Salvatorii au evacuat din spital aproximativ 40 de pacienți, au transmis oficialii. Presa locală notează că din cele 17 victime, unele erau pacienți cu COVID conectați la aparatele de oxigen.

Preşedintele mexican, Andres Manuel Lopez Obrador, a transmis pe contul său de Twitter că este foarte întristat de moartea celor 17 pacienţi ai spitalului.

„Este o zi foarte tristă pentru Mexic”, a spus președintele, care le-a transmis locuitorilor din zonele joase să se mute în adăposturi sau să stea cu rudele sau prietenii în locuri mai sigure.

Oficialii au transmis și că marți, barca ce îl transporta pe Omar Fayad, guvernatorul de stat, s-a scufundat în râu. El a anunțat pe Twitter că nu a fost rănit, adăugând că statul va continua să coordoneze operațiunile de urgență în zonele afectate.

Heavy rain and flooding in a municipality in central Mexico causes several deathsIcon photoVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

Autoritățile au mai anunțat că alte două persoane au murit din cauza inundaţiilor la Ecatepec, o suburbie a capitalei Ciudad de Mexico, unde numeroase străzi au fost inundate.

Peste 30.000 de persoane din orașele din Mexic au fost afectate de ploile abundente, căzute în special luni, și care au provocat revărsarea râurilor.

Citeşte şi:

Evaluarea Națională 2022 – Calendarul probelor pentru elevii de clasa a VIII-a

Cereri pentru 200.000 de bilete la meciul Argentina – Bolivia. Platforma online s-a blocat imediat

Noul guvern al Afganistanului, anunțat de talibani. Ministrul de interne e pe lista persoanelor căutate de FBI

„Am lovit-o, era gelozie!” Concurentul de la Survivor care și-a făcut relația praf cu soția: „I-am dat mesaje să se împace cu mine din milă”
PARTENERI - GSP.RO
„Am lovit-o, era gelozie!” Concurentul de la Survivor care și-a făcut relația praf cu soția: „I-am dat mesaje să se împace cu mine din milă”
BREAKING! S-au găsit 5 tratamente anti-covid! Anunțul Comisiei Europene
Playtech.ro
BREAKING! S-au găsit 5 tratamente anti-covid! Anunțul Comisiei Europene
Momente dramatice din mijlocul "Infernului" din Canare: turla bisericii din La Palma, înghiţită de şuvoaiele necruţătoare de lavă
Observatornews.ro
Momente dramatice din mijlocul "Infernului" din Canare: turla bisericii din La Palma, înghiţită de şuvoaiele necruţătoare de lavă
Horoscop 27 septembrie 2021. Peștii ar fi bine să acorde o atenție deosebită oricărei investiții, cheltuielilor mari
HOROSCOP
Horoscop 27 septembrie 2021. Peștii ar fi bine să acorde o atenție deosebită oricărei investiții, cheltuielilor mari
Apare prima bancnotă din România cu chipul unei femei. Ce valoare are și pe cine reprezintă
Știrileprotv.ro
Apare prima bancnotă din România cu chipul unei femei. Ce valoare are și pe cine reprezintă
Impresiile unui polonez ajuns în Mioveni: ”Nu am întâlnit niciodata aşa ceva în Polonia”. Ce spune despre români
Telekomsport
Impresiile unui polonez ajuns în Mioveni: ”Nu am întâlnit niciodata aşa ceva în Polonia”. Ce spune despre români
De ce au plantat cei de la brandul de apă plată Bucovina 3.000 de brăduți
PUBLICITATE
De ce au plantat cei de la brandul de apă plată Bucovina 3.000 de brăduți