Cinci medici chirurgi de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgu Jiu renunţă la gărzi, după cazul gravidei operate din greșeală de hernie

 17 comentarii
Arhiva foto

Cinci medici chirurgi de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgu Jiu anunţă că vor renunţa la gărzi, începând din luna septembrie. Medicii invocă lipsa susţinerii conducerii unităţii medicale faţă de medicul care a operat-o de hernie pe femeia care era, de fapt, însărcinată în nouă luni, informează News.ro şi Gorjexpress.

Şeful Secţiei de chirurgie Claudiu Soare va renunţa complet la gărzi, iar chirurgii Valentin Neagu, Constantin Barbu, Sorin Stăniloiu şi Adrian Ciprian Sterie vor asigura doar gărzile obligatorii, notează presa locală.

Ei invocă lipsa de susţinere din partea conducerii unităţii medicale faţă de medicul Constantin Barbu, cel care a operat-o pe femeia diagnosticată cu hernie, deşi ea era însărcinată în nouă luni.

Totodată, ei afirmă că activitatea chirurgicală de urgenţă se desfăşoară în condiţii improprii, cu un timp ridicat de aşteptare pentru realizarea investigaţiilor imagistice şi a analizelor, că lipseşte personalul calificat pentru sălile de operaţii, dar şi că uneori este refuzat consultul pentru unii pacienţi în ATI, iar ei nu mai doresc să îşi asume responsabilitatea.

De asemenea, medicii invocă „linşajul mediatic” la care ar putea fi supuşi, „chiar şi atunci când nu se aduce nicio afectare pacientului, din contră acesta este mulţumit de modalitatea în care a fost tratat, vina aparţinându-i”.

Joi, polițiștii gorjeni au deschis un dosar penal pentru neglijență în serviciu, după ce o femeie de 35 de ani din Tismana, aflată în luna a 9-a de sarcină, a fost operată de hernie intestinală la Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu.

Femeia, în vârstă de 35 de ani, care nu ştia că este însărcinată şi s-a prezentat la spital acuzând dureri abdominale, a născut o fetiţă. Reprezentanţii spitalului au transmis că eventraţia era reală şi că operaţia era necesară, dar şi că femeia a declarat că nu este însărcinată şi că se află sub tratament cu anticoncepţionale.

Femeia afirmă că nici ea nu a ştiut despre sarcină, întrucât lua pastile anticoncepţionale şi a avut menstruaţie în acest timp. Ea povesteşte că a rămas şocată când s-a trezit după operaţie şi i s-a spus că a născut o fetiţă. „Eu am zis: nu, am două fetiţe, nu înţelegeam ce… a zis că am născut o fetiţă. Am rămas şocată, impresionată, cum să am o fetiţă, că eu tot ziceam că am două, nu realizam. Eu am două fetiţe gemene acasă”, explică ea.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (17)
  • Avatar comentarii

    Marcel93 25.08.2023, 23:41

    Cum sa fie vinovați doctorul daca ia nici măcar nu a știut că îi gravida

  • Avatar comentarii

    Marcel93 25.08.2023, 23:42

    Nu a știut că îi gravida ,......doamne ce fenomen ce educație poate avea acea femeie.

  • Avatar comentarii

    Horea33 26.08.2023, 00:16

    Tu nu știi să scrii, crezi că e vinovat profesorul tău de română? Pentru cultura ta generală, femeia a avut o sarcină criptică, e caz rar, dar există! Medicul a acționat corespunzător, i-a reparat hernia, a adus pe lume fetița sănătoasă, mama e bine, ce-ai vrea mai mult? Între cazul acesta și cazul celălalt în care mama a murit, nu vezi nicio diferență?

  • Avatar comentarii

    Ion3laClaudia 26.08.2023, 00:59

    Deci e incredibil cu sa nu își dea seama ca e gravida doamne într-o sarcina ai atâtea simptome care îți arată că corpul se schimba nare cum sa nu fi știut

  • Avatar comentarii

    Ion3laClaudia 26.08.2023, 01:48

    Acesta este un caz în care medici nu au nici o vina nu aveau de unde sa știe ca ia e însărcinată

ALTE ȘTIRI
Soldați americani la aeroportul Mihail Kogălniceanu
14:28
Un think-tank apropiat de Donald Trump laudă apropierea României față de SUA: 30 de ani de linie pro-occidentală, de la Emil Constantinescu la Nicușor Dan. Ce reproșează totuși raportul
SRI respinge o presupusă implicare în desemnarea premierului
Analiză
12:00
Analiză Libertatea: Serviciile de informații din România au copiat modelul militarizat de funcționare de la serviciile rusești
MONDEN
Mona Segal alături de concurenți de la Asia Express 2026
Exclusiv
14:22
Mona Segall, detalii din culisele Asia Express 2026. Cine este echipa care a primit a doua șansă, după ce anul trecut a ratat startul
Cezar Ouatu si fetita lui
14:10
Cezar Ouatu a vorbit despre botezul fetiței sale, Serena. „Pentru mine contează creştinarea şi tot ce se întâmplă în acele momente”
POLITIC
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto Profimedia
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
Ultimele știri
15:17
Dominic Fritz confirmă ruptura Nicușor Dan - USR după ce președintele a promulgat legea ANI prin care Fritz pierde primăria Timișoara
15:17
Cine sunt Belinda Liu și Alexandru Mercea, „Șorțurile de aur” de la „MasterChef” 2026. Ce se întâmplă în ediția din această seară
ExclusivInterviu
15:13
Mirela Zeța, dezvăluiri fără perdea despre trădare și minciună: „Dacă aș afla asta la propria nuntă, l-aș închide într-o cameră”
15:08
540 de locuri de parcare, amenajate în Sectorul 1 București: lista străzilor
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
08:25
Călin Georgescu și Horațiu Potra ajung în fața instanței. Începe procesul pe fond în dosarul de lovitură de stat
08:23
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
ciuperci
14:38
5 greșeli majore pe care le faci când gătești ciuperci: cum le distrugi gustul și substanțele nutritive fără să știi
medicament minune care inlocuieste operatia pe inima Foto Envato
13:54
Vor să dea statul în judecată pentru a rămâne în viață: Medicamentul-minune care înlocuiește operația pe inimă, blocat la Guvern
Un bărbat în vârstă, îmbrăcat elegant în costum cu papion, stând lângă portiera deschisă a unei mașini, în fața unei case din piatră.
13:30
Un șofer în vârstă de 100 de ani își conduce Mercedesul fără ochelari și încă merge pe bicicletă: „Văd un iepure de la 1 km distanță”
O grădină îngrijită cu gazon verde și pomi fructiferi plini de mere roșii, având în fundal case
12:47
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
Barbat laptop
11:52
Managerul unui supermarket a intrat pe internet în timpul programului de 7.685 de ori în 25 de zile și a fost concediat
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
fratii-paval.jpg
11:04
Frații Pavăl (Dedeman) demolează halele fostei Comatchim, singurul comerciant de hârtie și carton din România înainte de 1989
Prim-plan cu un termometru de exterior care indică o temperatură ridicată, pe fundalul unui drum urban însorit și aglomerat cu vehicule.
10:59
ANM a emis două avertizări de căldură în România: urmează două zile cu temperaturi de până la 35 de grade în unele zone
PTF Galați
10:19
Cozi uriașe la PTF Albița și Galați cu Republica Moldova: controalele de frontieră se fac pe hârtie
Un politist italian pe o autotradă, lângă o mașină de carabinieri, în timp ce controlează traficul
07:32
Un român reținut dimineață a fost trimis până seara cu escortă, la București, din Italia: „O persoană periculoasă”
Arhiva foto
12:35
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală