În plângerea depusă, SEC a declarat că Elon Musk a scris pe Twitter, pe 19 februarie, căva face în jur de 500 de mii de mașini în anul 2019. Agenția a mai spus că miliardarul a recunoscut că mesajul a fost inexact atunci când a postat pe rețeaua de socializare, la câteva ore după, un al doilea mesaj, potrivit thedailybeast.com.

CNBC raportează că acțiunile Tesla au scăzut cu aproape cinci procente după ce a izbucnit scandalul. Musk a susținut că SEC nu a citit transcriptul privind câștigurile Tesla, unde a declarat că societatea ar putea să producă „de la 350.000, la 500.000 de mașini Model 3” în anul 2019. „Cât de jenant”, a scris Musk pe Twitter.

În luna septembrie a anului trecut, Musk a fost dat în judecată de Comisia pentru Garanții și Tranzacții financiare pentru că a indus în eroare investigatorii, procesul fiind inițiat după ce, pe 7 august, acesta a anunțat că a obținut fondurile necesare pentru delistarea de la bursă a companiei Tesla și trecerea acesteia sub control privat, prin cumpărarea de acțiuni care valorau 420 de dolari fiecare. Anunțul a generat confuzie și a condus la creșterea valorii firmei pe piața bursieră,

Atunci, miliardarul a acceptat să demisioneze din funcția de președinte al Tesla și să plătească o amendă de 20 de milioane de dolari în cadrul unui acord cu autoritățile de reglementare.

Foto: EPA


Parfumuri cu fulgi de aur de 24 K. Libertatea a aflat secretele parfumeriei de nișă chiar de la fondatorul Jean Phillipe Clermont: „Creez o bucată de eternitate!”


 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.