Cel puțin 1,5 milioane de copii din toată lumea au rămas orfani din cauza COVID. Sfaturile unui psihoterapeut
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Psihoterapeutul Carmen Buțerchi a explicat într-un articol pentru Școala 9 cât de importantă este identificarea acestor copii și acordarea de sprijin psihologic.
Peste un milion și jumătate de copii au pierdut un părinte sau tutore din cauza infectării cu COVID, arată un studiu publicat recent de Elsevier, realizat în 21 de țări.
„Minorii care experimentează un eveniment traumatic, cum este decesul unui părinte, sunt predispuși să aibă o stimă de sine scăzută, rezultate școlare mai slabe, să fie anxioși, depresivi, să trăiască sentimente de furie intensă, vinovăție, să se izoleze, să se angajeze în comportamente periculoase, cum ar fi consumul de alcool și substanțe interzise sau automutilări (de exemplu, pot începe să se taie pe brațe)”, a spus Carmen Buțerchi în Școala 9.
Aceasta a explicat ce se întâmplă exact cu copiii care pierd un părinte din cauza COVID:
„Spre deosebire de decesul cauzat de o boală lungă care oferă timp familiilor să se pregătească pentru acest deznodământ, cel survenit în urma infectării cu SARS-CoV-2 ia familia pe nepregătite, crescând șocul aflării veștii. Ce știu majoritatea copiilor este că părintele lor era în spital pentru a se trata de o boală de care mulți alții s-au vindecat, dar nu s-a mai întors, iar asta s-a întâmplat într-un timp de câteva săptămâni.
De ce? Cum se explică asta? Va muri și celălalt părinte? Sau chiar și eu? Pot fi doar o parte dintre întrebările care inundă gândurile lor și care vor produce un tsunami de emoții, precum furie, frică, incertitudine, disperare, abandon, nesiguranță și poate chiar vinovăție. Și vorbim de vinovăție mai ales în cazul în care copilul este cel care a contractat primul virusul.Carmen Buțerchi, psihoterapeut:
Dacă eram mai atent, mama/tata/bunicul/bunica nu se infecta și nu murea. Eu sunt de vină, sunt rău, nu merit dragostea lor. Cuvinte care îl pot urmări mult timp și de care va fi foarte greu să se elibereze fără ajutorul pe termen lung al unui specialist în sănătate mintală, dar și cu ajutorul adulților rămași în viața lui.
Mai este și faptul că înmormântarea intră sub incidența restricțiilor pandemiei, împiedică membrii familiei să își ia rămas-bun de la cel pe care îl iubesc, așa cum se obișnuiește. În cazul copiilor mai mari care pot participa, există riscul să apară o urmă de incertitudine privind realitatea faptului că în coșciugul închis, este cine li se spune, plus un sentiment de nedreptate față de persoana decedată care nu are parte de funeralii așa cum se practică în tradiția noastră.
Stigmatizarea copiilor care trec printr-un eveniment de pierdere din cauza COVID-19 este un alt aspect care trebuie avut în vedere. Este bine-cunoscut faptul că majoritatea celor care pierd lupta cu această boală sunt nevaccinați și la fel de bine că societatea este împărțită în două, categoria celor pro și contra vaccinare. Iar cei pro pot învinovăți sau eticheta, arăta cu degetul copilul pentru o alegere pe care nu a luat-o el și de consecința căreia nu este responsabil.
Nevoia de doliu
Ajutorul de specialitate și mediul de trai sănătos se referă, pe de-o parte, la faptul că i se permite minorului să jelească, să trăiască doliul, să plângă cât timp are nevoie fără a i se induce ideea că trebuie să uite, că a trecut destul timp de la eveniment și nu mai trebuie să se mai gândească.
Pe de altă parte, înseamnă că părintele rămas în viață are grijă de el în primul rând, este capabil să își ajusteze propriile răni, astfel încât să poată fi un sprijin pentru copil, ajutându-l să își valorifice la maximum capacitățile pe care le are. Asta într-o situație ideală. Dacă acest lucru nu este posibil, un alt adult, fie că e vorba de o rudă, prieten de familie, profesor, poate face o treabă foarte bună dacă îndeplinește rolul de mentor pentru acești copii.
Iar în al treilea rând, societatea în general și în particular școala trebuie să fie pregătite să gestioneze astfel de situații prin programele pe care ar fi indicat să le desfășoare.Carmen Buțerchi, psihoterapeut:
La vârsta adultă, se vede cicatrizarea rănii provocate de pierderea unui părinte prin faptul că este conștient că aceasta a existat, nu o neagă, știe că și-a pus amprenta asupra lui, că face parte din el, dar nu îi ghidează viața din prezent. Spre exemplu, fac facultatea de medicină pentru că îmi doresc eu, nu pentru că asta era dorința mamei sau a tatălui.
În general, oamenii puși în situația pierderii unei persoane dragi pot recunoaște ieșirea din procesul de doliu atunci când reîncep să facă lucruri care le plac lor, fără a se gândi ce părere ar avea cel care a decedat despre asta”.
Continuarea, pe Școala 9.
![A aruncat toate hainele la 60 de ani! Salma Hayek s-a scăldat goală pușcă în ocean: «60 și recunoscătoare» [15 FOTO]](https://images.libertatea.ro/1/rkek9ljaHR0cHM6Ly9hcGktd2lkZ2V0cy5yaW5naWVyLnJvL3N0b3JhZ2UvdXBsb2Fkcy9hcnRpY2xlL055dEY3MU9FaHlrVFpONU54dkdhdVZ1Z3dkZlJKcU5XNjNQQkdhM2kuanBnkZMFzQHgzQEw3gABoTEE)
