Conform președintelui ANSVSA, nu sunt luate date din buletin și nici nu se cer numele tuturor clienților care stau la aceeași masă.

“În ordinul comun semnat cu Ministerul Sănătății și Ministerul Economiei există această cerință, existența unui registru de evidență a rezervărilor clienților. Nu luăm date din buletin”, a precizat Robert Chioveanu.

Acesta a adăugat: “Și înainte exista un registru în care erau trecute rezervările, acum e necesar fiindcă în cazul apariției unui caz de îmbolnăvire în rândul clienților care au stat la terasă e foarte ușor, când se face ancheta epidemiologică, să fie găsiți cei care erau pe terasă”.

Șeful ANSVSA a mai precizat faptul că în registru va fi notat numele, prenumele și numărul de telefon al celui care face rezervarea. În schimb, nu vor fi cerute copii după buletin

“Dacă avem patru clienți, atunci se trece numele celui care face rezervarea și doar atât. Se știe data, ora, și masa pentru care a făcut rezervarea”.

Robert Chioveanu, președinte ANSVSA

“Și înainte se făceau rezervări. Și înainte îți dădeai numele și numărul de telefon ca să fii contactat în caz că se întâmplă ceva cu rezervarea ta. Același lucru îl aplicăm și astăzi, nu este nimic diferit”, a declarat și Dragoș Petrescu, directorul unui lanț de restaurante din București.

“Rezervările se pot face și la intrarea în restaurant”, a dat asigurări Dragoș Petrescu.

Dacă se vor depista cazuri în care nu sunt respectate măsurile de siguranță decise de autorități, “se vor lua măsuri imediate pentru asigurarea distanțării fizice în rândul clienților”, a mai precizat Chioveanu.

Citeşte şi:

Aglomerație pe Autostrada Soarelui și pe DN 1. Coloană uriașă de mașini la intrarea în Capitală

Roxana Mărăcineanu, ministrul Sporturilor din Franța, ironizată într-o caricatură. ”Toate la timpul lor”

VIDEO | Au apărut mesele personale de protecție pentru distanțarea socială

Despărțirea lor a șocat pe toată lumea, ce s-a întâmplat. „O altă familie de care ți-ai bătut joc”
PARTENERI - GSP.RO
Despărțirea lor a șocat pe toată lumea, ce s-a întâmplat. „O altă familie de care ți-ai bătut joc”
Aparatul din casă care consumă o energie electrică uriașă. Într-un minut consumă cât un bec cu led în 8 ore
Playtech.ro
Aparatul din casă care consumă o energie electrică uriașă. Într-un minut consumă cât un bec cu led în 8 ore
Maşina unei tinere mame, care a dispărut împreună cu cei doi copii acum 19 ani, a fost găsită în sfârşit într-un râu din SUA
Observatornews.ro
Maşina unei tinere mame, care a dispărut împreună cu cei doi copii acum 19 ani, a fost găsită în sfârşit într-un râu din SUA
Horoscop 17 octombrie 2021. Capricornii pot primi sugestii deosebit de valoroase, în timpul unor conversații obișnuite
HOROSCOP
Horoscop 17 octombrie 2021. Capricornii pot primi sugestii deosebit de valoroase, în timpul unor conversații obișnuite
Pedeapsa primită de șoferița care anul trecut a lovit intenţionat cu maşina un poliţist pe motocicletă și apoi a fugit. VIDEO
Știrileprotv.ro
Pedeapsa primită de șoferița care anul trecut a lovit intenţionat cu maşina un poliţist pe motocicletă și apoi a fugit. VIDEO
Frumoasa sportivă a ţării, şocată după ce şi-a făcut analizele. Ce rezultat a citit: "Homosexualitate, risc ridicat". "Diagnosticul" medicului a bulversat-o
Telekomsport
Frumoasa sportivă a ţării, şocată după ce şi-a făcut analizele. Ce rezultat a citit: "Homosexualitate, risc ridicat". "Diagnosticul" medicului a bulversat-o
Rebels with a cause @ELLE New Media Awards 2021
PUBLICITATE
Rebels with a cause @ELLE New Media Awards 2021