Profesorul Severius Moldoveanu a fost acuzat Marcel Bartic, profesor la o școală privată, că a pus un elev să se târască în genunchi pentru a-i oferi acestuia o notă mai mare în teză. Elevi ai liceului au spus că totul a fost doar o glumă și că profesorul a fost luat prin surprindere când s-a trezit cu liceanul, în genunchi, lângă catedră.

În apărarea dascălului au sărit și foști elevi ai acestuia, care au avut cuvinte de laudă la adresa acestuia.

„Mi-a fost profesor timp de 4 ani și nu este adevărat că discută cu 2-3 olimpici și pe restul îi pică, dimpotrivă întotdeauna a fost atent la nivelul clasei, astfel încât inclusiv cel mai slab pregătit elev să fie la un nivel ridicat. Orele lui erau cele mai interesante, când era de râs, râdeam, când era de învățat, învățam (…) Din generația mea pe care a pregătit-o dl.Moldoveanu (din clasa mea) 2 persoane au terminat MIT, aproximativ jumătate au plecat la alte facultăți de renume din Europe și America și restul au terminat minim un Master, iar acum sunt doctoranzi și toate acestea se datorează într-o anumită măsură logicii pe care ne-a format-o d.Prof Moldoveanu”, a scris pe Facebook o fostă elevă a profesorului de matematică.

Vianiștii, „muncitori, serioși și inteligenți”

Acuzat că își umilește elevii, profesorul Severius Moldoveanu îi laudă pe „vianiștii”. Într-un interviu acordat anul trecut site-ului Bitul liber, creat de elevi ai liceului, Moldoveanu îi descrie pe elevii liceului în care predă ca fiind „muncitori, serioși, și în cele din urmă inteligenți”

Dacă ar trebui să descrieți în trei cuvinte vianiștii, care ar fi acelea?

Muncitori, serioși, și în cele din urmă inteligenți. De ce inteligenți la urmă? Pentru că fără muncă și seriozitate nu poti face performanță. Desigur că și inteligența este ceva fără de care nu poți obține rezultate deosebite, însă fără muncă și seriozitate nu vei putea ajunge în punctul în care să fie folositoare inteligența.

Puterea clanului Corduneanu. Liderul decedat al grupării a fost anchetat pentru trafic de droguri, cămătărie, trafic de persoane și acte de violență, dar condamnat doar pentru „spionarea soției”
Recomandări
Puterea clanului Corduneanu. Liderul decedat al grupării a fost anchetat pentru trafic de droguri, cămătărie, trafic de persoane și acte de violență, dar condamnat doar pentru „spionarea soției”

Ministerul Educației trimite Corpul de Control

Acuzațiile apărute în cazul profesorului Severius Moldoveanu l-au determinat pe ministrul Educației, Adrian Curaj, să dispută un control în regim de urgență la Colegiul Național de Informatică „Tudor Vianu”.

„Consider că analiza acestui caz extrem de grav trebuie să ţină cont de trei aspecte: încălcarea demnităţii elevului, nerespectarea deciziei ministerului educaţiei cu privire la perioada de susţinere a tezelor semestriale, respectiv negocierea notelor, lucru totalmente inadmisibil. Mă aştept ca măsurile să fie de aşa natură, încât să sancţioneze şi să descurajeze astfel de comportamente ale cadrelor didactice”, a declarat ministrul Adrian Curaj.

FOTO: bitul-liber.ro

 

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Fructul care te scapă de stres dacă îl miroși. Are proprietăți uimitoare și e o bombă de vitamine
FANATIK.RO
Fructul care te scapă de stres dacă îl miroși. Are proprietăți uimitoare și e o bombă de vitamine
Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Viva.ro
Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Gina Pistol, la Masterchef? Chiar Smiley a dat-o de gol. Uite cum a filmat-o acasă
Libertateapentrufemei.ro
Gina Pistol, la Masterchef? Chiar Smiley a dat-o de gol. Uite cum a filmat-o acasă
Șocul trăit de Dănuț Lupu în penitenciar: „Pentru ei nu face nimeni nimic! Să mă scuze și părintele, dar trebuie să o spun”
GSP.RO
Șocul trăit de Dănuț Lupu în penitenciar: „Pentru ei nu face nimeni nimic! Să mă scuze și părintele, dar trebuie să o spun”
Creatura care poate zbura 10 luni fără să se oprească. Este deseori confundată cu o pasăre care trăiește și în România
FANATIK.RO
Creatura care poate zbura 10 luni fără să se oprească. Este deseori confundată cu o pasăre care trăiește și în România
Una dintre cele mai mari companii din lume vine în România. Are venituri aproape cât PIB-ul nostru
Știrileprotv.ro
Una dintre cele mai mari companii din lume vine în România. Are venituri aproape cât PIB-ul nostru
Cum a filmat-o Smiley pe Gina Pistol în bucătărie. Detaliul care i-a făcut pe mulți să se întrebe dacă nu cumva ea va fi noua prezentatoare MasterChef
Unica.ro
Cum a filmat-o Smiley pe Gina Pistol în bucătărie. Detaliul care i-a făcut pe mulți să se întrebe dacă nu cumva ea va fi noua prezentatoare MasterChef
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Orangesport.ro
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Judecătoarea Ancuţa Popoviciu nu mai vrea să judece cazul Vlad Pascu. Întreg procesul ar putea fi reluat de la zero
Observatornews.ro
Judecătoarea Ancuţa Popoviciu nu mai vrea să judece cazul Vlad Pascu. Întreg procesul ar putea fi reluat de la zero
Horoscop 19 aprilie 2024. Balanțele caută siguranța pe care nu le-o poate oferi nimeni, să fie sigure că vor dispune de anumite resurse
HOROSCOP
Horoscop 19 aprilie 2024. Balanțele caută siguranța pe care nu le-o poate oferi nimeni, să fie sigure că vor dispune de anumite resurse
RECOMANDĂRI