Războiul hibrid și întâlnirile zen
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
România este sub atac. Nu convențional, ci specific războiului hibrid. În ultimele săptămâni:
-teritoriul nostru a fost atacat de mai multe drone, 3 dintre ele fiind doborâte de Armata română, spre cinstea ei;
-portul Constanța a fost amenințat de mai multe alerte cu bombă, fiecare evacuare producând o perturbare semnificativă a unor activități din port,
-atacurile cibernetice au făcut mari pagube multor români (de exemplu cel asupra cadastrului – ANCPI), etc.
În plus, livrările de petrol din Kazahstan (peste 60% din cât consumă România) au fost perturbate din cauza intensificării războiului dintre Federația Rusă și Ucraina, cele de petrol și gaze din Orientul Mijlociu pentru Europa au devenit și mai incerte (la blocarea strâmtorii Ormuz adăugându-se și problemele din strâmtoarea Bab el-Mandeb).
Ce fac în aceste vremuri Președintele României, Nicușor Dan și principalii lideri politici ai partidelor parlamentare, recte Ilie Bolojan, Sorin Grindeanu și Dominic Fritz? Ori:
-nimic (a se vedea lipsa desemnării de către Președinte a unui candidat bun la funcția de prim-ministru), ori
-întâlniri sterile, numite de tip “zen” (de către martorul ocular Kelemen Hunor), precum cea de la Cotroceni din 13.07.2026, ori
-jocuri de interese personale, precum cel de zilele trecute din Parlament cu amendamentele la legislația integrității în funcții publice, menite să-l ajute sau să-l dea jos din funcție (depinde de autori) pe condamnatul definitiv pentru conflict de interese, Fritz.
Nicușor Dan a fost numit recent „tăntălău” de unul din foștii săi aliați din USR, Cristian Ghinea. Eu nu cred că un tăntălău ar fi putut ajunge Președintele României în acel context în care a reușit Nicușor Dan. Dar cred că este, uneori, prost sfătuit. E suficient să te uiți la cei care par a fi cei mai apropiați de Președinte, ca să intri la bănuieli despre calitatea/buna-credință a unora dintre sfaturile pe care le primește:
-Marius Lazurca, principalul consilier, care este autorul celebrei gafe de exprimare publică „teleleu”, prin care l-a dus în ridicol pe Președintele țării,
-Lucian Pahonțu, comeseanul de la Bruxelles, care este la conducerea unei instituții de forță (Serviciul de Protecție și Pază) de peste 20 de ani. Asupra unor astfel de anomalii atrăgea atenția fostul director al Serviciului Român de Informații, Eduard Hellvig, în discursul său de anunțare a demisiei din 3.07.2023: “Este o cutumă greşită la noi, ca cei care dețin funcții de putere să nu plece din ele decât în ultima clipă, eventual forțați. Majoritatea celor care dețin puterea nu renunță la ea când își îndeplinesc obiectivele, din diverse motive... Este sănătos pentru democraţie, pentru echilibrul puterilor în stat, ca un director de serviciu de informaţii să aibă un mandat limitat în timp. Pietrificarea în funcţie nu este bună, ea poate conduce la setarea de obiective greşite pentru instituţie, la pierderea contactului cu realitatea socială, la confundarea funcției cu persoana care o deține... Funcţia de director al unui serviciu de informaţii oferă acces la un volum semnificativ de informaţii sensibile. Nu cred că este bine pentru democraţie ca o persoană să concentreze expunere la informaţie secretă pentru un timp îndelungat.”)
-Matei Păun, un om de afaceri care a făcut bani în spațiul ex-sovietic controlat încă de fostul KGB și moștenitorii săi...
Cele două rateuri ale lui Nicușor Dan care ne costă
Aparent, România suferă de incertitudinea cauzată de lipsa unui nou Guvern pe deplin funcțional, capabil să exercite toate atribuțiile constituționale și legale în interesul țării, din cauză că adversarii din Parlament ai Președintelui (tripleta Bolojan+Fritz+Simion cu parlamentarii controlați de ei) au refuzat să susțină cei doi candidați la funcția de prim-ministru desemnați de Nicușor Dan după 5.05.2026. Cinstit însă este să recunoaștem că ambele soluții au fost proaste:
-prin nominalizarea lui Eugen Tomac, Președintele Dan a subminat ideea de guvern tehnic/tehnocrat; erau pe lista acelui Guvern, care nu a mai ajuns la vot în Parlament, oameni mai buni decât Tomac pentru rolul de prim-ministru tehnocrat, care ar fi putut avea măcar un mandat limitat în timp, pentru depășirea unor provocări pe termen scurt. De exemplu, desemnarea unuia dintre foștii președinți ai Amcham, Valeriu Nistor sau Ionuț Simion, pentru rolul de prim-ministru al unui guvern tehnic/tehnocrat, făcea mai mult sens decât a lui Tomac; putea da un semnal de deschidere către societate, de dorință de a aduce în funcții publice importante noi competențe și mentalități din mediul privat;
-prin nominalizarea lui Adrian Veștea, Președintele Dan a ratat oportunitatea de a genera o dezbatere serioasă cu PNL și în interiorul PNL despre datoria acestui partid de a scoate România din groapa economică și socială în care a băgat-o împreună cu PSD, după 2021. De exemplu, dacă l-ar fi desemnat candidat la funcția de prim-ministru pe Cătălin Predoiu, ar fi dat semnalul că susține, din rândurile vechii clase politice, pe un om care a făcut școală pe bune (eu personal cunoscându-l ca profesor serios la cea mai bună facultate de drept din România în anii ’90), a avut o practică semnificativă în mediul privat (activitatea de avocat în domeniul dreptului afacerilor ajutându-l să priceapă economie mai bine decât alde Bolojan-Ciolacu-Ciucă-Grindeanu-Iohannis etc.), a demonstrat capacitatea de reprezentare externă a intereselor României, atât în relația cu mai multe administrații din SUA dar și în relația cu puterile europene (fiind cel care a deblocat prin negociere politică dosarele Schengen și MCV).
Ce urmează?
Același neant (0 noi desemnări la funcția de prim-ministru)? Sau noi întâlniri sterile la Cotroceni de tip zen (precum cea din 13.07.2026)? Sau vreo desemnare serioasă de candidat la funcția de prim-ministru, mai bun decât demisul Ilie Bolojan? Sau alegeri anticipate, așa cum forțează tripleta Bolojan+Fritz+Simion?
Să sperăm că ultima vorbă de duh a lui Kelemen Hunor (despre riscul să intrăm într-un rahat mai mare decât cel în care suntem deja), nu va ajunge să fie noua realitate a vieții noastre în România...
