Potrivit avocatei familiei Ghinescu, Crina Marinela Radu, decizia Judecătoriei Braşov de declarare a morţii Elodiei Ghinescu a devenit definitivă şi irevocabilă, nefiind atacată cu recurs.Ca urmare a acestui fapt, avocata a putut solicita emiterea certificatului de deces de la Primăria Câmpulung Muscel, localitatea natală a Elodiei Ghinescu.
„A fost eliberat certificatul. L-am ridicat de la Primăria Câmpulung Muscel astăzi (marţi – n.r.). Având sentinţa definitivă şi irevocabilă şi azi fiind termenul la care puteam solicita eliberarea certificatului, am obţinut documentul pe care urmează să îl depun la dosarul de omor. Fiind o situaţie în care declararea morţii a fost făcută pe cale judecătorească, certificatul de deces a fost emis de localitatea unde s-a născut Elodia Ghinescu”, a spus avocata Radu pentru Mediafax.
Pe baza sentinţei de declarare a morţii Elodiei Ghinescu şi a certificatului de deces, poliţistul Cristian Cioacă poate fi trimis în judecată pentru omor.
Avocata Elodia Ghinescu a fost declarată moartă, la începutul lunii noiembrie 2011, printr-o sentinţă a Judecătoriei Braşov, data morţii acesteia fiind stabilită pentru 30 august 2007, iar sentinţa urma să fie comunicată familiei Ghinescu.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.