Bărbat tăiat la gât la o petrecere de Florii, în Constanța. Atacatorii au fugit și au fost găsiți la spitalul din Medgidia

 2 comentarii
Arhiva foto

Un scandal în care au fost implicate opt persoane a izbucnit într-o locuinţă din municipiul Constanţa, unde un bărbat a fost tăiat la gât. Poliţiştii ajunşi acolo au găsit şase persoane, trei bărbați și trei femei. Agresorii, alți doi bărbați, fugiseră, scrie News.ro.

Agenții au stabilit că doi bărbaţi care participaseră la conflict au fugit cu o maşină la Medgidia, acolo unde au fost prinşi, în timp ce se aflau la spitalul din localitate. De asemenea, anchetatorii au afirmat că şoferul consumase droguri.

IPJ Constanţa a precizat că în urma scandalului, cei doi bărbaţi au fost reţinut pentru 24 de ore.

„La data de 29 aprilie a.c., poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Constanţa – Secţia 2 Poliţie, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, au reţinut, pentru 24 de ore, doi bărbaţi. Aceştia au fost conduşi şi încarceraţi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa”, au precizat poliţiştii.

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa au transmis, luni, că poliţiştii au fost sesizaţi, duminică seara, cu privire la faptul că într-un imobil de pe aleea Zmeurei din municipiul Constanţa are loc un conflict între mai multe persoane.

„În urma cercetărilor efectuate, a rezultat că alţi doi bărbaţi părăsiseră locul faptei, cu un autoturism, îndreptându-se spre municipiul Medgidia. Din investigaţiile efectuate a rezultat că între persoanele aflate în imobil ar fi avut loc un conflict spontan, pe fondul consumului de alcool, în cursul căruia unul dintre bărbaţi ar fi fost agresat fizic, fiindu-i provocată o leziune superficială în zona gâtului, cu un obiect tăietor înţepător. De asemenea, un alt bărbat ar fi fost ameninţat cu un obiect tăietor-înţepător”, au precizat reprezentanţii IPJ Constanţa.

Ei au adăugat că cei doi bărbaţi care au fugit au fost găsiţi în scurt timp, la spitalul din Medgidia, iar maşina cu care aceştia au circulat prezintă avarii.

De asemenea, în urma testării şoferului cu aparatul din dotare au reieşit indicii că acesta ar fi consumat substanţe psihoactive.

Poliţiştii au deschis dosar penal pentru încăierare, tulburarea ordinii şi liniştii publice şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (2)
  • Avatar comentarii

    DoarDiviziaB 29.04.2024, 22:50

    Pe pariu că erau etnici minoritari? Acum cenzurati-ma pentru rasism. Faptul că afirm o evidenta nu trebuie sa fie rasism.

  • Avatar comentarii

    K476 30.04.2024, 02:17

    Astia sunt niste pericole publice, nu au ce cauta liberi in societate.

