„Pe partea de buget al Ministerului Sănătății, ceea ce finanţăm noi, cheltuieli de personal, avem 74.000 de angajaţi care trebuie să primească salariul. Pentru luna decembrie, care înseamnă salariul pentru munca din luna noiembrie, nu avem asigurată această sumă”, a spus Cseke Attila, potrivit news.ro. Apoi a precizat că „soluţiile pot fi găsite, resurse financiare există”, dar „trebuie găsită soluţia juridică, legală”.
Attila consideră că situaţia nu este deocamdată gravă.
„Încă nu am depăşit o anumită limită după care nu poate fi gestionată sau am intra în întârziere de plată a salariilor la 15 decembrie, dar am semnalat această problemă pentru că trebuie să nu ajungem într-o asemenea situaţie”, a spus el.
Trebuie să fim cu toţii responsabili. Eu am această speranţă că lucrurile se pot rezolva.
Ministrul interimar al sănătăţii, Cseke Attila:
Conform ministrului demis, în următoarele zile trebuie găsită o soluţie, adică fie o rectificare bugetară, „dar este nevoie de Guvern instalat pentru asta” sau altă soluţie legală.
Afirmațiile sale vin în contextul în care criza politică din România durează din 1 septembrie, iar partidele politice nu au ajuns încă la un consens care să ducă la învestirea unui guvern.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email [email protected]
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_b46394e0ae5efd4b29d3a6802dbfc526.jpg)

:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/158_c96bf74226ab2da295b0f113a3ca15a3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_1361ab9b167672c8b0b17525da79b641.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_9944927f29ee3ff2856844e01c8c246b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/196_f5296f63b4d70d22f745d3c185cec54d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_5623488ec4081da8fe6c743108a730f4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/222_f7488ef15e8f4169559c7d48e79a801c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_3f5046611fc619c9c044817d74ac9489.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_e150f563db80706f8516db5b71837a08.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.