- În primul rând trebuie să te adresezi preşedintelui asociaţiei de proprietari care, prin natura funcţiei sale, reprezintă interesele tuturor membrilor asociaţiei de proprietari, în aceeaşi măsură, fără discriminare şi fără favoritisme, având obligaţia să dea curs oricărui tip de sesizare. Este obligatoriu ca orice sesizare să se facă în scris şi sub semnătură de primire, pentru a exista un document care să ateste răspunderea persoanei căreia i-a fost înmânat, în cazul în care aceasta nu acţionează.
- Sesizările de tipul contestaţiilor asupra modului de calcul al întreţinerii se depun în termen de 10 zile de la data afişării listei de plată, preşedintele având obligaţia să răspundă în termen de 7 zile. Pentru celelalte tipuri de sesizări ori reclamaţii, termenul de răspuns e de maximum 30 de zile.
- Preşedintele preia sesizarea şi o dă spre soluţionare celui care e angajat de asociaţie pentru activitatea reclamată: administrator, contabil, cenzor. Răspunsul trebuie să fie profesionist, adică simplu, clar, scurt şi la obiect, cu argumente bazate pe legi, reguli şi decizii din domeniul asociaţiilor de proprietari, astfel încât proprietarul să fie lămurit.
- Dacă nu acţionează, preşedintele se face vinovat cel puţin de neglijenţă în serviciu.
- Dacă proprietarul nu e mulţumit de răspuns, se poate adresa unei instituţii sau organizaţii de specialitate, care activează în domeniul asociaţiilor de proprietari şi pe care o consideră competentă în scopul aflării soluţiei legale. De asemenea, în condiţiile Legii nr. 230/2007, cap. VII, se poate adresa primăriei de sector sau din localitate, la serviciul de relaţii cu asociaţiile de proprietari, ai căror funcţionari au obligaţia de a oferi îndrumare, de a sprijini şi de a acţiona pentru soluţionarea oricărei sesizări primite din partea proprietarilor, inclusiv aplicându- le amenzi celor găsiţi vinovaţi.
- Dacă o hotărâre a adunării generale a proprietarilor este contrară legii sau statutului asociaţiei de proprietari, în special acele hotărâri care produc prejudicii materiale, iar preşedintele şi comitetul executiv nu iau măsuri imediate pentru anularea ori modificarea acestora, orice proprietar poate ataca respectiva hotărâre în justiţie în termen de 45 de zile, în scopul anulării sale.
Radu Opaina
Președintele Federației Asociațiilor de Proprietari din România.
www.fapr.ro
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_178b56d52f0d51735bebf777c58df377.jpg)
Viva.ro
E breaking news-ul lunii în politica românească, doamnelor, domnișoarelor și domnilor! Astăzi, 16.07.2026, Sorin Grindeanu a făcut anunțul pe care nici colegii lui nu se așteptau să-l audă. Într-o mișcare fulger, liderul PSD tocmai a dat o veste importantă
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_6232e2c17b09c76d65c853c75e1020ae.jpg)
Unica.ro
S-a întâmplat acum 30 de minute și deja au apărut mii de reacții! Tudor Chirilă l-a atacat mai dur ca oricând pe Nicușor Dan! Ce a spus artistul despre șeful statului și despre Sorin Grindeanu i-a surprins pe toți! Mesajele curg
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_4aa8601bfcee04ed7d043c77224ef664.jpg)
Elle.ro
Greu de recunoscut! Celebra artistă, apreciată de toți românii, a șocat cu apariția sa fără machiaj. Imaginile cu vedeta au devenit virale. Știi despre cine este vorba?
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_a3c9cabffe15cdba0cef3df8dc2f992b.jpg)
Libertateapentrufemei.ro
Bombă în showbiz! Nuntă mare în familia Crișan! După 6 ani, tocmai a făcut anunțul: ”Ne căsătorim! Am planul făcut”
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_a4bf2657fd93bb1f0d09eacd41dc44fe.jpg)
Avantaje.ro
O mai știți pe Romica Jurca, cea mai cunoscută doamnă de la Meteo? Azi e pensionară, o doamnă respectată și iubită, dar stai să vezi ce s-a aflat despre fiul ei. Nimeni, dar nimeni nu s-ar fi așteptat la asta. Păcat!
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_f00d4b7a7610413491ee53eb75d92e3d.jpg)
Tvmania.ro
„Palatul din Popești Leordeni”! Cum arată casa de vis a Irinei și a lui Răzvan Fodor: 7 camere, o baie ca-n filme, grădină și o poveste incredibilă în spate
Știri România
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_39a77144cf8db2810655916b09c5f642.png)
Adevarul.ro
Cazul care a divizat Italia: bijutier condamnat „pe viață” pentru că a împușcat doi tâlhari după un jaf. Apel la președinte pentru graţiere
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_3b02271785424b16d864756e761e128c.jpg)
Fanatik.ro
Inteligența Artificială s-a pus de acord: Cine va câștiga finala Cupei Mondiale Spania – Argentina. O echipă e favorită uriașă
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_ad7541ca2c588fa31cee8870ec1dff5f.png)
Financiarul.ro
Detaliul de pe factura la curent pe care mulți români nu îl verifică. Poate face diferența la final de lună
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_4e5d10b42789a9424cb14fd469ee9524.jpg)
Elle.ro
De ce Ilona Brezoianu nu l-a alăptat pe fiul ei, Matei. Actrița a dezvăluit public adevăratul motiv: „E corpul meu..."
