„Regulamentul Dublin prevede 30 de zile, două state nu pot fi oprite să prevadă că între ele procedura se desfășoară în 15 zile. Să știți ceva: cu cât mai repede, cu atât mai bine”, a spus Cătălin Predoiu, potrivit transcriptului furnizat de MAI.

El a precizat că în declaraţia comună pe care Austria a convenit-o cu România și Bulgaria pentru aderarea parţială la Schengen nu este precizat un termen fix și că este în interesul României ca Regulamentul Dublin să fie respectat.

„Poate să fie și un număr de 5, 7 zile și 3 zile, depinde cât de repede se mișcă Polițiile de Frontieră, Polițiile Naționale, pentru că, odată ajuns, și noi avem interesul. Vedeți dumneavoastră, migrarea secundară din România, de exemplu, într-un alt stat terț, nu înseamnă doar o încălcare a legislației acelui stat terț din Schengen, înseamnă și încălcarea legislației noastre. Dacă el primește, de exemplu, drept de azil în România și ignoră legea română și pleacă mai departe, și pentru mine e o știrbire a legislației, a ordinii de drepte. Și am tot interesul să-i aplic legislația română și să îi aplic, de exemplu, o decizie de returnare. Deci, toate aceste măsuri sunt în interes reciproc”, a spus Predoiu.

Mircea Cărtărescu nu a fost primit în Academia Română pentru un singur vot. Ana Blandiana, revoltată: „Încă o pată pe obrazul Academiei”
Recomandări
Mircea Cărtărescu nu a fost primit în Academia Română pentru un singur vot. Ana Blandiana, revoltată: „Încă o pată pe obrazul Academiei”

Regulamentul Dublin prevede că prima țară din Uniunea Europeană în care intră un migrant este responsabilă pentru gestionarea cererii sale de azil, iar Predoiu a insistat că România nu acceptă condiţii suplimentare legate de refugiaţii afgani şi sirieni. Mai precis, vom prelua numai migranții pentru care România a fost prima ţară de intrare în UE, aşa cum prevede Regulamentul Dublin.

„Există un interes comun al tuturor țărilor ca Regulamentul Dublin să funcționeze foarte bine, deci nu e nimic în plus față de ceea ce nu există din punct de vedere al practicii de frontieră a autorităților române în acest moment”, a mai punctat Predoiu.

Bulgaria și România, în Schengen aerian și maritim din martie 2024

Consiliul Uniunii Europene a votat în seara de 30 decembrie 2023, în unanimitate, admiterea României și a Bulgariei în spațiul Schengen în martie 2024, cu frontierele aeriene și maritime. Nu există deocamdată un calendar pentru accederea și cu granițele terestre.

Austria a pus trei condiții principale pentru Air Schengen: întărirea în continuare a securității la frontierele externe ale Uniunii Europene, creșterea controalelor la frontierele România-Bulgaria și Ungaria-România și acceptarea de către Bulgaria și România a imigranților aflați în Austria, mai ales afgani și sirieni.

Oameni spulberați de o mașină la Munchen, înaintea summitului de securitate la care participă lideri din întreaga lume
Recomandări
Oameni spulberați de o mașină la Munchen, înaintea summitului de securitate la care participă lideri din întreaga lume

Comisia Europeană a precizat că discuțiile pentru eliminarea controalelor la frontierele terestre vor continua anul viitor și că o decizie va fi luată într-un interval de timp rezonabil, iar surse guvernamentale au spus pentru Libertatea că accederea în Schengen terestru nu va avea loc mai devreme de 2025.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (13)

Marica13   •   14.01.2024, 21:39

Atât timp cât o să fim conduși de acești *** incapabili să își asume anumite răspunderi o să fim o țară de mâna a patra

Acest comentariu a fost moderat pentru: limbaj vulgar sau jignitor.

bituca   •   10.01.2024, 07:46

Sa vedem ce o sa faca Predoiu cu acesti migranti.

Stoiae   •   09.01.2024, 20:59

Fraierii Europei,noi suntem!

Vezi toate comentariile (13)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Noi nu aveam banii la comun. Aveam până și două frigidere diferite. Dacă mergeam la cumpărături, ne puneam separatorul între”. Ți se face pielea de găină dacă auzi ce i-a mărturisit Alina Sorescu lui Cătălin Măruță, despre mariajul ei cu Alexandru Ciucu. De ce nu a putut divorța mai devreme
Unica.ro

Uluitor ce s-a aflat despre fiica cea mare a lui Ilie Bolojan. Lucia-Maria nu are o meserie ușoară, fiind căutată chiar și de clienți din străinătate. Detalii neștiute ies la iveală
Viva.ro
Uluitor ce s-a aflat despre fiica cea mare a lui Ilie Bolojan. Lucia-Maria nu are o meserie ușoară, fiind căutată chiar și de clienți din străinătate. Detalii neștiute ies la iveală
Fiica Danei Nălbaru și a lui Dragoș Bucur a împlinit 18 ani și e ireal de frumoasă! Uite cum a pozat Sofia la vârsta majoratului: rochie neagră, mulată, elegantă, cu spatele gol, părul lung, de Cosânzeană
Libertateapentrufemei.ro
Fiica Danei Nălbaru și a lui Dragoș Bucur a împlinit 18 ani și e ireal de frumoasă! Uite cum a pozat Sofia la vârsta majoratului: rochie neagră, mulată, elegantă, cu spatele gol, părul lung, de Cosânzeană
Cine dă ora exactă în politica românească: „Acum chiar putem vorbi de o mare resetare”
Adevarul.ro
Cine dă ora exactă în politica românească: „Acum chiar putem vorbi de o mare resetare”
Alexia Eram, confesiuni despre planurile ei de viitor. Ce și-a propus creatoarea de conținut: "Întotdeauna am vrut să fac ceva creativ"
Elle.ro
Alexia Eram, confesiuni despre planurile ei de viitor. Ce și-a propus creatoarea de conținut: "Întotdeauna am vrut să fac ceva creativ"
Delia a împlinit 43 de ani și a dat cea mai tare petrecere! Artista a organizat un concert aniversar, la care au participat o mulțime de vedete. Imaginile spun tot! Woow, ce s-a întâmplat pe scenă / FOTO

Mihai și Andrei, doi tineri din echipa de bob a României, alături de antrenorul lor, eroi pentru o femeie din Germania: "Au fost îngerii mei"
Observatornews.ro
Mihai și Andrei, doi tineri din echipa de bob a României, alături de antrenorul lor, eroi pentru o femeie din Germania: "Au fost îngerii mei"
Horoscop 14 februarie 2025. Capricornii au ocazia să apeleze la acea cumințenie interioară de care dau dovadă atunci când lucrurile se complică
HOROSCOP
Horoscop 14 februarie 2025. Capricornii au ocazia să apeleze la acea cumințenie interioară de care dau dovadă atunci când lucrurile se complică

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI