Programul acţiunilor de campanie ale preşedintelui Klaus Iohannis

  • 15 noiembrie – Maramureş
  • 16 noiembrie – Bistriţa-Năsăud
  • 18 noiembrie – Prahova
  • 19 noiembrie – Neamţ
  • 21 noiembrie – Galaţi
  • 22 noiembrie – Bacău

Potrivit discuţiilor din şedinţa de pregătire a strategiei pentru turul doi, s-a discutat şi despre cererile de interviuri, însă nu s-a luat încă o decizie clară privind acceptarea acestora.

Acesta se va baza în campanie pe mesajele pe reţelele de socializare dar şi în mai multe ieşiri publice.

Deja, în şedinţă s-a decis că şeful statului nu va avea o confruntare cu Viorica Dăncilă.

Orban: „Dacă vrea doamna Dăncilă să facă dezbateri cu cineva să facă cu mine”

Premierul Ludovic Orban a declarat, după şedinţa conducerii PNL, despre refuzul unei dezbateri Klaus Iohannis-Viorica Dăncilă, că preşedintele este în dialog permanent cu cetăţenii români şi cu societatea.

„Cred că în campanie preşedintele şi candidatul la Preşedinţie, Klaus Iohannis, comunică în mod constant cu cetăţenii. (…) Viziunea, proiectele, soluţiile preşedintelui Iohannis trebuie cunoscute de cetăţenii români pentru ca aceştia să voteze în deplină cunoştinţă de cauză. Dacă vrea doamna Dăncilă să facă dezbateri cu cineva să facă cu mine, să vorbim despre dezastrul pe care l-a lăsat în calitate de premier demis”, a declarat Orban, înainte de şedinţa Biroului Executiv al PNL.

Întrebat dacă nu este vorba de o dovadă de inconsecvenţă în ceea ce priveşte propriul mesaj din partea lui Klaus Iohannis, după ce în 2014 îi cerea lui Victor Ponta să iasă într-o condfruntare electorală, Orban a răspuns: „Este o dovadă de consecvenţă, de susţinere a intereselor cetăţenilor români şi de dialog permanent cu cetăţenii români”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații