„Condamnă pe inculpatul M. C. la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 1.500 de lei, stabilită prin înmulţirea unui număr de 150 zile amendă cu suma de 10 lei corespunzătoare unei zile-amendă, pentru săvârşirea infracţiunii de rănirea sau schingiuirea animalelor”, se arată în decizia instanței.
Cum a fost prins cel poreclit „Iisus”
Libertatea a scris anul trecut despre cum șapte tinere s-au mobilizat pe Facebook pentru a-l găsi pe băiatul care a omorât pisica. Ele au mers pe firul unor imagini publicate online, în care animalul apare plin de sânge și apoi aruncat de la etaj, pe scara blocului.
„Credeai că glumesc?! Haha! Pisi, ce faci, mori? F…-ți morții mă-tii”, se aude vocea tânărului pe fundalul unei filmări. În ea, pisica stă înghesuită în spatele unui frigider, plină de sânge.
Fetele au căutat locații, prieteni, date de contact ale celui care a maltratat pisica, și au făcut nenumărate sesizări. Poliția l-a găsit, iar la sfârșitul lunii decembrie, tânărul a fost trimis în judecată pentru rănirea sau schingiuirea animalelor.
Instanțele preferă să dea amenzi pentru faptele de cruzime
Rănirea unui animal este infracțiune, conform Legii privind protecția animalelor, la fel ca și uciderea „cu intenție”, și se pedepsește cu închisoarea de la trei luni la un an sau cu amendă penală. Instanța poate impune și interdicția de a deține animale pentru o perioadă de la un an la cinci ani, ca pedeapsă complementară.
ONG-urile din domeniul protecției animalelor acuză că instanțele preferă să dea doar amenzi pentru faptele de cruzime sau cel mult închisoare cu suspendare, chiar dacă legea le permite să aplice sancțiuni mai mari.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro