Braylynn, fiica lui Ally Parker, mai are doar câteva săptămâni de trăit. Fetița de cinci ani suferă de o formă agresivă de cancer, iar doctorii i-au spus că șansele ca aceasta să învingă boala sunt nule. Astfel, medicii i-au spus mamei sale că fetița va muri. Femeia a primit aceeași veste devastatoare și de la medicii tatălui ei, care suferă de o boală neuromotorie.
„Am crezut cu toții că va trăi mai mult ca noi… Nu ne-am gândit că prețioasa mea fiica, Braylynn, va fi prima care va muri. Anul trecut a fost dificil pentru noi, dar nici nu pot să explic cât de dificil va fi anul acesta și cât de greu a fost deja. În câteva zile, va trebui să o îngrop pe această fetiță minunată. Luni, poate săptămâni, mai târziu, voi fi nevoită să-mi îngrop tatăl”, a scris Ally, într-un mesaj pe Facebook, sub o fotografie care arată durerea din familia ei. Tatăl ei stă lângă patul de spital al nepoatei sale, iar expresia feței sale nu mai are nevoie de nicio altă explicație.
Fotografia și povestea familiei a făcut înconjurul lumii. Ulterior, Ally a deschis o pagină GoFundMe, unde se pot face donații pentru tratamentul celor doi. Ea a spus că vrea să atragă atenția și asupra efectelor devastatoare pe care le are cancerul asupra unei familii.
Recomandări
Harta puterii după parlamentare. PSD ia un sfert din mandate, AUR și-a dublat scorul. Fiefurile PNL pot fi numărate pe degetele de la o mână | Analiză
După ce povestea ei a devenit cunoscută, un doctor a contactat-o și i-a spus că ar dori să încerce un nou tratament pentru micuță. „Am primit o mică rază de speranță…”, a scris ulterior femeia.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
Călin Georgescu face primele declarații după alegerile parlamentare: „Românii, cu votul lor, au restartat clasa politică”
Viva.ro
Adevărul neștiut! De ce a divorțat Helmut Duckadam, după aproape trei decenii de căsnicie. S-a însurat apoi cu o femeie mult mai tânără: "Se scria că..."
Libertateapentrufemei.ro
“Regina Întunericului” a vorbit despre iadul din viața ei. Secrete grave din trecut, pe care le-a ținut ascunse: “M-am temut pentru viața mea”
FANATIK.RO
Cuvântul banal din limba română pe care mulți străini nici nu îl pot pronunța. E folosit în conversațiile de zi cu zi, însă pentru alte persoane e greu de rostit
GSP.RO
Interviul premonitoriu al lui Helmuth Duckadam și problemele de sănătate de care s-a lovit, chiar după Sevilla '86: „Încrederea în forțele proprii este mai puternică ca orice medicament”
Elle.ro
Elwira și Mihai Petre, imagini inedite din noua lor locuință. Cum au ales să decoreze casa
Unica.ro
Imagine rară cu Helmut Duckadam și Alexandra în ziua nunții. Între ei era o diferență de vârstă de 20 de ani, iar povestea lor de dragoste este demnă de scenariul unui film
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Observatornews.ro
Valeriu Turcan, analist politic: "Dacă mai ţinea la ultima urmă de credibilitate, CCR nu avea altă soluţie"
HOROSCOP
Horoscop 3 decembrie 2024. Balanțele se trezesc implicate în multe dintre problemele celor din familie mai mult decât s-ar fi așteptat