comision plătit la un transfer urgent, diferența de curs dinaintea unei plecări sau cumpărăturile făcute la preț de aeroport pentru că zborul a întârziat. Plătim, rezolvăm și mergem mai departe.

Factura există, doar că nu o primim niciodată întreagă.

Transferurile bancare sunt menționate de 25% dintre respondenți printre situațiile în care au întâlnit costuri neanticipate, iar schimbul valutar de 18%. Un român din patru schimbă banii chiar înainte de plecare. Nu neapărat pentru că așa și-a propus. Înaintea unei vacanțe, bagajele, rezervările, actele și drumul până la aeroport par mai urgente. Schimbul valutar rămâne pe listă până când nu mai poate fi amânat.

În călătorii, „ne descurcăm noi” poate deveni scump

O călătorie are propriul talent de a produce cheltuieli care nu apar în rezervare. Zborul întârzie. Bagajul ajunge a doua zi sau nu mai ajunge deloc. Copilul face febră. Mașina se oprește când mai sunt câteva sute de kilometri până la destinație.

Potrivit studiului, 66% dintre români au ajuns să plătească mai mult decât era necesar într-o călătorie din cauza improvizațiilor financiare. Aproape unul din cinci nu și-a făcut niciodată asigurare de călătorie.

O treime dintre cei care nu se asigură de fiecare dată spun că nu au avut până acum probleme serioase și s-au descurcat fără. Ceea ce este adevărat. Până în ziua în care apare o problemă pe care n-o mai poți rezolva doar cu puțină răbdare și mult noroc.

Treizeci la sută dintre respondenți spun că au plătit din propriul buzunar intervenții sau tratamente neacoperite de o asigurare. Alți 10% s-au confruntat cu cheltuieli neplanificate pentru asistență rutieră. În astfel de momente nu mai ai timp să compari variante. Ai nevoie de o soluție și ai nevoie de ea repede.

Pe factură nu apar numai banii

Pentru 19% dintre respondenți, improvizația financiară vine la pachet cu stres și cu senzația că nu mai dețin controlul.

Este timpul petrecut căutând informații când ai avea nevoie să fii deja pe drum. Grija că problema va costa mai mult decât îți permiți. Întrebarea dacă ai ales bine, pusă după ce plata a fost deja făcută.

Nu apare în extrasul de cont, dar este tot un cost.

Ce poți scoate de pe lista de lucruri neprevăzute?

Nu putem prevedea tot ce ni se întâmplă. Putem însă să avem câteva soluții pregătite pentru situațiile care tind să se repete.

Pachetele ING Go, ING More și ING Extra includ zero comisioane pentru transferurile incluse în pachet și pentru încasările în lei și euro, în condițiile fiecărui pachet.

ING Go și ING More oferă curs valutar avantajos pentru schimburi de până la 10.000 de lei pe lună. Cu ING Extra, cursul valutar avantajos nu are limită lunară.

Pentru cei care vor să economisească fără să depindă de momentul în care își amintesc să pună bani deoparte, ING More și ING Extra includ funcția Round Up. Plățile pot fi rotunjite automat, iar diferențele ajung într-un cont de economii. Pentru primii 2.000 de lei economisiți anual astfel se acordă o dobândă de 10%. Toate cele trei pachete oferă și cashback prin ING Bazar.

Printre beneficiile ING More și ING Extra se află și asigurarea pentru afecțiuni grave, pentru titular și copiii săi minori. Acoperirea este de 20.000 de lei pentru ING More și de 100.000 de lei pentru ING Extra, în condițiile asigurării.

Cele două pachete includ și asigurare de călătorie pentru titular și familie, precum și asistență rutieră în România și Europa. Asigurarea de călătorie acoperă urgențele medicale, întârzierea, pierderea, furtul sau deteriorarea bagajelor, întârzierea călătoriei și răspunderea civilă personală.

Nu toate aceste beneficii vor fi folosite în fiecare zi. Nici nu trebuie. Important este că pot fi deja la îndemână în ziua în care ai nevoie de ele.

Ai rezolvat-o din mers? Povestește-ne cum.

Libertatea și ING te invită să povestești o situație financiară pe care ai rezolvat-o din mers. Înscrie improvizația în concurs și poți câștiga.

Nu poți elimina neprevăzutul. Poți însă să faci în așa fel încât, atunci când tragi linie, să scrie mai puțin la TOTAL.

Mai puțină improvizație, mai multă structură: ING Go acoperă lucrurile esențiale de zi cu zi, ING More adaugă beneficii pentru economisire, asigurări și călătorii, iar ING Extra oferă o experiență premium, cu schimb valutar avantajos nelimitat, card Visa Platinum și acces în lounge-uri internaționale.

Studiu realizat de Frappe Digital pentru ING Bank România în perioada 16–17 aprilie 2026, pe un eșantion de 1.051 de respondenți cu vârste între 18 și 65 de ani, din mediul urban, utilizatori de produse bancare. Cercetare cantitativă, cu o eroare maximă de eșantionare de ±3%, la un nivel de încredere de 95%.

Articol susținut de ING Bank.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Tags: promo
ALTE ȘTIRI
Furtună cu fulgere și cer înnorat peste un oraș, cu două fulgere care lovesc pământul în fundal
10:17
Temperaturi scăzute, ploi de până la 40 l/mp și ninsori la munte. Meteorologii ANM au emis cod galben de vreme rea
Oana Țoiu, la seminarul „The Black Sea Security Seminar ’26 - Secure Euxeinos, Secure Europe”. Sursa foto: Facebook / Ministerul Afacerilor Externe
ExclusivInterviu
10:00
Mihai Chihaia, analist în securitate europeană: „Este nevoie de mai mult leadership de idei la Bruxelles, din partea României, pentru consolidarea securității maritime”
MONDEN
Adrian Nartea
10:14
Adrian Nartea, mesaj pentru șoferii nervoși după ce a alergat 21 de kilometri în București: „Senzatia de libertate nu poate fi mai mare”
Pepe si sotia lui, alaturi de copii
10:01
Povestea de dragoste dintre Pepe și Yasmine. „Când am ajuns acolo am văzut-o deja cu alți ochi”
POLITIC
Luca Niculescu este surprins zâmbind în timp ce vorbește la un microfon și gesticulează ușor cu mâna stângă.
09:26
Luca Niculescu vrea ca până joi să aibă lista de miniștrii și programul de guvernare: „Nu promit miracole”
Luca Niculescu, propunerea de premier a lui Nicușor Dan, este secretar de stat în MAE și coordonatorul aderării României la OCDE. Foto: Administrația Prezidențială
08:56
Luca Niculescu propune un acord politic pe șase luni, pe fondul cerințelor PSD și al refuzului PNL de a intra la guvernare: „A venit momentul să accelerăm”
Ultimele știri
11:02
La 90 de ani, Aurel Voicu, fost primar al orașului Cugir, își pregătește doctoratul: „Trebuie să fii cu internetul”
11:00
„Asia Express” 12 octombrie 2026. Noile perechi intră diseară în lupta pentru jocul de amuletă
11:00
Ce salarii se câștigă în renovări și amenajări interioare. Cât primesc un zugrav vs un instalator vs un tâmplar
11:00
INS: gaura din comerțul exterior al României a depășit 22 miliarde euro. Continuăm să importăm mult mai mult decât exportăm, în 2026
TRENDING
08:19
Închiderea balconului sau unirea cu sufrageria fără autorizație dublează impozitul pe apartament din 2026
08:19
Departamentul de Stat al SUA, somat să facă publice detaliile călătoriei ambasadoarei Guilfoyle în România și presupusa implicare în căderea Guvernului Bolojan
11 oct.
Ce pensie primesc românii care nu au stagiul minim de cotizare de 15 ani și ce opțiuni au
11 oct.
Horoscop 12 octombrie 2026. Gemenii s-ar putea să aibă de ales între rezolvarea unei probleme de serviciu și a unei probleme de sănătate
Marlena Manko
10:27
„Mi-au căzut dinții în avion”. Ce a pățit o coafeză cunoscută din Polonia după ce s-a dus la dentist în Turcia
Plaja Railay din Krabi, Thailanda
10:26
Vacanțele în Thailanda ar putea deveni mai scumpe. Guvernul pregătește o nouă taxă pentru turiștii care pleacă din țară cu avionul
Un bărbat la laptop foloseste inteligenta artificiala la laptop, poartă o cămașă albastră și stă la un birou alb. În stânga imagini este și o grafică au AI
09:35
„AI este mai puțin reglementată decât o cutie de lapte”, spune șeful Microsoft și cere reguli mai dure
Nufărul uriaș Victoria Colombiana. Sursa foto: Magdalena, C. et al. / Phytotaxa, 2026.
08:12
O plantă uriașă, cu frunze de 2 metri, vizibilă din spațiu, descoperită întâmplător cu Instagram. Ar exista doar 50 în lume
Femeia avea 600.000 de euro în cont, dar a cerut ajutor de șomaj. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursă foto: Getty Images.
11 oct.
O femeie care a lucrat o lună și a luat ajutor de șomaj, obligată să restituie toți banii: s-a descoperit că avea în cont 600.000 de euro
Cât timp se fierb cartofii pentru piure
11 oct.
Cât timp se fierb cartofii pentru un piure reușit
Dafin, cimbru și mărar
10 oct.
Cum se conservă frunzele de dafin, cimbru și mărar pentru iarnă
Ce este zona 2 de efort în timpul antrenamentelor
17 sept.
Ce este zona 2 de efort și de ce e cea mai bună pentru arderea grăsimilor
De ce să pui un burete în sertarul cu legume al frigiderului
23 sept.
De ce să pui un burete în sertarul cu legume al frigiderului
Avertizari imediate vreme rea România
09:02
Lista localităților sub avertizare de vreme severă imediată: zonele din România cu ceață și vijelii cu rafale de până la 120 km/h
Ciocan de judecător pe un birou
07:28
Un român stabilit în Anglia a fost condamnat la 4 ani de închisoare după ce a încercat să își ucidă fosta soție și să îi incendieze casa pentru că a refuzat „să i se supună”
Laurențiu Drăghici. Sursa foto: captură Youtube / Valea Prahovei TV
ExclusivAnaliză
07:00
Ce pedeapsă și-a negociat comisarul care a ordonat distrugerea în secret a arhivei de la Poliția Ploiești. Actele scăpate din foc au fost terminate de apă
calendar-zile-libere-2027
11 oct.
Zile libere pentru români în 2027. Sărbătorile care pică în weekend și zilele de concediu care salvează minivacanțele
sistem-energie-curent-baterii
10:25
Eficiență sau Supraviețuire? Noua arhitectură energetică a României în fața riscurilor hibride și geopolitice
Ilie Bolojan și mai mulți lideri ai PNL
11 oct.
Noul PNL: Good Bye, USA și Deutschland Uber Alles?
Nicușor Dan, președintele României. Sursa foto: Hepta
11 oct.
Cinci luni de criză. Patru nominalizări. Nimeni nu s-a mișcat nici măcar un centimetru
Nicușor Dan, președintele României
9 oct.
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan