Una din cerinţele UE privind energia spune că trebuie să ne cumpărăm contoare inteligente pentru energie electrică, gaz metan şi energie termică – accentul fiind pus pe energie electrică. Conform normelor Comisiei Europene privind contorizarea inteligentă pe electricitate, până în anul 2020 trebuie montate în casele europenilor, inclusiv ale românilor, 195,6 milioane de aparate. Implementarea acestui serviciu costă între 77 de euro şi 766 de euro pe punct de contorizare, pe când economiile făcute cu ajutorul contorului inteligent sunt cuprinse între 18 euro şi 654 de euro pe toată durata de viaţă a aparatului, care poate fi de circa zece ani. Deci, costurile pot fi mai mari decât beneficiile. Conform cercetărilor, aceste aparate şi-au arătat eficienţa doar în gospodăriile cu un consum mai mare de 8.000 kWh. Pentru omul de rând, nu au nici un folos!

O măsură educativă

Iată ce spun studiile Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) despre acest obiect: “În cele din urmă, va încuraja consumatorii să conserve energia şi să optimizeze consumul”, în sensul că va modifica “reacţia faţă de cererea în creştere, prin educarea consumatorilor pentru reducerea consumului la vârf de sarcină”.

La nivel continental, dacă înmulţim numărul de contoare impuse, adică 195,6 milioane de aparate, cu preţul de 77 de euro, cel mai mic vehiculat de Comisia Europeană, ajungem la 15 miliarde de euro, bani care vor fi plătiţi de consumatorul final! Cine va câştiga, unde merge profitul?

“Firmele producătoare de aparatură vor fi primii beneficiari, apoi distribuitorii de energie! Este genul de profit prăduitor. Ne vor obliga să cumpărăm aparate inutile!”, ne-a spus economistul Ilie Şerbănescu.

În Occident, consumatorii au început deja să conteste acest proiect: “În Marea Britanie au existat foarte multe controverse în legătură cu acurateţea pe care o au cercetările privind beneficiile contoarelor inteligente”, arată studiile ANRE. Adică englezii se îndoiesc de bunele intenţii ale “investiţiei” şi au pus problema dacă nu cumva dau banii degeaba!

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.