Comisia de la Veneția se va pronunța în legătură cu OUG 7. Solicitarea PNL a fost admisă de Comisia de monitorizare a APCE

Comentează

Solicitarea PNL de a fi sesizată Comisia de la Veneția față de noile modificări ale legilor justiției a fost admisă de Comisia de Monitorizare a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, a anunţat, miercuri, liderul PNL Ludovic Orban.

Solicitarea a fost susținută în cadrul Comisiei de deputatul PNL, Ionuț Stroe, care a prezentat situația cu care se confruntă sistemul de justiție din România și modalitatea în care actuala guvernare înțelege să opereze modificări asupra legislației, în mod intempestiv, fără consultări publice, fără respectarea observațiilor Consiliului Superior al Magistraturii și în sfidarea recomandărilor Comisiei Europene.

"Noua sesizare a Comisiei de la Veneția trasează o linie roșie în atacul PSD-ALDE la independența Justiției, întrucât orice pas înainte făcut de această guvernare va duce la reacții extrem de dure ale partenerilor europeni", spun liberalii.

Potrivit PNL, este cazul ca "PSD-ALDE să se oprească din a face orice alt gest de legiferare împotriva recomandărilor Comisiei de la Veneția și ale Comisiei Europene. În caz contrar, liderii PSD-ALDE comit un act de trădare a intereselor naționale și se vor face responsabili de sancțiunile pe care le va suporta România".

"Somez public Guvernul să oprească orice alt demers legislativ în domeniul Justiției sau în domeniul penal până când experții Comisiei de la Veneția vor finaliza analiza asupra modificărilor produse în cadrul legislativ din România”, a transmis liderul PNL Ludovic Orban, într-un comunicat de presă.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
România nu se confruntă cu riscul de a nu putea plăti pensii şi salarii, în ciuda crizei politice şi a unui guvern interimar.
10:24
Alexandru Nazare a anunțat ce se întâmplă cu pensiile românilor în această iarnă: „excludem această posibilitate”
INSTANT DNA IASI BOLOJAN 000 INQUAM Photos Miruna Turbatu-
10:00
Ilie Bolojan a fost audiat ca martor la DNA Iași, în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos
MONDEN
Kasper Schmeichel | sursa foto: Profimedia Images
10:51
În urmă cu 10 ani câștiga campionatul și avea milioane de euro, iar acum e „șofer de Uber” în Danemarca: „Sunt cu normă întreagă”
Loredana Chivu și Ana Maria Mocanu la Asia Express 2026
10:29
Reacția Loredanei Chivu, după ce ea și Ana Mocanu au fost salvate de eșarfa verde, la „Asia Express” 2026
POLITIC
Nicușor Dan și delegația PSD de la consultările din septembrie FOTO Presidency
Analiză
1 oct.
Noile scenarii și calcule. Cum poate PSD să-și impună omul, dacă Nicușor Dan vine cu „propunerea potrivită”
Siegfried Mureșan în plenul Parlamentului, București, 30 septembrie 2026. Poză cu caracter ilustrativ. Foto: Profimedia Images
1 oct.
Siegfried Mureșan îl atacă pe Sorin Grindeanu și acuză PSD că nu a vrut niciodată să voteze „un guvern serios”
Ultimele știri
11:47
Ion Țiriac vrea să construiască un hotel de 4 stele în Otopeni: patru etaje cu 136 de unități de cazare
11:39
Cum arată Andreea Popescu după ce și-a schimbat look-ul. „Îți stă foarte bine. Ești superbă”
11:31
Nota de plată uriașă pentru Facebook: de ce i se cer companiei Meta până la 40 de miliarde de dolari după un proces istoric
11:25
Bodo de la Proconsul, transformare uimitoare la un an de la operația la stomac. A slăbit 54 de kilograme: „Lori nu avea loc de mine în oglindă”
TRENDING
Analiză
07:00
Cum l-au scăpat judecătorii pe Victor Micula de închisoare, după ce „s-a distrat” cu baza de date a Poliției. Pedeapsă redusă „din pix” până la limita suspendării
1 oct. 2023
Mesaje de Sfântul Ciprian - urări și felicitări pentru cei care poartă numele Ciprian
1 oct.
Tragerile loto din 1 octombrie 2026. Report de peste 2,11 milioane de euro la Loto 6 din 49
1 oct.
Horoscop 2 octombrie 2026. Leii au de ales între preocupările lor creative, cele legate de studii superioare și continuarea confruntărilor din familie
Horoscop berbec pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
00:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Berbec. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
Horoscop scorpion pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
00:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Scorpion. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
Horoscop leu pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
00:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Leu. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
Horoscop balanta pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
00:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Balanță. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
Horoscop taur pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
00:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Taur. Previziuni pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026
Interiorul Bisericii Ortodoxe Zlătari, situată pe Calea Victoriei, unde se află racla cu moaștele Sfântului  Mucenic Ciprian.
2 oct. 2024
Sfântul Ciprian, sărbătorit pe 2 octombrie:tradiții și obiceiuri. Ce să faci neapărat în această zi
De ce se face floare albă în borcanul cu murături
20 sept.
De ce se face floare albă la murături și cum o previi. Greșeala frecventă din borcan
Cum știi când începe să fermenteze mustul
24 sept.
Cum îți dai seama că mustul începe să fermenteze
De ce să pui bicarbonat în coșul de gunoi
22 sept.
De ce să pui bicarbonat în coșul de gunoi
instalatie-metawealth sursa foto metawealthco
Exclusiv
10:00
Moldova devine o uriașă „baterie” a României: investitori din mai multe țări au proiecte de sute de milioane de euro
Mai multe autoturisme sunt staționate la pompele de alimentare ale unei stații de carburant.
09:57
Cât costă un litru de benzină și motorină vineri, 2 octombrie 2026, în București, Cluj-Napoca, Constanța, Iași și Timișoara
Un avion F-16 al MApN, care survolează România
09:38
Incendiu după căderea unui obiect, posibil o dronă, în județul Tulcea. Sistemele radar nu au raportat nicio pătrundere în spațiul aerian național
Municipiul București ar putea primi un împrumut de până la 350 de milioane de euro de la Banca Europeană pentru Dezvoltare și Reconstrucție (BERD)
08:24
Ciprian Ciucu vrea să împrumute 350.000.000 de euro de la BERD pentru transportul public din București
Actriță repetând pe scena unui teatru
Analiză
06:55
Artiști din toate țările, uniți-vă! Jos capitalismul, trăiască ideologia!
Harta conductelor regionale
Analiză
1 oct.
Coridorul Vertical e cu scandal!
Poluare Bucureşti
29 sept.
Gargara și impostura nu rezolvă problema poluării aerului din București!
Benjamin Netanyahu Foto: Imago
29 sept.
Doar sângele masacrului din 7 octombrie 2023 l-ar putea mătura pe Netanyahu de la putere