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_d349925b10067b61941cc3defe23877d.jpg)
Unica.ro
Mirabela Grădinaru, apariție surprinzătoare la tribunal, flancată de bodyguarzi. Ce s-a aflat despre prezența ei la Curtea de Apel
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_2b036ec7d9c3ad12ace076f04fa2d5a5.jpg)
Viva.ro
Dragi români, a venit anunțul la care nimeni, dar nimeni nu se mai gândea acum! Ce veste a dat Claudiu Manda
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_6f37ddb7a1b3ee53fb44eb58998532b8.jpg)
TVMania.ro
„De la fetița fără petreceri, la diva din Capri!” Scrisoarea emoționantă scrisă de Ramona Olaru la 37 de ani
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_f24549c3d0dba59d9bc0bd4f7fbc79ab.jpg)
ObservatorNews.ro
Bugetul lui Cristian pentru un apartament în Cluj. A fost la 8 vizionări şi nu s-a decis
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_9b8da4c6ee8b149b98232f4f7cd74107.png)
Libertateapentrufemei.ro
Detaliul observat de prea puțini oameni. Toate privirile au fost la rochie, dar iată ce poartă Mirabela Grădinaru pe deget... Nicușor Dan a încercat să acopere secretul
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_204fd693a849e31afbd7829b22e18bd2.jpg)
Mediafax.ro
Verdict în dosarul prăbușirii podului Morandi: fostul șef al autostrăzilor din Italia, condamnat la 12 ani
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_2986dde1b55e0e0f2be0384fc56aeeec.jpg)
StirileKanalD.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_4513e6af663ba8856eb3f9a8beec86c7.jpg)
Wowbiz.ro
Dragostea plutește la propriu pe litoral! Doi îndrăgostiți au transformat marea într-o scenă de film romantic. Turiștii prezenți s-au uitat de două ori
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_6319221923aa733a34ecad80e8124221.jpg)
Wowbiz.ro
Cum arată fiul Mădălinei Manole la 17 ani! Fratele regretatei artiste a publicat o fotografie în premieră cu Petru Mircea Jr.
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_d19bc384fcc771979ec04af6b116e3a0.png)
Redactia.ro
Zodia care începe ziua de vineri cu lacrimi amare. Acest nativ primește o veste care îi schimbă planurile
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_76728e06a19ada7bbcccccf0f3beb4f4.jpg)
KanalD.ro
O femeie din Galați, găsită fără suflare în casa concubinului ei. Era moartă de două săptămâni
Politic
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_eb0b3cf831f345d52deba5b8639e0d61.webp)
ZiaruldeIasi.ro
Proiectul imobiliar pregătit lângă Lidl Moara de Foc este scos la vânzare. Dezvoltatorul este asociat în piață cu un alt proiect de anvergură
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_d725b96faf26c05c2930981ae7700f0e.jpg)
Fanatik.ro
Aceștia sunt fotbaliștii care nu pot evolua în SuperLiga pentru că România nu are un guvern. Care este cea mai afectată echipă
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_4a0f2a8a483c72d739515491d554fee1.jpg)
Spotmedia.ro
Cea mai bună dietă pentru sănătatea creierului
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_a75f4a2c1439aba89750a91f538500c0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_82aff1c3cc757bf54524c16054d8e258.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/robert-sighiartau-la-interviurile-libertatea.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/nicusor-dan-catre-un-jurnalist-care-l-a-intrebat-cat-se-mai-fereste-sa-propuna-un-premier-daca-va-propun-pe-dumneavoastra-ajungem-undeva-e1784217629299.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/laura-cosoi-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/andra-la-milano.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_343c6c93aadfa09e31182c11df5f5044.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_09502a4a95e344a357b73629524568bd.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_ea7dcd5d0b2ed441898d8b07d4f389ec.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_c1eb491ee8f9049584d0411e4bec95d8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/ludovic-orban-scaled-e1781698403614.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/romanca-solutie-pantaloni-zara.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/bine-pentru-tines3-ed13-burnout-anxietatesite.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2019/03/protest-sanitas-ministerul-muncii5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/pantaloni-virali-zara.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/serbia.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/ce-trebuie-sa-contina-in-2026-kit-ul-de-siguranta-auto.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/ce-este-colostrul-si-la-ce-ajuta.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/oosouji-metoda-curatenie-japoneza.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/apa-cu-fructe.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/catalin-cirstoveanu-2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/bloc-rahova-explozie-vicina-2-e1784241731921.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/tir-alb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/tineri-bucuresti-disparuti-transalpina.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/ilie-bolojan-nicusor-dan.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/foto-ilustrativ-imm-scaled-e1784207339637.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/originalconsultaripsd23iunie2026-7-scaled-e1784028771503.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/anna-politkovskaya--foto-shutterstock1829179229-copy.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.