Credeai că bonele filipineze sunt o fiță? Românii aveau ”slugi” de import încă din 1800!
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Tradiția slugilor boierești, privilegiu rezervat celor bogați, este un obicei care se tot perpetuează de câteva sute de ani. Pe vremuri, doamnele înstărite, deși erau casnice, aveau libertatea de a-și angaja ajutoare. Iar dacă mai aveau și pretenții, ajutoarele erau de ”import”
Dacă în zilele noastre multe familii par că fac o extravaganță atunci când aleg să își ia ca ajutor o bonă filipineză sau o menajeră din vreun alt stat asiatic, trebuie să știți că în România existau Birouri de Plasare a servitorilor încă de acum câteva sute de ani!
Potrivit GDS, pe acolo treceau sute de mii de oameni, mai ales femei, în căutarea unei slujbe la stăpân. Unele erau fete venite de curând de la țară, considerate mai cinstite și ”mai puțin pervertite de miasmele orașului“, dar ”sunt aduse pentru copii guvernante din străinătate, care fugeau de sărăcia de acasă, aducând moravuri discutabile și învățături destul de puține“ citează, din Nicolae Iorga, Paul Rezeanu în lucrarea „Craiova. Amintirile orașului“.
Potrivit aceleași surse, în 1875 erau înregistrați 116 servitori (bucătari, birjari, menajere, croitorese, dădace), cei mai mulți fiind străini. Ei reprezentau 10 la sută din populația adultă a orașului Craiova.
Poveștile cu servitori nu erau întotdeauna plăcute. Se pare că, deseori, stăpânii își catalogau servitorii drept ”dușmani declarați“. Despre relele apucături se notează și în revista Realitatea Ilustrată din 1933, din care Șerban Pătrașcu citează:
”Nici hainele nu sunt o problemă. De regulă, primește daruri de la stăpână, însă «ciorapii și, în genere, rufăria se poate purta în comun. Cele mai multe cucoane nu bagă de seamă.
O servitoare inteligentă reușește să-și facă o garderobă proprie. Iată un sistem: Astă toamnă servitoarea mea mi-a ascuns o mănușă. Când a venit iarna, am găsit una. Am căutat-o zadarnic prin toate părțile pe cealaltă: – Arunc-o și pe asta! – i-am spus.
Peste câtva timp, mi s-a părut că recunosc mănușile mele în mâinile unui vizitator, pe care l-am văzut îndreptându-se spre camera servitoarei mele…».
Ion Florescu, șeful Biroului Central de Servitori, nota în „Dare de seamă asupra situației Comunei Craiova“ din 1912: ”Așa de exemplu o fată în casă, o femeie de tot serviciu fie chiar bucătăreasă, după ce s-a depus o muncă absolută de familia unde este angajată pentru prima oară, spre a o învăța și după ce a îmbrăcat-o voind a o avea curată să naște întrânsa râvna de a fi cocotă – lucru zis și făptuit – să prezintă la serviciul sanitar comunal și imediat a obținut un mic carnet prin ajutorul posibil al agenților sanitari și în puterea acestuia se declară independentă exercitând meseria de cocotă… Astăzi chiar Caterina D. Ion, o bună servitoare, are procurat anexatul carnet de prostituată…“.
