Nu. Analizele medicale impuse prin lege oricărui cuplu înainte de a depune cererea de căsătorie la starea civilă nu au rol discriminator: nu înseamnă că, dacă el sau ea (sau ambii) suferă de vreo afecţiune, nu li se permite să se căsătorească. Este vorba, mai curând, despre un screening foarte util, pentru ca viitorii soţi să ştie dacă suferă de vreo boală transmisibilă. Mai ales când vor să aibă copii!”Baterie de teste de screenind sau de triaj” – aşa sunt considerate, în lumea medicală, analizele prenupţiale pentru prevenirea şi tratarea unor afecţiuni cu repercusiuni extrem de grave asupra stării de sănătate a cuplului, a celor din anturajul lor, dar mai ales asupra sănătaţii unui viitor copil.
Aceste teste vizează depistarea unor boli care cunosc în momentul de faţă în România o adevarată explozie: sifilisul (lues - VDRL), SIDA (sindromul imunodeficienţei dobândite) şi tuberculoza.
Analizele în sine sunt ”codificate” VDRL (sifilis), HIV şi TB. Primele două se fac pe baze unor probe de sânge prelevate în cabinetul medical, iar cea din urmă presupune efectuarea unei radiografii pulmonare.
Circitul medical începe în cabinetul medicului de familie, care ”îi supune” pe cei doi la un examen general şi le dă trimitere către centre/cabinete specializate, în vederea efectuării analizelor de sânge şi a radiografiei pulmonare. Pacienţii revin, cu rezultatele acestor investigaţii, la medicul de familie, care eliberează certificatul prenupţial, scrie clar pe el: ”apt să se căsătorească”, îl semnează şi parafează.
Atenţie, certificatul prenupţial este valabil doar între 10 şi 14 zile de la data eliberării!