Initiativa face parte dintr-un set de propuneri pe care membrii celor mai mari organizatii studentesti din Romania – Uniunea Nationala a Studentilor din Romania, Alianta Nationala a Organizatiilor Studentesti din Romania si Liga Studentilor Social Democrati – le vor propune guvernantilor. “Vrem sa ii cerem domnului premier Victor Ponta sa faca in asa fel incat cei mai buni absolventi de facultati din Romania, respectiv sefii de promotii, sa aiba posibilitatea sa se angajeze usor in administratia publica locala si centrala.
Stim cu totii ce presupune ocuparea unui post la stat: se cere experienta, se dau interviuri, si la final, in multe cazuri, se ocupa prin metode misterioase… Ei, tocmai de aceea vrem sa oprim plecarea in strainatate a elitelor, si sa li se asigure posturi in sistemul de stat”, declara Gabriel Petrea, coordonator al Ligii Studentilor Social Democrati din Romania. Din propunerile care vor ajunge pe masa Guvernului mai fac parte programul national “Primul Job” (dezvoltarea unui program comun al Ministerului Muncii și Ministerului Educației pentru sprijinirea tinerilor în obținerea primului loc de munca) si dezvoltarea unui schimb interuniversitar între institutii de invatamant superior din orașe diferite ale României, reglementat și coordonat de Ministerul Educației.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro