Ann Watkins (54 de ani) s-a declarat devastată de faptul că, la doar 16 ani, fiica ei, Sarah, i-a sedus soțul, pe David Watkins, care la vremea respectivă avea 57 de ani. Peste câțiva ani, fiica ei a dat naștere unor copii gemeni. Acela a fost momentul în care femeia s-a oferit să-și ierte fiica.

Tensiunile dintre cele două au reapărut, însă, la scurt timp, după ce Ann Watkins a povestit că fiica ei a încercat să o calce cu mașina. După incident, ea s-a dus glonț la poliție să povestească ce s-a întâmplat.

„Am ieşit din magazin şi am văzut-o pe Sarah cu copiii ei în parc. M-am gândit să plec, Acela a fost momentul când m-am dus spre ei. Sarah a reacționat imediat şi a început să țipe la mine. M-a ameninţat că mă va călca cu mașina. S-a urcat la volan și a pornit mașina. Aveam un baston, pentru că sufăr de artrită, și un căruț de cumpărături, dar am reușit să mă feresc”, a povestit femeia, potrivit The Sun.

Totuși, Sarah neagă acuzațiile, iar poliția nu a demarat nicio acțiune împotriva ei.

Ann a primit vestea că soțul ei e infidel chiar de la fiica ei, care îi era amantă. Ea bănuiește că relația lor a început în urmă cu 11 ani, atunci când a plecat de acasă pentru a avea grijă de fiica mai mare.

„David (tatăl vitreg) o conducea peste tot – ea nu mă voia niciodată pe mine -, iar prietenii şi rudele chiar făceau glume cum că erau precum un cuplu în vârstă căsătorit. Începuse să devină tot mai evident şi mă simţeam exclusă din propria căsătorie, aşa că am decis să vorbesc cu ea şi într-o seară, în care David ar fi trebuit să o conducă, am spus că o duc eu. Sarah s-a enervat cumplit. A înnebunit şi urla la mine că vrea să o ducă David. Mi-am menţinut poziţia şi dintr-o dată, s-a întors către David şi a ţipat: „Ai 24 de ore să-i spui sau îi spun eu”. Atunci am ştiut. David a negat totul iniţial, dar în cele din urmă a recunoscut totul. Am fost devastată”, a declarat femeia.


CITEȘTE ȘI: VIDEO/ Dan Negru își ține copiii departe de showbiz. „Nu i-am dus niciodată la vreo emisiune TV”


FOTO: PIXABEY

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.