”Săptămâna trecută, Europa s-a confruntat cu o creştere a numărului de cazuri săptămânale pentru prima oară după mai multe luni. 30 de ţări au fost afectate de o creştere a noilor cazuri de coronavirus în cursul ultimelor două săptămâni. În 11 dintre aceste ţări, accelerarea transmiterii a antrenat o recrudescenţă semnificativă care, dacă nu este controlată, va împinge sistemele de sănătate la capătul prăpastiei încă o dată în Europa”, a declarat directorul pentru Europa al OMS, Hans Kluge, la o conferinţă difuzată online din Copenhaga.

Oficialii OMS mai spun că în Europa se înregistrează zilnic câte 20.000 de noi cazuri de coronavirus și peste 700 de decese.

Hans Kulge a mai apreciat ”reacția rapidă” a unor țări precum Polonia, Germania, Spania și Israel în fața creșterii cazurilor noi de coronavirus.

”Când noi focare de cazuri au apărut, acestea au fost controlate prin intervenţii rapide şi bine ţintite”, a spus el.

Germania a anunţat pentru prima oară marţi o reintroducere a izolării la scară locală care vizează peste 600.000 de persoane.

Cauza a fost apariţia unui important focar de contaminare având ca origine cel mai mare abator din Europa, în Renania de Nord Westfalia.

OMS mai precizează că pe întregul continent european au fost raportate peste 2,5 milioane de cazuri oficiale de coronavirus.

Citeşte şi:

CCR: Starea de alertă poate fi prelungită fără acordul Parlamentului. Carantina impusă prin ordin de ministru, neconstituțională

CNSAS îl acuză pe Isărescu că a colaborat cu Securitatea din 1979. El a turnat două persoane care s-au plâns de frig și de transportul din Drumul Taberei

Creștere semnificativă a cazurilor noi de COVID-19: 460 de cazuri în ultimele 24 de ore, cel mai mare bilanț din ultimele două luni

La 4 ani era declarată „cea mai frumoasă fată din lume” » Cum arată la 18 ani fiica fostului fotbalist
PARTENERI - GSP.RO
La 4 ani era declarată „cea mai frumoasă fată din lume” » Cum arată la 18 ani fiica fostului fotbalist
Bomba bombelor pentru clanul Duduianu! Șeful interlopilor NU a murit, de fapt
PARTENERI - PLAYTECH.RO
Bomba bombelor pentru clanul Duduianu! Șeful interlopilor NU a murit, de fapt
Horoscop 5 august 2020. Taurii fac evaluări greșite, mai ales în cauzele unor probleme din familie
HOROSCOP
Horoscop 5 august 2020. Taurii fac evaluări greșite, mai ales în cauzele unor probleme din familie
RECOMANDĂRI