ALTE ȘTIRI
Un termometru ce indică o valoare ridicată de aproximativ 36 de grade Celsius, profilat pe un cer luminos de vară cu raze puternice de soare care creează un efect cald, portocaliu-auriu
08:14
August 2026, cea mai caldă lună din istoria măsurătorilor meteo. Raportul Copernicus menționează și seceta din România
Mâini încătușate ținând un teanc de bani dintr-o servietă neagră
08:05
Zeci de români au rămas fără bani și vacanțe după ce o agenție de turism din Târgu Mureș nu le-a mai plătit cazarea. Administratorul firmei a fost arestat
MONDEN
Concurentii Asia Express 2027, în prima ediție a acestui sezon
08:44
What's Up și Miky au părăsit „Asia Express” 2026. Motivul pentru care cei doi au fost eliminați din competiție. „Nu am reușit”
Concurenți Burlacii - Foc în Paradis
08:30
Cine sunt concurenţii show-ului de dating Burlacii: Foc în Paradis de la PRO TV
POLITIC
Stelian Tănase, în vârstă de 74 de ani, a condus TVR în perioada 2013-2015. Foto: Profimedia
ExclusivInterviu
9 sept.
Stelian Tănase analizează numirea Sorinei Matei, propunerea AUR, la șefia TVR: „Va fi un mare scandal în perspectivă. Veți vedea”
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat. Foto: Profimedia
9 sept.
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat
Ultimele știri
09:10
Péter Magyar, mesaj tranșant pentru un milionar din Harghita: „În legătură cu afacerea imobiliară de 300 de miliarde de forinți”
09:03
Posibilă tentativă de suicid în stația de metrou Ștefan Cel Mare. Circulația trenurilor este afectată
ExclusivReportaj
09:00
Momente din vizita cu poticneli a lui Călin Georgescu în județul Vaslui: „În Olt a mers șnur”
08:48
Românii vor putea zbura direct din Târgu Mureș către Alicante, începând din ianuarie 2027. Cât costă un bilet și când se pun în vânzare
TRENDING
9 sept.
iPhone 18 Pro, lansat oficial de Apple: prețuri, specificații complete și disponibilitate
9 sept.
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
07:00
Loto 6/49 din 10 septembrie 2026. Report de peste un milion de euro la 6/49, categoria I
9 sept.
Horoscop 10 septembrie 2026. Gemenii începe o perioadă dificilă la muncă și în viața de zi cu zi, iar complicațiile apar din cauza exagerărilor
Un avion zburând prin cerul albastru și printre nori
08:48
Românii vor putea zbura direct din Târgu Mureș către Alicante, începând din ianuarie 2027. Cât costă un bilet și când se pun în vânzare
Diamantul roz Conde
07:42
O menajeră înfometată a mușcat dintr-un măr și a rezolvat misterul unui jaf de bijuterii de 3.000.000 de dolari
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au transformat spectaculos ecosistemul local în doar un an. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au ridicat un baraj lung de 35 de metri peste un pârâu prevenind inundarea unui drum: „Este uluitor”
Ce se întâmplă dacă găsești o bancnotă de 50 de euro pe parbriz. în Italia. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Trucul cu o bancnotă de 50 de euro pe care hoții îl folosesc ca să-i jefuiască pe șoferi, în Italia
Șomaj. Concediere. un bărbat concediat este supărat, cu o cutie de carton pe birou, își ține capul în mâini în timp ce stă la o masă în biroul companiei.
9 sept.
Un angajat care a lucrat 10 ani la același loc de muncă a fost concediat după ce și-a luat concediu de paternitate
Patru ardei grași roșii proaspeți și lucioși, ideali pentru gătit, așezați pe un tocător de lemn rustic
9 sept.
Gogoșarii: proprietăți, beneficii și diferențe față de ardeii roșii
Un bărbat verifică și alege vinete mari, lucioase și închise la culoare dintr-o ladă plină de legume proaspăt culese.
08:08
Cum alegi vinetele potrivite pentru congelare și zacuscă
 Morman de gogonele murate
9 sept.
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Un bărbat îmbrăcat în pantaloni gri se spală cu săpun într-o fântână arteziană, înconjurată de plante, din Italia.
07:36
Un român și-a făcut duș într-o fântână din Italia: „Nu este nici un polițist local prin zonă?”
masa protocol mancare foto envato
Analiză
07:00
Cât cheltuie Guvernul pe trataţii, cocktailuri şi mese oficiale, dar şi pe maşinile de serviciu
Sigla Ministerului Afacerilor Externe
06:10
Atenționare de călătorie MAE: Proteste de amploare ale transportatorilor din Serbia
Victor Ponta, în delegația românească la deschiderea Jocurilor Olimpice ale Nomazilor, organizate la Bișkek Sursa foto: captură YouTube/ AKIpress news
9 sept.
Victor Ponta a defilat alături de delegația României la Jocurile Mondiale ale Nomazilor. În arenă s-au aflat Xi Jinping și Vladimir Putin
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală