Cum a fost revenirea la școală față în față cu elevii pentru 6 dascăli: „Am redevenit profesorul care scrie la tablă. Online aveam doar niște pătrățele pe ecran”

Comentează
Arhiva foto

Trei profesori de liceu și trei învățători au povestit pentru Libertatea emoțiile zilei în care și-au revăzut elevii față în față, și și-au arătat entuziasmul de a se întoarce în clasă, după trei luni în care au ținut orele doar online.

„A fost o revedere emoționantă, efectiv mi-au sărit în brațe când m-au văzut”, mărturisește Andreea Vidrașcu, învățătoare la o școală privată din București.

Andreea are 25 de ani și, din septembrie, a preluat o grupă de 10 copii de clasa I. A fost, până recent, educatoare la o grădiniță din Onești, județul Bacău. Bucuria revederii cu cei mici, după atâtea ore online, este de nedescris, spune ea.

Andreea Vidrașcu este învățătoare la o școală privată din București. Foto Facebook

„Mi-au zis «nu mai vrem coronavirus, nu mai vrem coronavirus!». Iar azi m-au întrebat tot timpul ce mai facem, ce activități. Online, nu ne-a fost foarte greu. Recunosc că am noroc de copii ascultători și părinți foarte implicați, care au fost acolo la fiecare fișă. Nu am simțit atât de mult lipsurile și dificultățile pe care poate le-au simțit alții”, spune tânăra.

Peste 2,4 milioane de elevi din toată țara <a href="https://www.libertatea.ro/stiri/incepe-scoala-avertismentul-unui-expert-in-sanatate-pentru-parinti-nu-va-diagnosticati-singuri-copiii-3406638">au revenit</a> luni în bănci.

„Reîntâlnirea cu copiii m-a remontat”

Un alt învățător, din Bacău, care predă la clasa a II-a, descrie prima zi de școală în format fizic în mai mulți termeni: emoționantă, tristă, fericită, obositoare, productivă.

Ionel Diaconu, învățător în Bacău. Foto: Facebook

„A fost o zi foarte frumoasă, reîntâlnirea cu copiii m-a remontat. S-a simțit diferența față de orele online, am lucrat mult mai bine. A fost și obositor puțin, la ora de muzică, pentru că e dificil să cânte, mai ales ei, că sunt mici, cu masca pe gură”, spune învățătorul Ionel Diaconu.

Cel mai tare l-a întristat vestea că una dintre eleve sale, o fată foarte inteligentă, a fost mutată de părinții ei în sistem homeschooling. „O mare pierdere”, punctează Diaconu.

„Mai mare bucurie decât de a fi împreună cu ei nu există”

Pentru Alina Dobre, învățătoare la clasa a II-a la Școala Sf. Andrei din București, orele online au fost grele și mărturisește că rezultatele obținute cu copiii se datorează și părinților, care s-au implicat foarte mult în educația celor mici.

Ea a fost cu atât mai emoționată cu cât a primit luni, de la una dintre elevele sale, o scrisoare în care fetița i-a mulțumit că nu a renunțat la grupa ei. I-a mai spus și că este ca o mamă pentru ea.

Învățătoarea Alina Dobre, predând la clasa ei. Foto: Vlad Chirea / Libertatea

Nu a intrat de la prima oră în materia de predat, ci i-a lăsat pe copii să povestească cum a fost vacanța pentru ei.

„Ei au nevoie să împărtășească cu ceilalți. Că au adidași noi, că li s-a născut un frățior, că au văzut nu-știu-ce. Sunt lucruri banale pentru noi, dar pentru ei sunt evenimente mari”, spune Alina Dobre.

Elevii de clasa a XII-a, „un pic dezorientați”, dar cu mai mult timp de pregătire

Pentru copiii mai mari, școala online nu a fost chiar atât de rea, pentru că au putut folosi orele pierdute pe drumul până la școală pentru a se pregăti pentru examen. Totuși, chiar și lor „li se cam acrise în ultima vreme”.

Maria Melente, profesoară de Limba Română la Liceul Internațional de Informatică. Foto: Facebook

„Fiind măricei, au fost mulțumiți că au stat acasă să se pregătească. Pentru noi nu a fost mare diferență din punctul de vedere al învățatului. Ei sunt conștienți, au învățat, nu au absentat. Le-am dat simulări, teste, lucrează și în echipe. Pe timpul verii le-am dat variante de Bac, iar luni asta am făcut, am recapitulat”, explică Maria Melente, profesoară de Limba Română la Liceul Internațional de Informatică din București.

Melente predă tot online, de-acasă, fiind cadru didactic cu afecțiune cronică. Luni, și-a privit elevii în clasă, de pe ecranul propriului laptop.

„Pentru noi merge bine. Acum sunt și mai atenți. I-am văzut, stau distanțați în clasă. Singurul lucru de care îmi era teamă era că nu îi va cuprinde camera pe toți”, glumește profesoara.

Și la Liceul Teoretic Mihail Sadoveanu, din sectorul 2 al Capitalei, elevii din ultimul an s-au adaptat ambelor metode de predare, spune profesorul de Limba Română Florin Balotescu, ambele având propriile plusuri și minusuri. „Sunt mulți copii care își doreau să se întoarcă”, spune el.

Florin Balotescu, profesor de Limba Română la Liceul Teoretic Mihail Sadoveanu. Foto: captură PRO TV

„Sunt un pic dezorientați, dar încep să-și dea seama că trebuie să fie autonomi. Dar așa se întâmplă mereu la clasele de a XII-a”, spune Balotescu.

Le-am spus elevilor mei că indiferent de ce întâmplă, trebuie să facem legătura între școală și realitate. Și asta este realitatea.Florin Balotescu, profesor la Liceul Teoretic Mihail Sadoveanu:

Profesorul cu canal de YouTube

Ovidiu Bădescu, profesor de matematică la Colegiul Național Traian Lalescu din Reșița, a strâns experiență de predare online dinainte de pandemie, pentru că are un canal de YouTube, Matematica pentru toți, unde se filmează rezolvând probleme.

Ovidiu Bădescu. Foto: Facebook

A fost o zi foarte faină. Parcă am redevenit profesorul care scrie la tablă. Online aveam doar niște pătrățele pe ecran.Ovidiu Bădescu, profesor de matematică:

Orele de luni au început cu autoevaluarea elevilor, în urma căreia au constatat cu toții că nu cunosc formulele de integrale.

„Eu la Bac i-aș lăsa cu formulele de calcul lângă ei pentru că aceste formule nu ar trebui memorate, ci deduse. Matematica e o materie foarte densă, iar copiii trebuie să-și dezvolte gândirea matematică. Nu-i ajută memorarea formulelor”, mărturisește profesorul.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
17:12
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
15:44
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
MONDEN
Oana Tomoiaga
16:41
Tragedie la nunta Oanei Tomoiagă, concurentă la Asia Express. Un invitat a murit la petrecerea cu 1000 de oameni
Alina Pușcău - concurentă Asia Express
16:12
De ce nu se tratează Alina Pușcău de cancer în România. „Sunt revoltată. Nu vorbești așa cu oamenii, nu?”
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
17:24
Cum a apărut Laura Cosoi în prima zi de școală a Verei: „Cât de prețioase sunt toate aceste prime dăți”
17:13
Mesaj RO-Alert trimis în 5 județe din cauza dronelor: cetățenii sunt sfătuiți să se adăpostească și să rămână în case
17:01
5 știri by Libertatea - Educație: nepotisme și favoruri la un liceu de top, inspectori numiți politic și elevi fără manuale
16:56
Poți închiria un apartament cu 30 de euro și o casă întreagă cu doar 60. Stațiunea montană la 2 ore de România unde berea e ieftină și se mănâncă pe bani puțini
TRENDING
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
peisaj rural amplasat într-o vale largă, flancată de dealuri, Kosmaj, Serbia
16:56
Poți închiria un apartament cu 30 de euro și o casă întreagă cu doar 60. Stațiunea montană la 2 ore de România unde berea e ieftină și se mănâncă pe bani puțini
Arhipelagul Langkawi din Malaezia | Foto: Profiemdia Images
16:44
Arhipelagul format din 99 de insule unde ritmul vieții încetinește. Vegetația tropicală și apele în nuanțe intense de albastru și verde cuceresc turiștii
o mulțime densă de oameni participând la un concert sau un festival, aflată într-un spațiu larg și întunecat. Atmosfera vizuală este dominată de o rețea complexă, dinamică și foarte intensă de raze luminoase și lasere care se intersectează deasupra publicului.
16:18
Unul dintre cele mai bune cluburi de noapte din Europa este la un zbor de mai puțin de o oră distanță față de România. Cum arată clasamentul complet
patru fete tinere imbracate in costume de baie colorate, pe plaja, vazute de la spate, iesind din mare
15:17
Agențiile de turism deja lansează oferte pentru vara anului 2027. Printre cele mai populare destinații: Albania, Grecia și Spania
Un bărbat cu rucsac în spate, văzut din spate pe peronul unei stații de metrou, în timp ce prin fața lui trece un tren în viteză.
15:08
Românii fac naveta 53 de minute, dar cine sunt „super navetiștii Europei”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
15:41
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
15:06
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Fotografie cu caracter ilustrativ
14:33
Rusia și-a trimis sabotorii în România. Cum a dejucat SRI o acțiune care viza baze militare folosite de aliații NATO
Lumea folosește AI pentru a finaliza direct o achiziție. Foto: magnific.com
Analiză
14:30
Inteligența artificială le spune adolescenților români ce să cumpere. Cifrele din cel mai nou raport sunt alarmante
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!