Ce avioane și echipamente militare vor să aducă americanii în România și pentru care a ieșit scandal în Parlament, la votarea deciziei CSAT

 2 comentarii

Parlamentul a aprobat miercuri, 11 martie, scrisoarea președintelui Nicușor Dan referitoare la dislocarea temporară în România a unor echipamente și forțe militare americane. Proiectul de hotărâre a fost aprobat de senatori și deputați cu 272 de voturi „pentru”, 18 „împotrivă”, 5 abțineri, iar doi parlamentari nu au votat.

Trupe și echipamente americane, dislocate în două baze aeriene

Comisiile pentru apărare ale Camerei Deputaților și Senatului au aprobat anterior, cu majoritate de voturi, hotărârea care să permită, conform scrisorii președintelui României, prezența în baza de la Mihail Kogălniceanu a unor capabilități ale Statelor Unite, care se vor desfășura pe o perioadă determinată.

De asemenea, Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT) a aprobat miercuri solicitarea SUA de a trimite în România trupe suplimentare, avioane de realimentare și echipamente de monitorizare.

Statele Unite vor trimite în România circa 400-500 de militari. Solicitarea SUA a vizat însă două baze aeriene din țară, atât Mihail Kogălniceanu din județul Constanța, despre care s-a vehiculat inițial, cât și Câmpia Turzii, din județul Cluj, au transmis mai multe surse oficiale pentru HotNews.

De asemenea, solicitarea ar viza o perioadă temporară, de 90 de zile și dacă va trebui prelungită, este nevoie de o nouă convocare a CSAT.

„Cel mai repede vor veni avioanele de alimentare”, au explicat aceleași surse.

La baza aeriană de la Câmpia Turzii vor fi relocate sistemele de observație și culegere de informații - în special dronele - precum și avioanele de realimentare care nu pot fi găzduite la baza de la Kogălniceanu din motive logistice. În prezent, la Câmpia Turzii este deja dislocat un detașament american dotat cu drone MQ-9 Reaper.

Nicușor Dan subliniază că echipamentele americane sunt defensive

Președintele Nicușor Dan spune că aceste echipamente vor fi dislocate pe teritoriul țării în baza acordului de parteneriat între România și Statele Unite.

„Punctul al treilea al discuției de azi în CSAT a fost dislocarea temporară a unor echipamente și forțe militare americane în România. E vorba de avioane de realimentare, cum deja s-a discutat în spațiul public, a unor echipamente de monitorizare și a unor echipamente de comunicații satelitare, acestea din urmă în corelare cu scutul de la Deveselu”, a precizat șeful statului, după ședința CSAT de miercuri.

El a adăugat că aceste echipamente sunt unele defensive: „Subliniez faptul că aceste echipamente sunt defensive și subliniez faptul că ele nu sunt înzestrate cu armament propriu-zis. În termeni tehnici, se spune că ele sunt echipamente non-cinetice”.

Nicușor Dan i-a „asigurat” pe români că „nu au motive de îngrijorare” și că „țara lor este una sigură”.

„Subliniez că e vorba de niște echipamente care sporesc securitatea României. Deci, îi asigur pe români că nu au motive de îngrijorare, țara lor este o țară sigură, ba chiar mai sigură”, a precizat Nicușor Dan.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (2)
  • Avatar comentarii

    Lauruco 11.03.2026, 19:07

    Nu am nimic împotrivă să vină americanii dar nea matematicianul ne cam ia de fraieri. Avioanele de realimentare vor da combustibil avioanelor de vânătoare iar dronele vor stabili țintele. E ca și cum ne spune că praful de pușcă din cartușe și cătarea armelor nu fac parte din mitralieră ci sunt acolo cu scop defensiv. Mai încearcă, Nicușoare.

  • Avatar comentarii

    Nerasist 11.03.2026, 19:44

    Fara NATO nu se justifică.

