Cele trei mărci internaţionale de sucuri au lipsit în mare parte de pe rafturile magazinelor ruseşti de când compania Coca-Cola şi-a suspendat activitatea în Rusia, în martie.

Produsele Coca-Cola încă se găsesc în magazine, cu toate că în număr redus, dar preţurile au crescut exponenţial, cu aproximativ 200% de la suspendarea activităţii companiei pe teritoriul rus.

Producătorul Ochakovo vrea să vină acum cu alternative și anunță pe rețelele sociale că CoolCola are „gustul renumit de cola”.

Între timp, sticlele companiei Ochakovo, respectiv Fancy, care are aromă de portocale, şi Street, cu gust de lămâie şi lime, imită schemele de culori ale mărcilor Fanta şi Sprite.

Înfiinţată în Uniunea Sovietică în 1978, Ochakovo produce în mare parte băuturi tradiţionale ruseşti, precum fermentat pe bază de cereale şi băutură cu miere cu un conţinut scăzut de alcool medovukha.

Gala Premiilor Gopo 2024. Lista completă a câștigătorilor ediției 18 la Oscarurile românești
Recomandări
Gala Premiilor Gopo 2024. Lista completă a câștigătorilor ediției 18 la Oscarurile românești

Ochakovo nu este singura companie care a încercat să profite de suspendarea activităţii companiei Coca-Cola pe piaţa rusească. În aprilie, o companie producătoare de băuturi cu sediul în Orientul Îndepărtat al Rusiei, Slavda Group, a lansat Grink Cola, cu scopul de a încerca să cucerească inimile iubitorilor de suc acidulat ai Rusiei.

De asemenea, în mai, în regiunea Komi din nordul Rusiei, fabrica Syktyvkarpivo şi-a lansat propria marcă de suc acidulat, şi anume Komi Cola.

Ambele alternative au primit însă reacții diferite din partea populaţiei, clienţii plângându-se că niciuna dintre băuturi nu este „dulce şi acidulată”.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Ce document trebuie să ai ca să-ți deconteze statul cei 20.000 de lei pentru montarea panourilor fotovoltaice. E obligatoriu în Programul Casa Verde Fotovoltaice
FANATIK.RO
Ce document trebuie să ai ca să-ți deconteze statul cei 20.000 de lei pentru montarea panourilor fotovoltaice. E obligatoriu în Programul Casa Verde Fotovoltaice
Salman Khan explică de ce nu a luat-o de soție pe Iulia Vântur, după 12 ani de relație: "Este doar..."
Viva.ro
Salman Khan explică de ce nu a luat-o de soție pe Iulia Vântur, după 12 ani de relație: "Este doar..."
Acasă la Dana Nălbaru și la Dragoș Bucur. Uite-i cum muncesc pământul la Moșteni-Greci! Actorul ară cu tractorul, solista și fiica ei văruiesc pomii în livadă
Libertateapentrufemei.ro
Acasă la Dana Nălbaru și la Dragoș Bucur. Uite-i cum muncesc pământul la Moșteni-Greci! Actorul ară cu tractorul, solista și fiica ei văruiesc pomii în livadă
Au întors toate privirile. Detalii din tribunele stadionului de la Galați + tatuajul special al lui Iancu
GSP.RO
Au întors toate privirile. Detalii din tribunele stadionului de la Galați + tatuajul special al lui Iancu
Florin Piersic, operat de urgență. În ce stare se află celebrul actor
FANATIK.RO
Florin Piersic, operat de urgență. În ce stare se află celebrul actor
Reacțiile militarilor ucraineni după ce au folosit o armă românească împotriva rușilor: „Am oprit pentru că fierbea” | VIDEO
Știrileprotv.ro
Reacțiile militarilor ucraineni după ce au folosit o armă românească împotriva rușilor: „Am oprit pentru că fierbea” | VIDEO
Jennifer Lopez, prinsă cu minciuna. Cum arată în realitate și cum e prezentată publicului / FOTO
Unica.ro
Jennifer Lopez, prinsă cu minciuna. Cum arată în realitate și cum e prezentată publicului / FOTO
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Orangesport.ro
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat: "Am început să ne mutăm lucrurile"
Observatornews.ro
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat: "Am început să ne mutăm lucrurile"
Horoscop 30 aprilie 2024. Vărsătorilor le revine dorul de ducă și nu mai caută motive să refuze deplasările, oriunde ar fi
HOROSCOP
Horoscop 30 aprilie 2024. Vărsătorilor le revine dorul de ducă și nu mai caută motive să refuze deplasările, oriunde ar fi

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI