Dan Şova a declarat că a venit la Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru a susţine plângerea penală pe care a făcut-o ca urmare a lipsei exemplarului original al contractului cu Bechtel pentru autostrada Braşov-Borş, scrie Mediafax. Departamentul condus de Şova a depus la DNA, în 20 august, o plângere penală pentru neglijenţă în serviciu privind protecţia informaţiilor clasificate, ca urmare a lipsei exemplarului original al contractului cu Bechtel pentru autostrada Braşov-Borş.
„Plângerea penală (…) cere, de asemenea, ca în situaţia în care se va dovedi că faptele care au condus la lipsa/refuzul de punere la dispoziţie a acestui document îmbracă forma altei infracţiuni să se dispună atragerea răspunderii penale, după caz, pentru infracţiunea de distrugere, furt sau abuz în serviciu contra intereselor publice. (…) Aceasta a fost făcută «in rem» şi nu e îndreptată împotriva unei persoane anume, Direcţia Naţională Anticorupţie fiind în măsură să cerceteze cine se face vinovat pentru lipsa exemplarului original al contractului”, arăta într-un comunicat de presă departamentul condus de ministrul Dan Şova.
Potrivit sursei citate, plângerea a fost depusă la DNA fiind vorba de o infracţiune de serviciu care poate aduce statului pagube importante, mai mari decât echivalentul a un milion de euro, ţinând cont de valoarea contractului cu Bechtel.
 
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.