Crin Antonescu, interviu integral la 55 de întrebări – powered by Libertatea: „N-am încredere în niciunul dintre ceilalți contracandidați” | EXCLUSIV

1. Spuneți-ne trei lucruri pe care nu le știm despre dumneavoastră.

Unu: că sunt timid. Profesioniștii pot bănui, dar publicul larg presupun că nu. Doi: am fost profesor. Asta știe multă lume, dar poate nu știe că mi-aș fi dorit să fiu mai mult. Trei: am fost profesor. Aș fi vrut să fiu profesor la Sorbona, Oxford sau Cambridge. Asta nu mi-a ieșit și nici nu cred să mai iasă.

2. Cât de lung aveați părul înainte de 1989 și de ce?

Cât creștea. Era și moda, moda un pic întârziată, pentru că era moda de la sfârșitul anilor ’70, dar mi-a plăcut. Îmi pare rău uneori și acum că nu-l mai port atât de lung. Că mai crește încă.

3. Ce doreați să deveniți când erați mic?

Profesor, v-am spus, la Sorbona. Când eram mic, eram mai francofil. Sunt și acum. Profesor, asta mi-am dorit.

4. Ați mai reușit să vă terminați doctoratul?

Nu, nici n-am încercat. Am făcut opțiunea pentru politică și mi s-a părut că se exclud, la mine.

5. Cât din ceea ce faceți acum este legat de idealurile din tinerețea dumneavoastră?

În mare parte. Pentru că mi-a plăcut foarte mult să comunic, totdeauna. Asta a fost partea profesoratului. Comunic. Mi-a plăcut să pledez într-o cauză sau alta. Aș fi vrut să fiu și avocat. Și politica e un mod de a pleda. În al treilea rând, poate ceva din faptul că întotdeauna mi-a plăcut să fiu în grupuri, să exprim grupuri. Nu neapărat să le conduc, dar să le exprim. Și politica asta înseamnă, să faci parte dintr-un grup, cu solidarități speciale.

Recomandări

Cele două Românii. Nicușor Dan, făcut președinte de mediul urban. Orașele și județele unde și-a zdrobit contracandidatul ANALIZĂ

6. Cum v-a schimbat politica după atâția ani?

Sper că destul de puțin. În mod fundamental, nu. Sunt același, am aceleași convingeri, aceeași formă de dezinvoltură, același curaj de a spune ce cred. Politica te supune la niște cazne. Trebuie să-ți pui și când nu vrei cravată și costum. Trebuie să te adaptezi întotdeauna riguros la alegători, la auditoriu. Trebuie să nu spui tot ce știi despre colegii tăi. Trebuie să faci întotdeauna niște ocoluri atunci când vrei să comunici ceva.

7. Ar trebui să existe pensii speciale pentru parlamentari?

Păi, după cum s-a și decis în România, deja de vreo doi ani, s-a renunțat. Nu. Eu cred că parlamentarii ar trebui bine plătiți, pentru că sunt aleșii și reprezentanții acestei națiuni, și pensia lor să fie stabilită pe bază de contributivitate, ceea ce cred că e valabil pentru toți. Poate mai puțin pentru militari.

8. Cine credeți că ar fi cel mai greu oponent al dumneavoastră în turul al doilea?

N-am să spun eu însumi, pentru că sper că m-am împăcat cu mine. Dar cred că oponentul principal stă întotdeauna nu în contracandidați, ci în electorat. Când te înscrii într-o cursă electorală, îți examinezi și contracandidații, și dacă ai prea multe motive să te temi de vreunul, nu te mai înscrii. Nu. Oponentul, preopinentul, e întotdeauna în electorat, în acei oameni care nu sunt de acord cu tine, sau nu te înțeleg, sau nu te vor. Cu aceia trebuie să lupți și să-i convingi.

Recomandări

Kremlinul anunță că Vladimir Putin și Donald Trump vor vorbi la telefon diseară

9. Cine credeți că a fost cel mai bun președinte post-decembrist al Partidului Național Liberal?

Greu de spus. Încep cu mine, deși nu o formă de impolitețe. Și Călin Popescu-Tăriceanu a fost un președinte bun. Mircea Ionescu-Quintus, în felul lui, a dat cel puțin acea liniște și capacitate de agregare a partidului. Nu știu. Radu Câmpeanu n-a fost, cred eu, un președinte foarte bun, dar rămâne un standard, pentru că el ne-a adunat pe toți. El a apărut, atunci când a apărut, a fost foarte puternic. Și asta o țin minte.

10. Care este Brătianul dumneavoastră preferat?

Bătrânul Ion, nu Ionel. Deși am, evident, toată admirația pentru Ionel și înțeleg de ce, probabil, dacă s-ar face un top ar fi Brătianul preferat al românilor, pentru că este și cel mai cunoscut și mai apreciat de istorici. Bătrânul Ion a fost însă adevăratul ctitor și al României moderne și al Partidului Național Liberal. Și pentru că el a lăsat o Românie modernă deja copiilor săi și niște copii atât de străluciți, pentru că nu mai vorbim numai de Ionel, pentru că el e primul dintre Brătieni, pentru mine.

11. Ce lider politic român din istorie vi se pare supraevaluat?

Nu vreau să supăr pe nimeni, dar Iuliu Maniu, de exemplu, care e un mare om politic, de aia îl și numesc. Cred că e ușor să crezi postfactum că Iuliu Maniu putea face mai mult.

Recomandări

Noaptea câND Nicuşor a devenit preşedintele României REPORTAJ

12. Ce întrebare i-ați pune dumneavoastră lui Ion Iliescu într-un interviu sincer?

Eu am avut o discuție privată, undeva în 2011-2012, cu domnul Iliescu. A fost un privilegiu, pentru că am discutat foarte mult despre istorie. Într-un interviu sincer, l-aș întreba de ce n-a făcut, deși știu răspunsul, de ce n-a făcut în 1992 ceea ce avea să facă în 2002.

13. Ce a însemnat cu adevărat proiectul național pentru generația dumneavoastră?

Intrarea României în Occident sau revenirea României în Occident. Revenirea la libertate.

14. Pe cine veți lua în echipa de la Cotroceni? Consilieri pe securitate, de exemplu, sau consilieri pe politică externă. Poate aveți și alte persoane în vizor.

Am vorbit deja, nu vreau să extind aria de nume, deși ea se extinde. Mă gândesc în fiecare zi la persoane pe care să le aduc. Sunt multe persoane care mă susțin, sunt multe persoane care ar dori să lucreze cu mine. Nu știu dacă în calitate de consilier, pentru că fiecare are joburile lui, fiecare are acțiunile lui. Posturile de consilier prezidențial nu sunt prea bine plătite, ca și cel de președinte, by the way. Dar am vorbit deja de câteva nume: analistul și profesorul Ștefan Popescu, cunoscutul analist George Scutaru, generalul Mândrescu. Oameni, de asemenea, profesorul Vlad Ciurea, cu care, chiar dacă nu vor fi consilieri, nu vor vrea să fie consilieri, mă voi consulta, îi voi ruga să mă ajute în ceea ce privește exercițiul prezidențial.

15. Sunteți criticat pentru absența de pe scena publică în ultimii 10 ani. Întrebarea noastră este următoarea: care ar fi cele mai tari chestii pe care le-ați făcut în ultimii 10 ani?

Eu sunt bucuros că sunt criticat pentru absența din ultimii 10 ani și nu cum sunt alții criticați pentru prezența pe scena publică din ultimii 10 ani. Cele mai tari? Am citit foarte mult, am studiat, am descoperit zone noi de interes pentru mine, asta a fost întotdeauna o pasiune. Am avut timpul, am avut șansa, am avut și posibilitățile de documentare să o fac. Al doilea, mai tare și mai puțin cunoscut, am aprofundat și chiar am construit o arhivă din istoria fotbalului, care este un hobby uriaș la mine și am avut și răgazul pentru aceasta. Trei: am călătorit mult și am cunoscut oameni interesanți, nu doar oameni politici. Cel mai prețios lucru pe care l-am făcut este că am putut să o ajut în perioada de adolescență pe fiica mea, să fiu un părinte bun lângă ea, să o învăț, cred, câteva lucruri bune. Și, de asemenea, că am putut să fiu alături de soția mea într-o perioadă foarte grea. Cel puțin, perioada în care a fost comisar european. Și vă garantez că am fost un consilier sau un sfetnic bun, chiar dacă privat.

16. Fiica dumneavoastră are 24 de ani, a studiat la Londra și lucrează în Elveția. Cum ați convinge-o să revină acasă?

Eu i-am întreținut întotdeauna și convingerea pe care o avea și gustul pentru a fi român. Fiica mea nu s-a jenat niciodată să spună în gura mare că este româncă, deși a putut vedea și în Belgia, și în Anglia că, în general, nu avem cea mai bună reputație. În același timp, a cunoscut oameni deosebiți, români, colegi de generație, și în Belgia, și la Londra. Și în Anglia, ea a studiat și la York. Întotdeauna zice când vine în România, și vine foarte des, că în România e chiar mai bine decât în alte părți, dar în nordul Capitalei. În România e bine dacă ai niște bani în buzunar, te simți foarte bine în nordul Capitalei. Și, în general, iată că descoperă și ea acum frumusețile vechiului București, pentru că foarte multe case, foarte multe imobile s-au renovat. Bucureștiul începe, în anumite zone, să semene, într-adevăr, cu Micul Paris de pe vremuri. Îi plac aceste lucruri. Deocamdată, se simte bine acolo unde lucrează, și în Elveția, și în Belgia, dar are o legătură foarte strânsă cu România. Vorbește, spre bucuria mea, perfect limba română și e sensibilă la toate lucrurile românești.

17. Cu ce v-a cucerit Adina, soția dumneavoastră?

Ea m-a cucerit pe mine cu câteva calități pe care le pun în această ordine pentru că prima este cea mai rară. O persoană foarte tare, cu convingeri foarte ferme, cu caracter și gata să și le apere oricând. Celelalte: inteligența, frumusețea, celelalte le au și alții, chiar în România sunt răspândite, dar asta este prima. Are un soi de loialitate care este extraordinară și care s-a dovedit, într-adevăr, o constatare corectă din partea mea, pot să o spun după atâția ani.

18. Cum ați reforma serviciile secrete dacă veți ajunge președintele României?

În primul rând, cred că trebuie să discutăm foarte serios despre o adaptare la toate provocările ultimilor ani: războaie hibride, asalt asupra Occidentului, în general. Serviciile românești funcționează cum pot ele și funcționează bine în multe privințe. După legi înainte de 11 septembrie. Lucrurile s-au schimbat în lume, tehnologia comunicațiilor, numai la asta gândiți-vă. Apoi, sigur că sunt măsuri și acțiuni foarte clare pentru ca prestigiul și credibilitatea serviciilor secrete să crească. Românii, în majoritatea lor, cred că avem servicii bune atunci când își fac treaba lor. Și asta e adevărat. Dar, în același timp, suspectează un amestec probabil mai mare decât este în realitate în treburi care nu ar trebui să îi privească: viața politică, justiția și așa mai departe. Acestea sunt domeniile în care cred că ele trebuie reformate sau reașezate. Și sunt convins că, în oamenii luminați și lucizi din conducerea lor, voi avea parteneri.

19. Care este cel mai important sfat primit de la părinții dumneavoastră?

E un lanț de lucruri. Nu o să le inventariez pe toate, le știm toți, pentru că toți le-am primit. Acele lucruri simple, despre care părinții îți spun când ești mic: „așa ceva nu se face”, „așa ceva nu se cade”, „așa ceva nu poți să faci pentru că te vede Dumnezeu” sau „pentru că e rușine”. Pur și simplu, astea sunt cele mai importante. Dacă noi le-am respecta pe acelea toți, acelea puține, „șapte ani de acasă”, cum se mai spune în popor, lumea noastră ar fi mult mai bună. Indiferent câtă școală am făcut după aceea.

20. Cum ați descrie primele zile ale carierei dumneavoastră politice? Care a fost momentul care v-a marcat decisiv?

Cariera mea politică a început pe neașteptate. Eu, în timpul comunismului, sigur că am fugit de politică precum dracul de tămâie. Acolo, efortul era să rămâi în afara politicii, în afara reflectorului. N-am fost membru de partid, nu am dorit să mă înscriu, nu am dorit să parvin în carieră. Bun, eram și destul de tânăr, aveam vreo 30 de ani când a căzut comunismul. Nici când a căzut comunismul nu am avut primul imbold să mă apuc de politică. Aveam reținere, dar voiam să mă exprim, voiam să particip la efortul general. Am și scos, împreună cu niște prieteni, pe cheltuiala noastră, o foaie săptămânală pe la Tulcea, pe care o răspândeam gratis printre puținii oameni care ne împărtășeau părerile atunci. În 90 era mai greu, erau majorități mari, FSN, Iliescu și așa mai departe. Și am intrat în politică, așa cum am mai spus, de rușine. Pentru că în 29 ianuarie l-am întâlnit pe Nicu Enescu, unul din veteranii Partidului Național Liberal, care făcea înscrieri. Și am vrut să ne înscriem, în semn de protest față de prima vandalizare a sediilor PNȚ, PNL atunci când, chipurile, se dădea și la televiziunea națională că s-au găsit droguri la țărăniști, mașini de făcut bani la liberali. Le-am trăit și pe astea, tinerii de azi nu-și închipuie, deși avem fake news-uri și posturi de televiziune care se apropie cu pași mari de situația asta. Însă eu cred că atunci când am vrut să mă înscriu și când omul a vrut să-mi dea împuternicire să fiu chiar președinte. M-a întrebat de unde sunt, de la Tulcea, și eu i-am spus că nu vreau să iau așa ceva, o așa responsabilitate, pentru că sunt prea tânăr. M-a întrebat câți ani aveam, i-am spus că aveam 30, și atunci omul mi-a zis: „Hai, dă-te la o parte că mă ții din timp, nu ești om serios. La vârsta ta eram în pușcărie de vreo 4-5 ani”.

21. Ce este șmecheria?

Șmecheria este iluzia inteligenței și iluzia succesului. Șmecheria este o formă de a te descurca, iar cuvântul ăsta este și el la fel de folcloric, dacă renunți la ceva din demnitatea ta. Și întotdeauna oferă doar soluții provizorii.

22. Se știe legenda cu tenișii, cu solidificarea lor pe sârmă. Câte perechi de pantofi aveți acum, domnule Antonescu?

Acum, nu mai știu. Cred că am șapte, opt, dar pe vremea aceea nu ne număram. Aveam pantofii pe care îi foloseam. Una, două, cum aveam. La vremea respectivă, cred că aveam două.

23. Ați învățat dicție și public speaking cu Mircea Diaconu, pe lângă talentul dumneavoastră nativ. Cum era ca profesor?

Nu am făcut cursuri organizate, nici de dicție, nici de public speaking. Vorbeam de mult în public când l-am cunoscut pe maestrul Mircea Diaconu, cu care eu am discutat despre aceste virtuți, nu în scopul de a mai învăța ceva, eram destul de bătrân, ci în scopul de a asculta părerea unui profesionist al comunicării. Mircea Diaconu a fost un actor extraordinar. Oamenii îl știu mai mult din filme. Mircea Diaconu a fost și un actor de teatru extraordinar. Am discutat cu Mircea Diaconu. Eu, la un moment dat, am vehiculat ipoteza, cu el, i-am propus într-un viitor apropiat să devină chiar președintele Partidului Național Liberal și mi-a spus atunci: „Nu, nu. Nu vreau așa ceva, nu inteționez așa ceva”. I-am spus: „Dar, uite, intenționez eu. Și suntem mai mulți. Pentru că vă crede lumea, te crede lumea”. Că el a insistat să… deși era cine era și deși era mai în vârstă decât mine să folosim numele mic. Și i-am spus: „Mircea, te crede lumea, te cunoaște lumea, ai un har al comunicării, ai atâtea talente, ești un mare actor, ești un om sincer, ești un om consecvent. Nu propun oricui chestiunea asta”. Și atunci, el mi-a spus: „Da, am toate aceste talente, dar la politică e un talent anume, special, pe care eu nu-l am. Păi, bine, cine îl are pe ăla? Tu! Să nu renunți niciodată”. Nu l-am ascultat, am renunțat. Dar am învățat din aceste conversații cu Mircea Diaconu, pentru că el avea un ceva din afara politicii pe care ți-l transfera dacă erai dispus să îl primești și capabil să îl primești.

24. O provocare pentru proful de istorie Crin Antonescu: dacă ar fi să ne reîntoarcem la un moment istoric, ca națiune, unde ne-am putea reface echilibrul?

Dacă ar depinde numai de noi, ar fi bine să ne întoarcem în 1945. Și să nu vină rușii peste noi, ci să vină, nu știu, americanii sau, cum era atunci, englezii. Dar, dacă vorbim de posibil, nu de imposibil, de ceea ce am fi putut face, probabil că 1990-1992 au fost ani care ne puteau da șansa să facem lucruri spectaculos diferite cu care, probabil, azi am fi fost mult mai bine. Dar nu suntem rău nici așa. Să nu-L mâniem pe Dumnezeu.

25. Spuneți-ne trei priorități pe care le veți îndeplini ca președinte.

Unu: să încerc să nu fiu mediocru. România nu-și mai permite niciun președinte mediocru. Doi: să comunic și să aduc împreună, chiar dacă cu păreri diferite, cât mai mulți români. Trei: să am o poziție demnă, cu care să fiu respectat așa cum și eu respect toți partenerii noștri din Europa sau din Statele Unite.

26. Spuneți-ne trei reușite importante ale dumneavoastră pentru România și pentru români.

Am să încep cu ceva mai important pentru mine și pentru un număr limitat de oameni, dar semnificativ, cred, pentru toți românii. Rentele viagere ale sportivilor sunt o realizare de care și acum îmi amintesc cu plăcere pentru că este dreaptă, pentru că este, cred, apreciată de toți oamenii și pentru că este un exemplu pe care, poate, l-am putea lua și în alte domenii. Al doilea, vedeți, este greu, pentru că eu am fost parlamentar foarte multă vreme, am participat la momente importante. Gândiți-vă că la prima lege a învățământului din 1992-1995, am lucrat în comisiile de la Parlament, e o lege mare, o lege importantă, dar care aducea pentru prima dată învățământul în libertate, în democrație. Până la vestitul articol 400 sau cât era, cu dezincriminarea relațiilor homosexuale, care s-a petrecut abia prin 2002 în România, apropo de noile libertăți. Momentul cel mai impresionant, care nu e meritul meu, eram președinte al Senatului, dar momentul cel mai important la care am asistat, pe care l-am trăit, a fost prezența fizică și discursul regelui Mihai în Parlamentul României.

27. Ce a mers prost în justiția din România și cum veți corecta, ca președinte, acest domeniu în care aveți atribuții?

Mi-e greu să spun, să fac o analiză a ce a mers prost, dar am văzut și eu ce a văzut toată lumea: justiție contaminată de factorul politic, parteneriate nefirești între justiție și servicii secrete, oficiale și mai ales neoficiale, foarte multe procese, acuzații, care au durat cu anii și care s-au încheiat cu „fapta nu există”, foarte multe cazuri grave semnalate de presă, semnalate de opinia publică, neatacate sau neatacate suficient de sever de justiție. Voi vedea exact ce se poate face, ce poate face președintele aici. Dar aici avem nevoie de un corp al magistraților care să-și ia în serios menirea extraordinară în societate. Voi face tot ce pot, o să vedem exact cât.

28. Ați susține modificarea Constituției, domnule Antonescu? Ce ar trebui schimbat? Mandatul prezidențial? Actorii care să poată ataca la CCR ordonanțele de urgență? Aveți idei?

Nu știu. În principiu, nu am pe agendă sau între priorități să inițiez eu modificarea Constituției. Dar reorganizarea administrativ-teritorială, care văd că e o temă, va necesita modificarea Constituției. Eu, personal, cred că, mai devreme sau mai târziu, va trebui să ne hotărâm cum facem această republică a noastră: prezidențială sau parlamentară? Pentru că așa cum e acum și ne-am obișnuit să o avem, depinde foarte mult dacă avem aleși un președinte și niște oameni în Parlament capabili să coopereze. Pentru că este absolut necesar, nimic nu poate face președintele singur. Nimic. Mai nimic nu pot face Parlamentul și Guvernul dacă nu au un președinte care să coopereze, care să conlucreze, care să aibă aceleași obiective.

29. Este nevoie de reorganizare administrativ-teritorială și de comasarea unor comune?

Eu cred că da. Nu vreau să intru în detalii, pentru că aici va fi o discuție largă și cu factorii politici, și cu factorii din administrație, și cu opinia publică, în general. Dar eu cred că este nevoie de forme care să facă mai eficientă funcționarea instituțiilor și mai potrivite alocările bugetare și construcțiile bugetare.

30. Care ar fi primele lucruri pe care le-ați negocia cu Comisia Europeană?

S-o lase mai moale cu Green Deal-ul, asta pentru toată Europa, nu numai pentru România. Pentru că, într-o lume care are din ce în ce mai multe probleme de competitivitate economică și Europa anume le are, într-o lume în care coloșii economici Statele Unite, China, anumite forme de agregare din BRICS au o ofensivă economică din cele mai puternice, Europa nu se poate transforma nici în muzeu și nici în parc natural. Avem preocupări și avem destule oricum, suntem cel mai bine din lumea asta, noi europenii, privitoare la curățenia mediului, privitoare la lupta împotriva poluării, privitoare la tot ceea ce omul poate face ca viața lui în raport cu natura să fie mai sănătoasă, dar nu putem sacrifica industria auto. Nu putem sacrifica ramuri întregi din industria energetică pentru astfel de deziderate sau de idealuri nerealiste. Vreau în Europa o doamnă președinte a Comisiei Europene care să discute mai multe cu liderii companiilor industriale, să discute mai mult cu Mercedes, BMW sau Volkswagen, am dat doar firme germane pentru că și Ursula von der Leyen e germancă. Să discute mai mult, mult mai mult cu ei decât cu domnișoara Greta Thunberg, căreia îi doresc sănătate și succes la învățătură.

31. Ce nu ați putea ierta, domnule Antonescu?

În general, dorința mea este să iert cât mai mult chiar dacă am o memorie bună. Dar trebuie să ne iertăm unii pe alții ca să putem trăi împreună. Există și lucruri de neuitat și astea sunt, în general: crimele, violența, abandonul copiilor, batjocorirea vieții și personalității altcuiva. Asta nu suport. Nu suport umilirea subordonaților de către șefi. Nu suport bătaia de joc, în general, deși am simțul umorului și îmi place să glumesc, gluma-i una, bătaia de joc e alta. Nu mi-aș putea ierta mie dacă mi-aș bate joc de speranțele oamenilor, în cazul în care aș fi ales.

32. Ce ne diferențiază net de alte popoare?

Din păcate, o foarte slabă capacitate de a ne uni atunci când trebuie. Asta ne diferențiază, cred, în rău. Faptul că avem prea multe înjurături, mai toate esențiale legate de mamă și de cele sfinte. Și de aici sunt niște consecințe. Ce ne diferențiază în bine este, cred, o capacitate de adaptare care ține de niște rădăcini esențiale ale vieții. Suntem niște oameni care iubim viața, care, în general, n-avem darul economiei și al austerității. Asta ne creează niște probleme, dar știm să ne bucurăm de ceea ce avem și câștigăm, știm să muncim atunci când vrem și suntem foarte, foarte creativi în toate felurile.

33. Ce ați schimba la România dacă puneți mâna pe bagheta magică?

Mult mai multă ordine. Mult mai multă disciplină. Și, poate paradoxal pentru unii, mai multă ordine și mai multă disciplină vor aduce mai multă libertate.

34. Ce vicii aveți, domnule Antonescu? Că nu sunteți perfect.

Fumatul. Și cam atât.

35. Pentru ce ați renunța la funcția de președinte?

N-am niciun motiv să renunț. Adică nu văd un motiv pentru care să renunț. Funcția de președinte e mai delicată. Nu poți demisiona cum demisionează prim-miniștrii, cum demisionează miniștrii, cum demisionează președinții de partid. Adică, atunci când o succesiune imediată și o fomulă de continuare este prevăzută. Președintele nu are adjunct. Președintele este singurul demnitar al României care nu are adjunct. Cu alte cuvinte, el trebuie să aibă grijă cum și cât se îmbolnăvește, cum și cât lipsește. Știu că s-a demonstrat că se poate, dar eu vorbesc de condiții normale. Cum și cât… cazul excepțional în care demisionează, deci nu văd decât o situație excepțională. Iar ceva în schimbul, parcă asta era nuanța, pentru ce aș demisiona, nimeni nu-ți poate oferi nici onoare, nici bogăție mai mare decât aceea ca o națiune în care te-ai născut și în care vrei, nu vrei, indiferent unde se va întâmpla asta, vei muri să te pună în fruntea ei. Asta nu se poate compara cu nimic, deci nu poate fi schimbat cu nimic. Dacă m-aș socoti vinovat de ceva foarte grav pentru națiune, aș demisiona. Dacă aș socoti că există posibilitatea ca repede, prin niște alegeri anticipate, să vină cineva care în mod clar răspunde mai bine decât mine nevoilor României în acel moment, dacă aș fi convins de treaba asta și că sunt șanse să se întâmple, aș face-o. Dar astea sunt situații excepționale, puțin probabile.

