Cum făcea contrabandă un șef al Poliției de Frontieră din Republica Moldova. Ancheta, pornită după lansarea a mii de pachete de țigări dintr-un deltaplan

Comentează
Arhiva foto

Isac Tarlapan, fostul șef al Direcției Regionale Vest (DRV) a Poliției de Frontieră din Republica Moldova, structură care are în subordine toate punctele de frontieră de la granița cu România, a fost condamnat recent de o instanță din județul Vaslui la 6 ani de închisoare pentru contrabandă. Ofițerul a fost acuzat că livra țigări unei rețele de traficanți din Iași. De zeci de ori a trecut Tarlapan cu Mercedesul ticsit de țigări prin Vama Sculeni și nimeni nu a îndrăznit să-l controleze.

UPDATE 26 august, ora 15:50: Într-un răspuns adresat Libertatea, conducerea Inspectoratului General al Poliției de Frontieră din Republica Moldova precizează că Isac Tarlapan „a fost eliberat din Poliția de Frontieră încă din data de 11 aprilie 2017, aceasta ca urmare a unei sancțiuni disciplinare”. „IGPF condamnă public acțiunile oricărui colaborator, indiferent de rangul său, care contravin legilor în vigoare și nu va ezita în nici un moment să ofere sprijinul necesar instituțiilor competente în vederea combaterii fenomenelor contrabandei și corupției”, se mai arată în răspunsul oficialilor din Republica Moldova.

Isac Tarlapan a intrat în atenția autorităților române în 2016, pe când era șef al DRV a Poliției de Frontieră din Republica Moldova. Totul a plecat după ce un motodeltaplan a fost interceptat, într-o noapte, lansând cutii cu țigări pe un câmp din Vaslui.

Cazul a fost tratat cu discreție de autoritățile române, nefiind mediatizat. Aparatul de zbor de mici dimensiuni a fost surprins survolând localitățile aflate în Sectorul Poliției de Frontieră (SPF) Berezeni din județul Vaslui. Se întâmpla la doar câteva luni după ce un alt aparat de zbor fusese găsit prăbușit într-o pădure aflată la aproximativ 50 de kilometri de granița cu Republica Moldova.

Isac Tarlapan. Foto: captură IPN

Primul transport

Pe 22 martie 2016, un echipaj din cadrul SPF Berezeni a observat că un aparat de zbor de mici dimensiuni a trecut frontiera de două ori, prima dată în jurul orei 1.40 și a doua oară în jurul orei 3.35. De fiecare dată, aparatul de zbor s-a aflat pe teritoriul României aproximativ 40-50 de minute.

Bănuind că cele două zboruri au fost efectuate cu scopul introducerii în România de țigări de contrabandă, polițiștii de frontieră au început să scotocească zona.

Nu au fost descoperite țigări, însă un paznic de la groapa de gunoi Roșiești i-a informat că, în acea noapte, a auzit în zonă un aparat de zbor, iar la scurt timp a observat un microbuz care venea dinspre localitatea Viișoara și se îndrepta spre localitatea Gara Roșiești.

Informațiile oferite de paznic le-au întărit polițiștilor convingerea că activitatea de contrabandă avusese loc, iar microbuzul observat a preluat țigările, după ce au fost aruncate din motodeltaplan.

Al doilea zbor, interceptat

La câteva luni distanță, pe 23 iulie 2016, un motodeltaplan a fost sesizat din nou în aceeași zonă de frontieră. Un echipaj al poliției de frontieră s-a deplasat pe direcția din care se auzea zgomotul și a ajuns în localitatea Roșiești, în jurul orei 1.00.

Echipajul ajuns în apropierea localității Roșiești a început să scotocească zona. După câteva ore de căutări, în jurul orei 6.00, pe un câmp au fost descoperite zece colete cu 5.000 de pachete de țigări Ashima, fără timbru de acciză.

Pe un drum din apropiere, polițiștii au găsit abandonat un microbuz cu număr de înmatriculare bulgăresc. Autovehiculul a fost supravegheat de polițiștii de frontieră.

<strong>A doua zi, spre seară, în zonă s-a prezentat un bărbat din județul Iași, cu o platformă, pentru a prelua microbuzul. Interogat de polițiști, bărbatul, identificat ca fiind Adrian Florin Viman, a invocat că a fost contactat telefonic de un cetățean moldovean, pe care îl cunoștea după porecla „Bleat”, care i-a cerut să ridice microbuzul respectiv.</strong>

Deconspirați de interceptări

Pentru că nu au descoperit probe care să confirme că bărbatul din Iași avea legătură cu transporturile aeriene ilegale, acesta a fost lăsat în libertate. Însă anchetatorii au solicitat mandate de supraveghere pe numele său.

Pe 4 august, ieșeanul Adrian Viman este interceptat discutând cu un bărbat cu accent moldovenesc. El se plângea că a fost implicat în recuperarea microbuzului:

Viman: Ești prin zonă?

Bărbat: Nu. Cum să facem să ne vedem?

Viman: Eu nu sunt acuma, tocmai m-a sunat ăla de acolo.

Bărbat: Care? Ăla cu telefonul?

Viman: Nu, ăla de unde am fost eu acolo șăfu, p... mea, m-ați băgat în rahat, băga-mi-aș p... în ele să-mi bag!

Bărbat: Păi, dacă prostu ăla....

Viman: Păi ce p... mea, mă faci acuma să mă acuze pe mine de căcaturi din alea, să trimiteți pe cineva să vadă ce îi cu mașina aia de acolo.

Bărbat: Nu mai vorbi... hai, după când o să ajungi prin zonă?

Omul de legătură din Republica Moldova

Ulterior s-a constatat că persoana care a discutat cu Viman este Dumitru Lisciuc, un bărbat din Republica Moldova, dar și că acesta îl aprovizionează regulat cu țigări de contrabandă.

Lisciuc tranzita în mod constant Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni la bordul unor autoturisme înmatriculate în Republica Moldova, pe care le schimba regulat.

Deși transporta țigări de contrabandă, nu era prins la control. Era prudent, vorbea codificat la telefon, iar în trafic efectua manevre bruște pentru a verifica dacă este urmărit.

Procurorii l-au pus și pe Dumitru Lisciuc sub supraveghere.

Astfel, au constatat că acesta depozitează țigările de contrabandă într-un imobil de pe strada Uzinei din municipiul Iași, dar și că este însoțit aproape de fiecare dată de o altă mașină, marca Mercedes-Benz, înmatriculată, de asemenea, în Republica Moldova. Din ambele mașini erau descărcate cutii întregi cu țigări de contrabandă.

Ofițerul moldovean pică în plasa anchetatorilor români

În urma verificărilor, anchetatorii români au descoperit că autoturismul Mercedes este folosit de Isac Tarpalan, un ofițer care de-a lungul anilor a ocupat funcții de conducere la vârful Poliției de Frontieră din Republica Moldova, la vremea respectivă fiind șeful Direcției Regionalei Vest, structură care are în subordine toate punctele de frontieră de la granița cu România.

Astfel, începând cu luna octombrie 2016, la solicitarea procurorilor, Judecătoria Huși a autorizat monitorizarea lui Tarlapan.

Iar interceptările, depuse la dosar, arată că cei doi își coordonau trecerile prin vamă:

Lisciuc: Alo!

Tarlapan:
Da.

Lisciuc: Mai durează?

Tarlapan:
Da, da, da, ești oleacă.

Lisciuc: Stai în rând, a?

Tarlapan: Eu mă strădui cât di repidi-i posibil. Ei… da, aghe am ieșăt di...nu, am ieșât di divali. Eu repegior, repegior fac ci am di făcut ș-am vinit.

Lisciuc: D-apoi ci nu vii tu întâi la mini șî apoi ti duci sî faci ci ai di făcut?

Tarlapan: Apoi, corect! La tini șî vin, da eu îți zâc, di la lucru deghe am ieșât.

Lisciuc: Aaaaa!!! Fseo (gata) am înțeles!

Tarlapan:
Hai, hai cî eu vin repidi.

În urma verificărilor intrărilor și ieșirilor din țară și a încrucișărilor de date oferite de interceptările telefonice, s-a constatat că în perioada 28 iulie - 15 decembrie 2016, Isac Tarpalan a intrat în România de 38 de ori, având Mercedesul ticsit cu țigări, însă niciodată nu a fost prins nici de polițiștii de frontieră moldoveni, nici de cei români.

De fiecare dată folosea același punct de trecere a frontierei - Sculeni.

Înregistrați de camerele video când descărcau țigările

A fost dat de gol ulterior, în urma verificării camerelor video din zona locației din Iași unde erau depozitate țigările. Atât Lisciuc Dumitru, cât și Tarlapan Isac au fost surprinși de camerele video în timp ce descărcau cutiile din mașini.

În actele din dosarul instrumentat de Judecătoria Huși, consultate de Libertatea, sunt depuse sute de pagini de interceptări telefonice. Tarlapan a fost interceptat discutând doar cu Lisciuc. Acesta din urmă era cel care discuta mai departe cu membrii grupării traficanților din Iași, grupare care s-a dovedit ulterior că era condusă de Adrian Florin Viman, cel trimis să recupereze microbuzul.

Flagrantul delict

Pe 15 decembrie 2016, Isac Tarlapan a intrat în România prin PTF Sculeni, la ora 13.18. La ora 17.45 a fost prins în flagrant delict, la imobilul de pe strada Uzinei, în timp ce descărca din autoturismul său 353 de pachete de țigări, diferite mărci, toate de proveniență moldovenească.

Isac Tarlapan a intrat în România prin PTF Sculeni

Atât Tarpalan și Lisciuc, cât și liderul grupării de la Iași, Adrian Florin Viman, au fost reținuți de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Huși, iar a doua zi au fost arestați preventiv pentru 30 de zile.

După două luni au fost plasați în arest la domiciliu și ulterior sub control judiciar. În cursul audierilor, Isac Tarlapan a negat acuzațiile aduse împotriva sa. Lisciuc însă a recunoscut că desfășurau împreună activități de contrabandă. A declarat că l-a cunoscut pe Tarlapan în primăvara anului 2016, când i-a propus să aducă țigări din Republica Moldova bărbatului care coordona o rețea ce vindea țigări de contrabandă în piețele ieșene.

Știu că Tarlapan introducea aproximativ 400 de pachete cu țigări (la un singur transport - n.r. ). Am văzut că descărca țigările de sub bancheta din spate a autoturismului.Declarația inculpatului Dumitru Lisciuc:

Cum explică Poliția de Frontieră din România faptul că Tarpalan a trecut de atâtea ori prin vamă fără să fie controlat? „În general, când este vorba de omologi de-ai noștri cu funcții de conducere, se pleacă de la premisa că sunt corecți, că ar trebui să fie un exemplu. Nu se efectuează controale amănunțite la mijloacele de transport cu care tranzitează frontiera. La fel s-a întâmplat, probabil, și la acest caz”, au explicat pentru Libertatea surse din cadrul Poliției de Frontieră.

Lisciuc își recunoaște faptele, Tarlapan neagă

La finalul anchetei, Lisciuc a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției cu procurorii din Huși, fiindu-i stabilită o pedeapsă de 3 ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere.

Alți șapte inculpați, în frunte cu Isac Tarlapan, au fost trimiși în judecată. În fața instanței, patru dintre ei, membri ai rețelei de la Iași, au recunoscut faptele. Două dintre inculpate nu s-au prezentat la proces.

<strong>Acuzat de contrabandă, Isac Tarlapan a fost singurul inculpat din dosar care nu a recunoscut comiterea faptelor. Probele din dosar l-au incriminat fără a lăsa loc de dubii, astfel că Judecătoria Huși a dispus, pe 19 iulie 2021, condamnarea acestuia la șase ani de închisoare în regim de detenție.</strong>

În sarcina sa, procurorii au reținut doar transporturile cu țigări realizate cu autoturismul Mercedes. În urma anchetei nu s-a putut stabili cu certitudine cine a organizat transporturile ilegale cu motodeltaplanul.

Liderul grupării de la Iași, Adrian Florin Viman, a fost condamnat la trei ani și patru luni cu executare, iar ceilalți membri au scăpat cu pedepse cu suspendare. Cele două membre ale rețelei care nu s-au prezentat la proces au fost condamnate la câte cinci ani de închisoare, pedeapsa rezultând în urma contopirii unor condamnări mai vechi pentru fapte similare.

Sentința nu este definitivă, fiind deja contestată atât de Tarlapan, cât și de alți trei inculpați. Dosarul urmează a fi înaintat Curții de Apel Iași, instanță care va pronunța sentința definitivă.

Cea mai bună apărare e atacul

Pe 12 iunie 2019, Isac Tarlapan a ieșit într-o conferință de presă, alături de conducerea „Asociației Grănicerilor” din Republica Moldova, pentru a cere „justiție de la organele de drept”.

Tarlapan (al doilea din stânga), la conferința de presă IPN. Sursa: captura IPN

Fără a face nicio referire la arestarea sa în România sau dosarul ce se judeca pe rolul instanței din Huși, Tarlapan a susținut demersul Asociației Grănicerilor din Republica Moldova care acuza autoritățile moldovene că au predat în anul 2014 în mod ilegal doi ofițeri autorităților române, vizați într-un dosar penal instrumentat tot de procurorii din Huși.

Ofițerii respectivi, prezenți și ei la conferința de presă, au fost condamnați definitiv de judecătorii români la câte 7 ani de închisoare într-un dosar de contrabandă, fiind eliberați condiționat în 2018. Faptul că au fost dați pe mâna anchetatorilor din România a fost considerat de Tarlapan și reprezentanții Asociației Grănicerilor din România drept un abuz.

„Este prima dată când în Republica Moldova nu doar ofițeri, dar și cetățeni sunt dați altui stat pentru a se răfui, pentru a fi pedepsiți. În cazul în care la noi icoana nu stă în colț în partea dreaptă, și pentru cineva e buzunarul cât mai ticsit cu bani, posibil să mai avem astfel de cazuri în Republica Moldova”, declara Isac Tarlapan la conferința în cadrul căreia a fost prezentat ca fiind șeful DRV a Poliției de Frontieră din Republica Moldova.

Libertatea a solicitat un punct de vedere Poliției de Frontieră din Republica Moldova despre situația ofițerului Isac Tarlapan și dacă mai ocupă funcție de conducere la nivelul instituției. Reacția instituției va fi prezentată în momentul în care va fi disponibilă.

În hotărârea pronunțată de Judecătoria Huși, Tarlapan este prezentat ca fiind ofițer activ în cadrul Departamentului Poliției de Frontieră din Republica Moldova.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Lucian Pahonțu a reacționat după acuzațiile privind Revoluția din 1989 și Mineriada 1990. Niciun cuvânt despre Vasile Milea
19:34
Press One: Teza de doctorat a lui Lucian Pahonțu va fi analizată de Comisia de etică a Universității Naționale de Apărare
Imagine din timpul arestării unuia dintre presupușii ucigași ai românului omorât în Danemarca Sursa foto: captură YouTube/ Poliția Română
19:31
Un român a fost ucis, legat de o baterie și aruncat într-un râu, în Danemarca. Suspecții au fost arestați în patru județe din țară
MONDEN
Karim Chaker la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
18:12
Cine este Karim Chaker de la „Burlacii: Foc în Paradis”. A jucat baschet timp de 12 ani
Cristi Borcea si Valentina Pelinel
Exclusiv
17:55
Valentina Pelinel, dezvăluiri după 8 ani de mariaj cu Cristi Borcea: „Ne știm parolele, telefoanele noastre sunt la liber”
POLITIC
Arhiva foto
12:36
Călin Georgescu a reacționat după ce Administrația Prezidențială a anunțat că România nu trimite soldați în Ucraina: „Un pas sinucigaș spre angajarea într-un război care nu este al nostru”
AUR are în sondaje aproape cât PSD, PNL și USR la un loc: cum ar vota românii la alegerile parlamentare
11:59
AUR are în sondaje aproape cât PSD, PNL și USR la un loc. Cum arată intenția de vot la alegerile parlamentare, într-un sondaj INSCOP
Ultimele știri
21:47
Rușii au atacat un centru comercial din Ucraina și au omorât oameni nevinovați: „În plină zi, în timp ce străzile erau aglomerate”
21:31
Lemnul de foc cu cea mai mare putere calorică, ce arde lent și ține căldura mai mult decât stejarul
21:14
Ilie Bolojan vorbește despre varianta Luca Niculescu premier și spune că nu se agață de scaun: „Mi-am luat rămas bun și de la doamnele care fac curat”
21:13
Petrolul Brent se vinde cu peste 106 dolari barilul, cea mai mare creștere de preț din luna mai. Și petrolul WTI s-a scumpit
TRENDING
20:22
Cazul lui Ivan Kuțenko, rusul acuzat de spionaj și arestat în România: Ambasada Rusiei acuză „presupuneri, speculații și tot felul de fantezii”
17:48
28 de TIR-uri ale unei firme românești, confiscate în Belgia. Șoferii dormeau de săptămâni întregi în cabine
18:50
Loto 6/49 din 10 septembrie 2026. Report de peste un milion de euro la 6/49, categoria I
21:50
Horoscop 11 septembrie 2026. Leii au multe pe cap, mai ales din domeniul financiar, multe de organizat, de ordonat și administrat
Pașaport, fotografie ilustrativă. Foto: Profimedia
20:03
A vrut să intre în Germania, dar polițiștii i-au desenat o literă în pașaport și l-au urcat în primul avion. Ce înseamnă marcajul „C”
Bine pentru tine, cu Dr Erna Stoian - despre infertilitate la bărbați și femei
17:10
Când devine infertilitatea o problemă de cuplu. Avertismentul medicului ginecolog Erna Stoian despre amânarea unei sarcini și diagnosticul corect
Catalin Cirstoveanu, seful sectiei ATI despre primul RMN Neonatal la Spitalul Maria Curie
16:06
Primul RMN neonatal din România, aproape de funcționare: Examinările la Spitalul „Maria Curie” ar putea începe în octombrie
Bancnote și monede euro într-un borcan pe plajă, la apusul soarelui
14:59
Românii au cheltuit aproape 5 miliarde de euro pe vacanțe în străinătate, în timp ce stațiunile din țară rămân pustii: „Este o bătălie pierdută”
Munții Kackar din Turcia | Foto: Agenția pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului din Turcia (TGA)
14:55
Imagini spectaculoase din Munții Kackar. Ce se întâmplă în septembrie 2026 în Turcia
Patru ardei grași roșii proaspeți și lucioși, ideali pentru gătit, așezați pe un tocător de lemn rustic
9 sept.
Gogoșarii: proprietăți, beneficii și diferențe față de ardeii roșii
Un bărbat verifică și alege vinete mari, lucioase și închise la culoare dintr-o ladă plină de legume proaspăt culese.
08:08
Cum alegi vinetele potrivite pentru congelare și zacuscă
 Morman de gogonele murate
9 sept.
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Secretarul general al PSD, Claudiu Manda, dă mâna cu președintele Nicușor Dan pe 18 mai 2026, la Cotroceni, înaintea consultărilor pentru noul premier. Președintele PSD, Sorin Grindeanu, privește. Foto: Profimedia
17:22
„Toate partidele fac acest gen de propagandă!”. Claudiu Manda susține că PSD-ului nu-i e frică de anticipate, dar „România va plăti nişte costuri, ca ţară”
Dronă pe cer. Imagine cu caracter ilustrativ Sursa foto: Profimedia
16:32
Mesaj RO-Alert în județul Tulcea, din cauza riscului căderii unor obiecte din spaţiul aerian. Au fost ridicate 2 avioane F-18 și un elicopter
Zona portului Giurgiulești. Imagine cu caracter ilustrativ Sursa foto: Profimedia
16:02
Moscova acuză că prin Portul Giurgiulești sunt livrate arme Ucrainei: „Rusia este un risc pentru întreaga lume civilizată”
Imagine cu caracter ilustrativ: Monitorul de Galați
15:09
Faleza și strada Domnească se închid în Galați, vineri. 6 autobuze sunt deviate, care sunt rutele de la Potcoava de Aur
Educație juridică în școli
14:06
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate