Meniul de Crăciun de la cantinele de ajutor social din Capitală
a fost anul acesta «scuturat» de mai multe produse
Laptele, orezul, ouăle şi iaurtul sunt doar câteva dintre alimentele de bază de care cei mai năpăstuiţi dintre bucureşteni nu vor mai beneficia în zilele de Crăciun. Recesiunea i-a făcut pe cei de la Direcţia de Asistenţă Socială să se limiteze în special la produsele tradiţionale meselor festive româneşti: sarmale, cozonac şi friptură.
Nu se mai dau ciocolată şi lapte
Autorităţile au renunţat, faţă de anul trecut, la “mofturi” precum ciocolata, gemul sau batoanele cu lapte care ar fi putut să le aducă celor mai mici membri ai familiilor sărmane un zâmbet pe faţă. 140 de grame de friptură, nouă sarmale, un cozonac, două kilograme de carne nepreparată, 500 de grame de caşcaval, ciuperci şi câţiva cârnaţi ar trebui să le ţină de foame săracilor de pe 23 până pe 28 decembrie. E puţin, dar tot mai bine decât nimic, spun cei care supravieţuiesc doar cu mâncarea de la cantină.
Ei zic mersi că primesc pachetele astea, când toată lumea face economii. Cei 600 de oameni sărmani care mănâncă de ani de zile de la Cantina Centrală de lângă Cişmigiu sunt mulţumiţi că vor avea ce să le pună copiilor pe masă de Crăciun. Sunt amărâţi şi nu au un venit mai mare de 400 de lei pe lună. Aşa că orice farfurie cu mâncare le face traiul mai uşor.
Nea Mircea este «client» de 12 ani
Tanti Gina îi dă caserolele cu mâncare caldă lui nea Mircea de peste 12 ani, în fiecare luni, miercuri şi vineri. Bărbatul de 66 de ani a rămas, după o viaţă de muncă, singur şi cu doar 200 de lei venit lunar. Astfel, unica sa alinare sunt o vorbă bună de la “colegii” de la Cantina Centrală şi o farfurie de mâncare caldă.
Nu are cu ce să-şi hrănească familia
Printre fulgi de zăpadă şi nămeţii de lângă marginea drumului, o femeie îşi face loc trăgând năprasnic de geanta pe care o va umple cu mâncare pentru cei doi copii şi pentru soţul imobilizat la pat. Chircită de frig, Maria Marin, de doar 30 de ani, primeşte de trei ani de-ale gurii de la tanti Gina şi tanti Flori, bucătăresele cantinei. Cele două femei gătesc în fiecare zi aproape o tonă de mâncare şi au ajuns, în mai bine de 10 ani, de când lucrează aici, să cunoască necazurile fiecărui om care se hrăneşte în acest loc.