36. Ce va urma dacă nu ați câștiga alegerile?

Pentru România, lucruri neplăcute. Pentru mine, lucruri plăcute. Adică în România, din păcate, eu pentru agenda foarte grea de care eu însumi sunt înfricoșat în ipoteza că aș câștiga, cu toate problemele externe, cu toate problemele interne, cu lipsa de credibilitate a establishmentului politic, cu lipsa de credibilitate, mai redusă deja, a Uniunii Europene, cu neîncrederea în viitor, cu spaimele oamenilor, cu frustrarea unei bune părți din societatea românească și pentru alegerile anulate, și pentru multe altele. Mi-e frică și mie de această agendă. Mă preocup de pe acum ce-aș face ca să pot să răzbesc. N-am încredere, îmi pare rău, în niciunul dintre ceilalți contracandidați, pentru că ar putea începe o dezordine suplimentară, un haos suplimentar, conflicte suplimentare. Mie mi-ar fi bine în sensul în care, privat, aș reveni la viața mea privată, care, vă asigur, este una foarte plăcută.

37. Spuneți-ne un cuvânt despre China, Statele Unite, Rusia, Germania, UE.

Să le luăm pe rând. China – colos. SUA – forță. Rusia – Eu sunt pasionat de Rusia, am citit mult despre Rusia, sunt atent la Rusia. Nu știu rusă, din păcate, decât câteva cuvinte. Sunt foarte multe lucruri care îmi vin în cap, deocamdată, însă, îmi pare rău să o spun: închisoare. Ca idei. Germania – Viitor. UE – Șansa noastră.

38. Imaginați-vă că România ar fi o femeie. Descrieți-o.

Dar nici nu mi-o pot imagina altfel. România și pentru că e la genul feminin și pentru că, din punctul meu de vedere, asocierea țară-mamă este fundamentală. Nu pot să o descriu. Eu am vorbit despre defectele noastre, ale românilor sau ale unor români. România nu are defecte, pentru că România este ca mama, iar mama nu are defecte. Întotdeauna ai nevoie de o mamă și de o țară care n-au defecte. România este frumoasă, România este frumoasă, este generoasă, are cei mai frumoși copii, are cei mai înțelepți bătrâni. Și, dincolo de noi, care trecem și putem fi păcătoși, România e credincioasă, e smerită și e bucuroasă.

39. Care credeți că sunt valorile României de azi?

Valorile sunt valori. Adică, valorile pentru cei care le au sunt aceleași: libertatea, prosperitatea, ordinea, demnitatea, onoarea, solidaritate, performanța, astea sunt valori. Există și pseudovalori, care sunt promovate puternic în viața publică, promovate și de media, promovate și de politiceni care țin de bogăția cu orice preț, ostentația luxului, de prostul gust, de kitsch.

40. Ce gândiți despre frământările societății? Pensii speciale, sărăcie, șomaj, emigrare, educație deficitară?

Gândesc, într-un cuvânt, că ele trebuie să fie mereu în atenția celor care conduc. Guvernele, pentru că sunt expresia unor partide, ale unor opțiuni ideologice și rezultă în urma alegerilor pe care oamenii le fac, își pot permite să privilegieze sau să se axeze pe un segment sau altul economic, social. Președintele eu cred că trebuie să aibă următoarea poziție, foarte mobilă. Să fie și în frunte, adică să mobilizeze elitele, zonele de performanță, dar să treacă foarte des și prin spate, pe la ultima linie a armatei, acolo unde sunt cei mai necăjiți, cei mai amărâți, cei mai defavorizați, cei mai nevoiași, cei mai frustrați. Pentru că atunci când ultimul dintre ei va fi într-o situație decentă, aceasta va fi o națiune mare și puternică. Până atunci, nu.

41. Câte amenzi ați primit până în prezent?

Nu am carnet de conducere auto și nici nu mai iau. Am scăpat aici. Nu traversez decât pe culoarea verde, asta o știu de când am descoperit semaforul. N-am făcut… Cred că nu am primit nicio amendă. Să nu mint, când eram student am primit o amendă că mai mergea cu troleibuzul fără bilet, cu tramvaiul, cum făceau mulți dintre noi. Dar o singură dată cred că am primit bilet (n. red. amendă), deși ne-au prins de mai multe ori. Am primit o amendă, cred că 25 de lei, îmi aduc aminte și acum. Nu, n-am primit amenzi. Ia uite, dacă ies președinte, chiar nu mai primesc.

42. Cum se vede condiția românului prin ochii dumneavoastră?

Diversă. România este una dintre națiunile cu mari diferențe interne. Stând mult printre belgieni, e mult mai omogen. Diferențele sunt… În București sunt oameni care trăiesc ca în Londra. Nu mă refer aici la bani, mă refer la modul de a vedea viața. Trăiesc ca în Londra sau ca în Paris. Și există oameni, la 100 de kilometri de București, care trăiesc ca înainte de Primul Război Mondial. Există, sigur, ca peste tot, oameni bogați și oameni săraci. Există oameni care luptă pentru libertăți foarte speciale, pentru interese, pentru nișe, ceea ce e o dovadă de evoluție. Există oameni în continuare care participă intens și nu mi se pare că ăsta e un lucru de judecat, e un lucru care trebuie respectat, la pelerinaje religioase tradiționale, care sunt de o sută de ani. Există oameni care cred că toți sunt hoți. Există oameni care îl cred pe primul șarlatan care apare și se dă drept salvator. Există tot felul de oameni. Dar, una peste alta, toți avem ceva de spus. Și în sensul acesta, pricepuți sau nu, românii sunt pasionați de politică, deși o neagă.

43. Când ați plâns ultima dată?

Alaltăieri. Și nu din cauza răcelii. N-am plâns, am fost puternic emoționat. Am participat la o întâlnire cu oameni care fac lucruri extraordinare, care se preocupă de problemele celor cu dizabilități, mai ales ale copiilor cu dizabilități, școlile din alte părți, mă rog, care sunt ca modele și se lucrează. Știți că depinde de firea fiecăruia. Eu nu sunt foarte plângăcios, chiar dacă sunt foarte emoționat. Dar pentru cine vrea să mai facă așa, cumva, teoria lacrimilor, după părerea mea, plânsul e sănătos din toate punctele de vedere, face să nu mai fie atât de uscat sufletul. De câte ori vezi o nenorocire care i se întâmplă unui copil, gândește-te o secundă că, Doamne ferește, putea fi copilul tău. Și atunci vei fi mai empatic. Îți va da, poate, o lacrimă și poate și un gând că ai putea să faci să nu se mai întâmple așa ceva, de exemplu.

44. Întrebare, din nou, pentru proful de istorie. Basarabia e România?

Basarabia este un pământ românesc, e un pământ locuit în majoritate de oameni care sunt români moldoveni, care au secole de istorie, continuitate de limbă, de tradiții, de religie cu românii, care a fost înstrăinată însă multă vreme și importantă vreme, o sută de ani și mai bine până la Primul Război Mondial și după aceea de la Al Doilea Război Mondial până acum. Dar, din ce în ce mai mult, unirea dintre aceste două părți ale României se produce practic și ea, chiar dacă se va formaliza sau nu, va fi o realitate deplină când și Republica Moldova va fi în Uniunea Europeană.

45. Rusia, închisoare. Dar, pe de altă parte, și admirație din punct de vedere cultural, spuneați mai devreme. Ce i-ați spune lui Vladimir Putin dacă v-ați întâlni cu dânsul?

Nu numai din punct de vedere cultural. Eu, când condamn astăzi cu toată fermitatea agresiunea rusă în Ucraina, crimele de război care se petrec acolo, toate aceste lucruri, eu nu uit și nu mă părăsește o secundă respectul, admirația și recunoștința pentru moartea a 25-26 de milioane de ruși pentru ca lumea noastră să fie liberă de o altă monstruozitate: de hitlerism. Nu ei sunt de vină, nu oamenii aceia care au murit sau cei care au supraviețuit, nu sunt de vină de ororile comunismului. Nu uit, de asemenea, nu-i vorba numai de cultură, de valori extraordinare religioase ale rușilor, artistice, de ceea ce este bogăția și măreția sufletului rus. Din păcate, aceste lucruri au fost ținute mai în toată istoria lor într-un fel de închisoare care le desfigurează, le cultivă și le pune la lucru partea nefastă. Dar există încă și sunt optimist pe termen lung că frumusețea din ruși va învinge.

Glumind puțin, i-aș reaminti că l-a întâlnit pe Aleksandr Soljenițîn, care a fost un naționalist rus, un om căruia nu pot să-i iau convingerile politice, așa cum au fost, că nu erau neapărat foarte democratice, dar care a fost o mare conștiință. Și i-aș reaminti: Vladimir Vladimirovici, l-ai întâlnit pe Soljenițîn, ai vorbit cu Soljenițîn, ai fost la înmormântarea lui Soljenițîn. Gândește-te dacă el, de acolo de unde este, ar fi mândru de tine azi ca lider al Rusiei. El probabil va crede că da, pentru că Soljenițîn credea că Ucraina trebuie să fie într-o uniune cu Rusia și Belarus și așa mai departe. Dar, în orice caz, Soljenițîn e cel care n-ar fi aprobat niciodată nici crimele și nici agresiunea absurdă.

46. Pentru ce vi se rupe sufletul, domnule Antonescu?

Pentru orice formă de suferință, în special a copiilor.

47. Care este cel mai mare vis încă neîmplinit pe care îl aveți?

Să retrogradeze Real Madrid într-un an, dar mi-ar lipsi în anul următor din El Clasico.

48. Cum poate deveni mai performantă diplomația economică românească?

În primul rând, stabilindu-se o linie, o prioritate, o inițiativă în acest sens și asta fac în programul meu. În al doilea rând, prin suplimentări bugetare, prin promovarea unor oameni noi care să fie specializați pe asta și, sigur, printr-o schimbare de mentalitate a corpului diplomatic în general, sub acest aspect.

49. V-ați lovit de nepotism?

Nu. Eu personal, nu. Adică, nu am pierdut un concurs sau a fost cineva numit în locul meu pentru că avea mai bune relații, deși eu nu am avut relații grozave niciodată. Însă am văzut și vedem cu toții cazuri de nepotism.

50. Ne puteți recita versurile preferate sau fredona melodia preferată?

Ei, sunt foarte multe versuri preferate. Nu, stați așa să vă spun unul frumos din Ștefan Augustin Doinaș. Nu vi-l spun pe ăsta cu Doinaș, că nu-mi amintesc niște cuvinte. O strofă foarte puternică din Ioan Alexandru, violentă, apropo de profesiunea de credință și de faptul că totuși poeții sunt excentrici. Ioan Alexandru, care pe la Piața Universității deschidea discursul, le spunea „Hristos a înviat!”. Și lumea spunea că nu e Paștele. Poți să spui oricând, în orice zi, făcea o apologie puternică pentru creștinism și-o făcea cam în termenii ăștia: „Piară sângele din carnea mea, putrezească sufletul în mine, de voi lepăda credința ta, Brâncovene, frate Constantine”. Sunt versurile lui. Sunt versuri, sigur, tari. Dar un blestem mai puternic și, în același timp, mai frumos eu nu am auzit.

51. De ce sunteți cel mai mândru în viață?

De zilele în care, și din fericire sunt cele mai multe, atunci când pun capul pe pernă pot să spun: n-am făcut nimănui rău astăzi. Nu m-am înjosit astăzi. În mult, în mai toate zilele, îmi pot spune: n-am făcut destul. Dar dacă aceste prime două lucruri nu le-am făcut, sunt mulțumit. Nu-s mândru, dar sunt mulțumit.

52. Ce vă scoate din sărite?

Obrăznicia. Și de aceea am spus totdeauna că noi trebuie să creștem tineri îndrăzneți, nu obraznici. E o diferență mare. Nepăsarea, nesimțirea. Adică, nu poți să rezolvi toate problemele lumii sau ale țării tale ori ale străzii tale sau ale familiei tale, dar poate să îți pese de toate cele pe care le întâlnești. De toate cele ce-ți ies în cale. Și să suferi puțin pentru că nu poți face nimic atunci când nu poți face nimic.

53. De ce vă este frică cel mai tare?

De singurătate. Nu pare o amenințare, dimpotrivă, dar vorbesc de singurătate, de situația în care ai putea trăi, ipotetică. Eu nu am trăit-o, dar îmi e frică de așa ceva. Mi-ar fi frică. În care să nu trăiești pentru nimeni sau să trăiești ca și cum nu ți-ar păsa de nimeni. Știți că visul generic al oamenilor este formulat: „Aș vrea să fiu atât de bogat, atât de puternic, atât de… încât să nu depind de nimeni”. Ei bine, toată suferința, dar și toată fericirea noastră se trage de la dependența de cineva. De la dragostea față de cineva. De la faptul că viața noastră este „împreună” cu și pentru cineva. Mi-e frică de singurătate, adică de momentul în care n-aș avea așa ceva.

54. Numiți trei români pe care îi admirați.

Ia să vedem, să nu zic vreo trei legionari. Dar ca să nu fie dubii, legionari în sens politic. Mircea Eliade, Constantin Noica, Emil Cioran. Dar admir extraordinar. Mie mi se pare că, probabil, cel mai reprezentativ pentru ceea ce poate să facă românii incredibil sunt Constantin Brâncuși și Eugen Ionescu. Constantin Brâncuși este, în fond, un țăran care a plecat aproape pe jos la Paris. E un țăran care și-a tras sevele din ceea ce înseamnă pământul ăsta și bogăția lui cel mai adesea neștiută. Care nu s-a mulțumit cu asta și a plecat în ochiul lumii, acolo unde era capitala lumii atunci la vremea aceea, capitala avangardei artistice, capitala culturii, Parisul. Și acolo a triumfat schimbând Parisul, nu schimbându-și rădăcinile lui. El a plecat și a rămas cu bogăția lui, dar a îmbogățit Parisul. Parisul și toată lumea. Celălalt, Eugen Ionescu, este un om care s-a născut la Slatina, a trăit aici, a făcut școala românească, a trăit în mediul românesc până la maturitate și care a ajuns nu doar academician francez, dar a ajuns cel mai jucat dramaturg tot în Paris, tot în teatrul Comedie-Francaise, cel mai reputat, cel mai vechi estabilishment teatral din Paris și din Europa. Ceea ce arată că lumea românească, nu știu, Slatina, la începutul secolului XX, putea să producă un om care să fie și academician francez și cel mai jucat dramaturg zeci de ani, cincizeci de ani. Acești doi români mă fascinează. Și ceilalți trei, și mulți alții. Și eu am numit acum doar din zona asta umanist-artistică, dar sunt oameni de știință extraordinari. Sunt astăzi, oameni care sunt profesori, cercetători în locuri de top. Pe toți aceștia trebuie să-i ajutăm pentru că ei vor să ne ajute, să lucreze și pentru noi.

55. Ultima provocare, domnule Antonescu, la 55 de întrebări – powered by Libertatea: caracterizați-vă viața și cariera în trei cuvinte.

Curat. Modest. Neașteptat. Curat, am făcut totul cu mijloace curate, întotdeauna. Modest, în sensul că nu am dorit niciodată onoruri și nu am crezut niciodată că am făcut sau fac mai mult decât, de fapt, făceam. Neașteptat pentru că totuși viața, cel puțin cea politică, viața în general, m-a dus în poziții și în locuri la care nu aș fi putut să aspir nici când dădea drumul imaginației în copilărie peste mări și țări.

Urmărește-ne pe Google News