ALTE ȘTIRI
George Tuță este primar al Sectorului 1 din București. Foto: Hepta
16:49
Primăria Sectorului 1 cumpără cu 1,8 milioane de euro o vilă cu piscină pentru o grădiniță: imobilul aparține familiei omului de afaceri Adrian Petrache
OTOPENI - AEROPORT - VLAD BALTATEANU - 6 OCT 2026
16:29
Iubitul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză pe râul Olt, neagă că ar fi ucis-o. Cum descrie bărbatul evenimentele din seara crimei
MONDEN
Cântăreața Jo (Ioana Anuța) în serialul „Fără urmă” de pe PRO TV și VOYO | sursa foto: PR
ExclusivInterviu
16:51
Serialul de la PRO TV în care apare cântăreața Jo. Ce rol are Ioana Anuța: „Brusc suntem cu toții extraordinari”
Nicoleta Nucă
16:01
Imagini cu Nicoleta Nucă după ce a slăbit 10 kilograme. Cât a ajuns să cântărească. „Mi-a plăcut procesul și m-am ținut de treabă”
POLITIC
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
16:50
Răspunsul premierului desemnat Luca Niculescu, întrebat dacă își depune mandatul în caz că nu strânge o majoritate înainte să ajungă în Parlament
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
LiveText
16:00
Luca Niculescu, premierul desemnat, a negociat cu PSD, PNL și UDMR. Social-democrații au pus condiții, liberalii au anunțat decizia
Ultimele știri
17:16
Magistrala 6 de metrou: „Cârtița” Sfânta Maria a ajuns la stația Expoziției, după ce a excavat 3.671 de metri de tunel
17:12
Ministerul Sănătății a reluat livrarea vaccinului BCG în țară. Ce trebuie să facă părinții copiilor rămași nevaccinați
17:00
Dr. Alin Nicolescu, despre obiceiurile care ne distrug pielea: „Este mai rău să te speli de cinci ori pe zi decât să te speli o dată la trei zile”
17:00
BNR anunță că inflația va crește din nou până la sfârșitul anului, după ce a scăzut la 6,17% în august
TRENDING
Analiză
15:00
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
14:30
Programul pelerinajului de Sfânta Parascheva de la Iași 2026 - informații utile
16:22
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Solicitarea unui avans financiar este o practică obișnuită în cazul renovărilor de apartamente, însă poate deveni o sursă de riscuri financiare dacă nu este gestionată corespunzător.
16:21
Ghid practic pentru renovarea apartamentului: Cum te protejezi de meșterii care cer bani în avans, ce spune legea și cum trebuie făcute plățile
Fotografie aeriană a navei de croazieră „Disney Magic” la plecarea din Miami
16:02
Disney a lansat cel mai spectaculos vas de croazieră din flota sa. Turitșii se vor putea bucura de 7 piscine, spectacole live și un meniu inspirat din filmele „Frozen”
Dacă te confrunți cu tristețe, furie sau o stare de spirit proastă care persistă mai mult de două săptămâni și îți afectează viața de zi cu zi, este momentul să ceri ajutor de specialitate.
14:57
Ce se întâmplă când tristețea durează mai mult de două săptămâni și care sunt semnele ce indică o problemă gravă la copii și adulți
Femeie din SUA de 100 ani cu o coca cola în mână
12:39
O femeie de o sută de ani are aceeași cină în fiecare seară: hotdog și o Coca-Cola. „Sunt în rai”
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
11:40
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Primăria București a introdus un nou regulament pentru circulația vehiculelor grele în oraș, anunță instituția pe 8 octombrie.
14:19
Noi reguli pentru camioane și TIR-uri în București: restricțiile de tonaj se extind și amenzile se dublează
Rareș Bogdan
14:19
Rareș Bogdan, audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos
Un microbuz plin cu pasageri s-a izbit de o mașină la Mateești.Foto: Inspectoratul General pentru Situații de Urgență
13:22
Planul Roșu de Intervenție, activat în județul Vâlcea după un accident grav între un microbuz și o mașină. Sunt implicate zece persoane
bmw x3 - gri, 2026 confiscat la vama sculeni
13:16
Un șofer polonez de 26 de ani a rămas fără BMW-ul nou-nouț de 320.000 de lei la vama Sculeni
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește