„Le spun aici cetățenilor din Liban, îi văd deja pe cetățenii din Gaza mergând cu steaguri albe de-a lungul coastei și îndreptându-se spre sud”, a spus Gallant, în timpul unei vizite la o bază militară de la granița de nord a țării.

„Hezbollah face greșeli și antrenează Libanul într-un război care s-ar putea derula”, a adăugat el.

„Dacă face greșeli de acest fel, cei care vor plăti prețul sunt în primul rând cetățenii Libanului. Ceea ce facem în Gaza vom ști să facem în Beirut”, a avertizat Gallant.

Ministrul a mai susținut că forțele aeriene israeliene folosesc mai puțin de o zecime din capacitatea lor în intervenția din Fâșia Gaza.

„Piloții noștri stau în cabina de pilotaj, iar vârful avioanelor este îndreptat spre nord. Noi avem destule de făcut în sud, dar Forțele Aeriene sunt orientate spre nord și puterea lor este foarte mare”, a mai spus Gallant.

Liderul Hezbollah a declarat sâmbătă că gruparea sa armată a folosit noi tipuri de arme şi a lovit noi ţinte în Israel în ultimele zile, promițând că frontul din sud împotriva inamicului său declarat „va rămâne activ”.

Acesta a fost al doilea discurs al lui Sayyed Hassan Nasrallah de la începutul războiului dintre Israel şi Hamas în octombrie. În primul său discurs de la începutul acestei luni, el a spus că există posibilitatea ca lupta pe frontul libanez să se transforme într-un război total.

Raport al Congresului SUA: De ce armata rusă a înregistrat pierderi semnificative și n-a fost capabilă să câștige războiul din Ucraina ANALIZĂ
Recomandări
Raport al Congresului SUA: De ce armata rusă a înregistrat pierderi semnificative și n-a fost capabilă să câștige războiul din Ucraina ANALIZĂ

Foto: Profimedia Images

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul dintre Israel și Hamas

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (6)

durban22 12.11.2023, 11:49

Libanul au trecut in istorie ceva foarte neplacut despre atacurile si bombardamentele israeliene asupra BEIRUTULUI ,si nu cred ca vor dori sa repete aceste situatii din trecut ...

Persana 12.11.2023, 08:37

O noua ordine mondiala se prevede..

mica 12.11.2023, 08:13

Libanul trebuie sa fie foarte atent sa nu ajunga ca la situatia celor din Gaza.

Vezi toate comentariile (6)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.