„Din informațiile pe care le avem, solicitarea acestuia, de a fi eliberat pe cauțiune, a fost respinsă, decizie care poate fi însă contestată”, a precizat ministrul Justiției.

Gorghiu a adăugat că ministerul „va depune eforturi pentru ca prințul Paul să-și execute pedeapsa în România, așa cum procedează cu orice fugar al statului român” și că „vom furniza toate documentele și informațiile necesare pentru ca instanța din Malta să accepte predarea fugarului”.

Paul de România, fugit după condamnare, depistat în Malta. Franța refuzase extrădarea

Prinţul Paul de România, condamnat în decembrie 2020 la 3 ani și 4 luni de închisoare în dosarul retrocedării ilegale a Fermei regale de la Băneasa și fugit în Franța, a fost prins în Malta, au declarat duminică, 28 aprilie, surse judiciare pentru Libertatea.

„A fost găsit într-un resort din Malta, urmează să fie prezentat procurorului pentru reținere și apoi vor demara formalitățile pentru a ne fi predat. Procedura poate dura până la 6 luni”, au precizat sursele citate.

Prințul Paul era alături de soția sa, Lia, în momentul în care a fost depistat de Poliție.

Paul de România era fugit de aproape 4 ani în Franța. El ceruse în noiembrie 2023 unui tribunal din Paris să nu-l extrădeze în România, cerere acceptată de instanța franceză, care a refuzat astfel extrădarea sa.

Adina Buzatu joacă la prescripție în dosarul de evaziune fiscală cu prejudiciu de 3 milioane de euro. Cum a tergiversat procesul
Recomandări
Adina Buzatu joacă la prescripție în dosarul de evaziune fiscală cu prejudiciu de 3 milioane de euro. Cum a tergiversat procesul

Curtea de Apel din Paris a invocat toamna trecută compunerea nelegală a completului de judecată din România. Mai exact, faptul că unul dintre judecători nu a depus jurământul la învestirea în funcție, au explicat atunci surse judiciare pentru Libertatea.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (1)

Horea33   •   29.04.2024, 17:46

Da banii din furăciune unde-s? Unde-s banii, doamnă, unde-s?

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Wow, ce mare s-a făcut fetița Elenei Udrea!! Eva Maria a fost fotografiată alături de tatăl ei, la un mall din București / FOTO
Unica.ro
Wow, ce mare s-a făcut fetița Elenei Udrea!! Eva Maria a fost fotografiată alături de tatăl ei, la un mall din București / FOTO
„Păpușa de la Glina” trăia la limita subzistenței, lângă groapa de gunoi, însă acum e o tânără frumoasă, cu o siluetă demnă de invidiat și o carieră de succes. Adina Asăvoaiei atrage toate privirile. Cele mai recente imagini
Viva.ro

Doliu imens în muzica și televiziunea românească. Artistul nostru a murit azi, iar familia a făcut un anunt sfâșietor: “Drum lin, tată drag...”
Libertateapentrufemei.ro
Doliu imens în muzica și televiziunea românească. Artistul nostru a murit azi, iar familia a făcut un anunt sfâșietor: “Drum lin, tată drag...”
Șase zodii au norocul scris în frunte în următoarele 12 luni. Vor avea cel mai mare succes și o viață îmbelșugată
FANATIK.RO
Șase zodii au norocul scris în frunte în următoarele 12 luni. Vor avea cel mai mare succes și o viață îmbelșugată
Bruce Willis, apariție rară în Los Angeles, în contextul incendiilor devastatoare. Cum a fost surprins fostul actor
Elle.ro
Bruce Willis, apariție rară în Los Angeles, în contextul incendiilor devastatoare. Cum a fost surprins fostul actor
Deși se afișează cu mașini și genți de lux, casa Biancăi Drăgușanu nu e deloc cum ți-ai imagina! Imaginile din apartamentul ei au ajuns virale pe internet / FOTO
Unica.ro
Deși se afișează cu mașini și genți de lux, casa Biancăi Drăgușanu nu e deloc cum ți-ai imagina! Imaginile din apartamentul ei au ajuns virale pe internet / FOTO
Filmul tragediei din Medgidia, unde o fetiță de nici 2 ani a murit strivită de canapea. Părinții o duceau la creșa ilegală pentru că nu există alta în oraș
Observatornews.ro
Filmul tragediei din Medgidia, unde o fetiță de nici 2 ani a murit strivită de canapea. Părinții o duceau la creșa ilegală pentru că nu există alta în oraș
Horoscop 19 ianuarie 2025. Scorpionii au nevoie de sprijinul celor din familie, pentru că fără ei nu are niciun farmec să facă ceea ce și-au propus
HOROSCOP
Horoscop 19 ianuarie 2025. Scorpionii au nevoie de sprijinul celor din familie, pentru că fără ei nu are niciun farmec să facă ceea ce și-au propus

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI