Președinții celor două Camere, Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu, dar și parlamentarii sunt printre cei mai mari beneficiari ai acestei legi. Între timp, medicii și profesorii vor mai aștepta până în 2018. Abia de la 1 ianuarie le vor crește și lor salariile, potrivit legii salarizării, cu 25%.

Lia Olguța Vasilescu spunea că abia de la 1 ianuarie 2018 toţi bugetarii vor avea o creştere a salariului brut cu 25%, iar de la 1 martie, profesorii şi medicii vor primi în plus diferenţa de bani promisă. Iniţial, primele majorări salariale pentru Educație și Sănătate erau programate pentru 1 iulie 2017, însă în dezbaterea din Parlament s-a revenit asupra acestei decizii. Măririle în cazul demnitarilor au rămas însă să intre în vigoare începând cu 1 iulie.

Ce spun cititorii Libertatea.ro despre salariile uriașe ale parlamentarilor

Majorarea salariilor demnitarilor a iscat numeroase nemulțumiri în rândul românilor, cititorii Libertatea.ro exprimându-și indignarea față de aceste măsuri pe pagina de Facebook Libertatea.

Nu pot să înțeleg ce fac cei de la putere și parlamentarii de au salarii mari, că lucreaza trei zile pe săptămână și mai și dorm. Pentru asta au asa salarii mari, noi i-am votat să îsi facă ei salarii mari și să se certe între ei. Rușine să le fie, indiferent de culoare, să mai vină dupa voturi când or avea nevoie” – spune Viorica.

Harta puterii după parlamentare. PSD ia un sfert din mandate, AUR și-a dublat scorul. Fiefurile PNL pot fi numărate pe degetele de la o mână | Analiză
Recomandări
Harta puterii după parlamentare. PSD ia un sfert din mandate, AUR și-a dublat scorul. Fiefurile PNL pot fi numărate pe degetele de la o mână | Analiză

”Să-și cumpere lumânări de banii aia, alți amărâți nu au ce mânca și ei se lăfăie cu familiile lor, nu știu cum îi mai suportăm”, este mesajul lui Cezar.

Nu trebuie să-i mai lasam să își bată joc de noi, trebuie să ieșim în stradă. Nu vedeți că dau legi numai pentru ei, să scape basma curată de fiecare dată și să fure mai bine? Afară cu ei, nu trebuie să ne mai creadă proști”- spune și Mihaela. 

Citește și: Neașteptat. O mare vedetă a României sare în apărarea preotului Pomohaci. „Asta e calitatea lui…”

Oamenii se plâng, de asemenea, și de nivelul de trai, de sărăcie, iar majorarea salariilor este considerată cu atât mai sfidătoare.

”Pentru pensii nu au bani, că moare lumea de foame, dar pentru ei se găsesc”- se plânge Gica.

”La ce averi au Tăriceanu și Dragnea asta le mai lipsea, salarii mai mari. Rusine, unii oameni nu au ce pune pe masă la copii și nu pasă nimănui”, scrie Ioan.

”Trăim 4 persoane dintr-un șomaj de 430 pe lună și ei nu sunt multumiți cu ce luau până acum. O întrebare pentru cei de la guvern: ar putea să traiască cu 430 pe lună cu familia lor?  Rușine să le fie!”, spune Daniel.

Citește și: EXCLUSIV/ Confesiunile unei ”sugarbabe”. Străinii vin în București pentru a petrece o vacanță plină de plăceri

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Călin Georgescu face primele declarații după alegerile parlamentare: „Românii, cu votul lor, au restartat clasa politică”
Știrileprotv.ro
Călin Georgescu face primele declarații după alegerile parlamentare: „Românii, cu votul lor, au restartat clasa politică”
Adevărul neștiut! De ce a divorțat Helmut Duckadam, după aproape trei decenii de căsnicie. S-a însurat apoi cu o femeie mult mai tânără: "Se scria că..."
Viva.ro
Adevărul neștiut! De ce a divorțat Helmut Duckadam, după aproape trei decenii de căsnicie. S-a însurat apoi cu o femeie mult mai tânără: "Se scria că..."
“Regina Întunericului” a vorbit despre iadul din viața ei. Secrete grave din trecut, pe care le-a ținut ascunse: “M-am temut pentru viața mea”
Libertateapentrufemei.ro
“Regina Întunericului” a vorbit despre iadul din viața ei. Secrete grave din trecut, pe care le-a ținut ascunse: “M-am temut pentru viața mea”
Cuvântul banal din limba română pe care mulți străini nici nu îl pot pronunța. E folosit în conversațiile de zi cu zi, însă pentru alte persoane e greu de rostit
FANATIK.RO
Cuvântul banal din limba română pe care mulți străini nici nu îl pot pronunța. E folosit în conversațiile de zi cu zi, însă pentru alte persoane e greu de rostit
Interviul premonitoriu al lui Helmuth Duckadam și problemele de sănătate de care s-a lovit, chiar după Sevilla '86: „Încrederea în forțele proprii este mai puternică ca orice medicament”
GSP.RO
Interviul premonitoriu al lui Helmuth Duckadam și problemele de sănătate de care s-a lovit, chiar după Sevilla '86: „Încrederea în forțele proprii este mai puternică ca orice medicament”
Elwira și Mihai Petre, imagini inedite din noua lor locuință. Cum au ales să decoreze casa
Elle.ro
Elwira și Mihai Petre, imagini inedite din noua lor locuință. Cum au ales să decoreze casa
Imagine rară cu Helmut Duckadam și Alexandra în ziua nunții. Între ei era o diferență de vârstă de 20 de ani, iar povestea lor de dragoste este demnă de scenariul unui film
Unica.ro
Imagine rară cu Helmut Duckadam și Alexandra în ziua nunții. Între ei era o diferență de vârstă de 20 de ani, iar povestea lor de dragoste este demnă de scenariul unui film
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Valeriu Turcan, analist politic: "Dacă mai ţinea la ultima urmă de credibilitate, CCR nu avea altă soluţie"
Observatornews.ro
Valeriu Turcan, analist politic: "Dacă mai ţinea la ultima urmă de credibilitate, CCR nu avea altă soluţie"
Horoscop 3 decembrie 2024. Balanțele se trezesc implicate în multe dintre problemele celor din familie mai mult decât s-ar fi așteptat
HOROSCOP
Horoscop 3 decembrie 2024. Balanțele se trezesc implicate în multe dintre problemele celor din familie mai mult decât s-ar fi așteptat

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI