Bogdan Glăvan e consilierul economic în PNL al premierului. În urmă cu două luni, a ajuns în fruntea Fondului Român de Contragarantare împreună cu partenera sa de viață și de business, Flavia Anghel. Foști angajați FRC recent disponibilizați reclamă modul tenebros în care, cu sprijin politic, cei doi au pus mâna pe putere și pe bani, precum și felul ”iresponsabil” de gestionare a pandemiei în instituție.
Cuprins:
Înființat în decembrie 2009, Fondul Român de Contragarantare este o instituție financiară cu acționari de stat (Ministerul Finanțelor – 68% și Fundația Post-Privatizare – 32%). Joacă un rol major în materie de sprijin în aria creditelor pentru IMM-uri și programe guvernamentale de tip ”Start-Up Nation”, ”O Familie – O Casă” (continuator ”Prima Casă”) sau ”Investește în tine”.
Are la dispoziție un capital de circa 100 de milioane de dolari, care poate crește până la 500 de milioane de dolari prin schemele extinse de contragaranții.
De două luni, această uriașă mină de aur pentru zona economiei, cu impact direct la nivel de persoane fizice sau juridice, stă pe un butoi cu pulbere. Totul a început din momentul în care actualul cuplu de la conducere, Bogdan Glăvan (președinte Directorat) și Flavia Anghel (membru provizoriu Directorat), a ajuns în fruntea instituției prin ”manevre politice oculte” și a gestionat ”lamentabil și iresponsabil” criza COVID-19, după cum reclamă angajați din FRC. Trei persoane au fost diagnosticate cu coronavirus în instituție.
Bogdan Glăvan, 43 ani, este profesor universitar de economie la Universitatea Româno-Americană, doctor în economie (ASE), consultant politic și antreprenorial, blogger, consilierul în PNL al premierului Ludovic Orban și un nume vehiculat în octombrie 2019 să preia șefia Ministerului Fondurilor Europene.
A ajuns în FRC în ianuarie 2020, numit de Ministerul de Finanțe la conducerea Consiliului de Supraveghere al FRC, entitatea non-executivă a instituției.
Flavia Anghel, 45 ani, e lector universitar la SNSPA – Facultatea de Management, consultant în domeniu, absolventă de Contabilitate (ASE) și Psihologie (Universitatea București).
Pe Glăvan și Anghel îi leagă mai multe fire:
Și acum, epopeea, care demarează în prima parte a lunii martie, când Bogdan Glăvan și-a propus să avanseze la vârful FRC și să preia șefia Directoratului, board-ul executiv al Fondului, constituit din 3 persoane. Două dintre aceste locuri tocmai deveniseră vacante, pentru mandate de 4 luni, cu posibilitate de prelungire pe încă 2 luni.
Singura activă în funcție mai era Andreia Surcel, 45 ani, directoarea Direcției de Managementul Riscurilor, din 2014 în conducerea FRC, om cu MBA în SUA (Seattle) și o experiență de peste 18 ani în poziții de top în BRD, Citi Financial sau Alpha Bank.
Procedura de ocupare a posturilor presupunea 3 pași:
Concursul a fost programat pe data de 10 martie, după ora 15:00. Cu o zi înainte, Glăvan și-a dat demisia din fruntea CS pentru a putea candida la conducerea Directoratului, post remunerat cu 50% mai bine. Este vorba despre circa 15.000 de lei pe lună net, plus mașină de serviciu și alte facilități. Atenție, însă: pentru a produce efecte, demisia trebuia confirmată de Ministerul de Finanțe și înregistrată la Registrul Comerțului!
Un e-mail intern din FRC arată că Glăvan era sigur de numire, la pachet cu Flavia Anghel, încă din dimineața zilei de 10 martie, când nici măcar nu se știa componența CNR, care va decide câștigătorii pentru Directorat! Practic, al treilea candidat pentru cele două posturi, Cosmin Baiu, 42 ani, directorul Direcției de Contragarantare, și el om cu MBA la Paris și 17 ani de activitate în Unicredit, Alpha Leasing și BRD, era ca și inexistent.
Glăvan le solicită direct lui Surcel și secretariatului să fie pregătite contractele pentru el și Anghel, trimite deja în lucru un draft, cere un exemplar similar și pentru parteneră, dar să fie gata și deciziile de numire.
Pasaje din plângerea depusă la DNA de Surcel și Baiu, soluționată cu clasare
[pdf-embedder url="https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2020/05/sesizaredna-1.pdf" title="sesizareDNA (1)"]
Finalmente, ședința din 10 martie s-a dovedit un fiasco, ținându-se degeaba.
S-a acceptat inițial numirea cuplului Glăvan – Anghel, în condiții însă bizare. Al treilea candidat, Cosmin Baiu, nici măcar n-a fost invitat în sală. Iar Glăvan și-a depus pe loc un CV, pe care omisese să-l atașeze la dosar!
A fost un concurs trucat grosolan. Mă gândeam că măcar mă vor chema înăuntru la o discuție cu comisia, ceilalți candidați așteaptă afară și la final se ia hotărârea cum vor ei. Culmea, mă certa la un moment dat secretara că stau pe hol și nu-i las în pace să aleagă președintele.
Cosmin Baiu, ex-candidat Directorat:
Oamenii s-au precipitat însă la final, când și-au dat seama că Glăvan e blocat momentan pentru că nu venise încă OK-ul de la Finanțe pentru demisia lui din CS din urmă cu 24 de ore.
Și, imediat, s-a ajuns la ministru pe cale telefonică!
Domnul Glăvan Bogdan se oferă să-l sune pe ministrul finanțelor publice, domnul Florin Cîțu, să-i ceară să urgenteze demiterea sa din funcția de președinte CS pentru a putea fi numit în funcția de președinte al Directoratului FRC. Și, în prezența celorlalți, sună și vorbește pentru a obține rapid acest acord.
pasaj din plângerea la DNA:
Operațiunile se iau de la zero pe 13 martie, la sediul Ministerului de Finanțe, unde noi tensiuni stopează iar procedurile cu dedicație. E momentul în care Glăvan reafirmă că ”doar dacă este numit odată cu Flavia Anghel poate conduce instituția și poate lua deciziile ce se impun”, potrivit documentului către DNA. Abia pe 17 martie, după alte tergiversări și sfori trase, cuplul Glăvan – Anghel ajunge, în fine, în fruntea FRC.
”Au făcut-o seara, pe la ora 21:00, total netransparent, prin mail sau vot electronic, nimeni nu știe cum și în ce fel s-au derulat lucrurile”, susține azi Andreia Surcel. Între timp, aceasta s-a infectat cu coronavirus la birou, a trecut prin momente de coșmar la terapie intensivă și acum e acasă, în convalescență. Are doi copii.
Dar, în timp ce lupta cu virusul, s-a trezit și fără loc de muncă, pentru că noua conducere a decis peste noapte o reașezare a organigramei, demers în urma căruia 8 oameni au fost aruncați peste bord! Printre ei, Andreia Surcel și Cosmin Baiu, cei care i-au semnalat constant lui Glăvan abuzurile comise și pericolele patrimoniale create pentru FRC.
Ex-directoarea de la Managementul Riscurilor nu-și poate stăpâni lacrimile când vorbește despre actuala situație.
- Cum ați ajuns să fiți concediată în timp ce erați bolnavă de COVID-19?
- Lucrurile s-au degradat într-un ritm amețitor din momentul în care domnul Glăvan și-a propus să preia conducerea Fondului. A apelat la o serie inimaginabilă de abuzuri ca să-și atingă scopurile, cu efecte dramatice pentru oameni de valoare și instituție.
- Detaliați?
- În primul rând, Glăvan nu are calificare pentru a conduce o asemenea instituție, dar nu i-a păsat. L-a interesat numai cum să calce pe cadavre pentru a veni împreună cu concubina în fruntea FRC. Ținta a fost cum să ajungă la favoruri și bani mai mulți, indiferent de victimele colaterale. Sunt aleși ilegitim și în contradicție totală cu reglementările în vigoare, care arată că pentru Directorat trebuie să ai o reputație și o expertiză solidă în domeniu. Ambii au navigat toată viața numai prin învățămînt, la Româno-Americană, habar n-au de viața reală din zona financiar-bancară.
- V-a surprins valul de restructurare în plină pandemie?
- O mizerie! Un propagandist care a acționat după principiul impostorului dornic să scape de oamenii care-l deranjează. Au desființat cele mai importante direcții din Fond, cea de Risc și cea de Garantare/Contragarantare, care reprezentau însăși substanța instituției. Dar au procedat așa pentru a concedia, de fapt, niște oameni pe care i-au considerat incomozi. În schimb, au creat o direcție de Guvernanță și Relații Publice, un fel de cancelarie a președintelui, o entitate fără nicio noimă sau utilitate din perspectivă de business.
- Cum v-ați infectat cu coronavirus?
- Puțin după Paște, șefa de la Economic a anunțat că e suspectă de COVID-19 prin prisma soțului, posibil contact în Jandarmerie cu un coleg infectat. După o săptămână s-a confirmat temerea. A ieșit pozitiv la teste. Încă de la început am făcut împreună cu colegii numeroase demersuri către Glăvan pentru a lua măsurile necesare, să nu expunem lumea inutil, mai ales că se putea lucra ușor de acasă. Am urlat în pustiu încă vreo două săptămâni, interval de timp în care ne-am îmbolnăvit și eu, și colega de birou a pacientei zero din FRC.
N-a avut niciun stres ca în plină pandemie să organizeze concursuri ilegitime pentru ocuparea unor posturi pe care să-și aducă favoriți. Oamenii nu știau că intră într-un focar, veneau cu dosarele și mai și ziceau senin că i-a trimis Glăvan. Adică te-a trimis managerul cu care dai concursul? Serios? Niște gafe monumentale!
Andreia Surcel:
- Unde ați fost internată?
- La Monza, spital privat COVID! Am avut noroc fiindcă acolo lucrează fratele meu, reputatul urolog Cristi Surcel, și am întâlnit cadre medicale de o devoțiune incredibilă. Pe 24 aprilie am fost testată, pe 26 a venit rezultatul și m-am internat. După patru zile am ajuns pe terapie intensivă, cu pneumonie detectată la examen CT. Am avut și două vertijuri, stare de surescitare. Nu puteam să merg la toaletă decât ținându-mă de pereți. M-a atacat și neurologic. Am avut diaree non-stop, mă mânca pielea îngrozitor. Am fost doar eu cu Dumnezeu timp de zece zile! Șansa mea a fost că n-am dat în insuficiență respiratorie, plămânii au luptat singuri, fără intubare. Acum sunt acasă, în convalescență, dar mă simt epuizată.
- Și fără job!
- N-aveau voie să se atingă de post cât timp eram bolnavă. E un caz direct pentru CEDO! Oricum, voi face două plângeri penale, una pentru abuz în serviciu, alta pentru zădărnicirea combaterii bolilor. Încă mai cred în independența justiției și în discernământul premierului, care presupun că nu vrea să se compromită cu propriul consilier și concubina lui, veniți la Fond să jefuiască și să satisfacă interese clientelare. E inimaginabil ce-am pățit doar pentru că m-am opus unor abuzuri grosolane. Tremură carnea pe mine de indignare!
La rândul său, Cosmin Baiu, cel care a candidat fără nicio șansă împotriva celor doi, descrie nebunia de la FRC: ”La puțin timp după ce venise în Fond, am avut o discuție cu domnul Glăvan, în care mi-a spus direct că nu știe nimic despre garantare/contragarantare. Și că ar vrea ca, de facto, să conduc eu și cu Andreia, că el oricum va veni doar o oră-două pe zi și-l interesează numai să ia banii. În plus, ar vrea să închidă Fondul, pentru că ministrul Cîțu nu prea suportă instituția asta”.
Pentru mine, pierderea jobului înseamnă și risipirea a 30.000 de euro! Am plătit avans 20.000 de euro pentru o locuință, alți 10.000 de euro i-am băgat în mobilier, numai că acum nu voi mai fi eligibil împreună cu soția pentru creditul necesar achitării diferenței de preț. Spun adio acestor bani! Iar asta se întâmplă doar dintr-un sentiment de ură și răzbunare, fiindcă am îndrăznit să candidez din interior și am încurcat apele.
Cosmin Baiu, ex-director FRC:
El suspectează că mișcările de acum ar viza, de fapt, lichidarea FRC-ului până la sfârșitul anului, fiindcă ”n-ai cum să comiți atâtea erori imense de organizare și decizionale dacă vrei să mai exiști și să contezi în piață. Țelul e probabil o fuziune cu Fondul de Garantare, unde se joacă în altă ligă, cu salarii nete de 40.000 de lei și bonusuri pe bandă rulantă. Se pare că acolo bate și Glăvan!”.
Disponibilizații au redactat o scrisoare deschisă către Bogdan Glăvan, solicitându-i demisia alături de Flavia Anghel, pentru că ”sunteți depășiți de anvergura poziției pe care vremelnic o ocupați”.
Textul e virulent, poate fi citit integral mai jos, dar iată cum arată câteva dintre mesajele către consilierul lui Orban:
[pdf-embedder url="https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2020/05/scrisoaredeschisa.pdf" title="Scrisoaredeschisa"]
Fetele mele încep să plângă din senin și mă întreabă dacă am virusul și de ce merg la serviciu, că mama nu se duce. Sunt sub observație pentru un posibil diabet. Toată familia e într-o tensiune fantastică, știind cazurile de la birou. Mama are diabet, e hipertensivă. Diferența e că dumneavoastră v-ați expus voluntar, ceilalți am fost expuși răspunzând unor dispoziții ale dumneavoastră. Florin Vintilescu, șef Juridic FRC, comunicare către Glăvan:
Fondul de Garantare a primit ambele programe guvernamentale inițiate de MFP pentru COVID-19: IMM Invest, cu 15 miliarde RON, și garantarea dobânzilor pentru creditele persoanelor fizice și juridice ale căror rate se amână, aici putând fi vorba de sute de mii de cazuri. Fondul de Garantare s-a blocat deja, numărul solicitărilor e foarte mare. Iar Glăvan, din lene, rea-voință, nesimțire și nepricepere, n-a mișcat un deget pentru a introduce și FRC în mecanismul de susținere, deși existau pârghiile necesare.
Andreia Surcel, ex-director Departament Risc FRC:
Libertatea a trimis către Bogdan Glăvan un set de 13 întrebări punctuale vizând acuzele foștilor angajați, primind un răspuns stereotip în care se specifică printre alte generalități: “Fondul Român de Contragarantare are ca prioritate – în această perioadă marcată de criza sanitară COVID-19 – sănătatea și securitatea angajaților săi, conducerea fiind preocupată și de asigurarea, în același timp, a derulării activității instituției în parametri normali pentru clienții și partenerii săi, prin aplicarea unui plan de continuitate”.