Statisticile arată că perioada sărbătorilor de iarnă, este un moment în care incidenţa depresiei creşte. Spitalele şi poliţia raportează o incidenţă crescută a suicidului, a tentativelor de suicid, a problemelor datorate consumului de alcool şi a violenţei domestice.
Principalele motive ale apariţiei depresiei de sărbători, sunt oboseala acumulată peste an, singurătatea, lipsa banilor, aşteptările nerealiste, introspecţia, analiza excesivă a propriei vieţi, a greşelilor făcute pe parcursul timpului, a eşecurilor, presiunea de a avea pe cineva drag alături, pierderea unei persoane dragi, amintiri neplăcute din timpul anului etc.
Dacă eşti o persoană care nu îşi găseşte locul în această perioadă a sărbătorilor, trebuie să te gândeşti că sărbătoarea Crăciunului reprezintă în primul rând sărbătoarea binelui, în care putem să facem pentru ceilalţi fără a cere ceva în schimb.
Nu trebuie să uităm că sunt foarte mulţi oameni care au nevoie de foarte multe de la noi şi pe care îi putem ajuta, primind în schimb recunoştinţă. Oricât de trist sau singur ai fi, poţi găsi puterea de a face un bine cuiva, iar acest lucru iţi va da un sentiment de împlinire, un sentiment că poţi fi un om mai bun. Îţi poţi îndrepta atenţia spre cei defavorizaţi, care nu au ce să mănânce şi care aşteaptă ca cineva să le întindă o mână de ajutor.
Vei rămâne plăcut surprins de senzaţia pe care ţi-o dă sentimentul de a face bine. Evită (mai ales în această perioadă) să te autoanalizezi şi mai ales să-ţi explici greşelile, eşecurile.
Evită să te compari cu ceilalţi sau să compari trecutul cu prezentul; fiecare moment are o parte bună, trebuie doar să o vezi.
Încearcă să profiţi de momentele libere de sărbători, pentru a face acele activităţi care îţi fac plăcere (lectură, plimbări, muzică, filme etc). Cu toţii trebuie să ne acceptăm momentele de bucurie, de tristeţe, de singurătate, dar fără a ne adânci în ele, fără cale de scăpare. Trebuie descoperită partea bună din fiecare lucru.

Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cum a depistat Ion Marin cancerul: „Lumea să știe, fiindcă nicio analiză nu arăta nimic în neregulă”
GSP.RO
Cum a depistat Ion Marin cancerul: „Lumea să știe, fiindcă nicio analiză nu arăta nimic în neregulă”
ȘOC! Nicoleta Luciu a primit INTERZIS din partea soțului! Anunțul uluitor: nu are voie să...
Playtech.ro
ȘOC! Nicoleta Luciu a primit INTERZIS din partea soțului! Anunțul uluitor: nu are voie să...
Povestea tragică a unuia dintre cei mai mari actori ai României! A murit pe scenă, chiar sub ochii soției. Ultimele lui cuvinte sunt tulburătoare
Viva.ro
Povestea tragică a unuia dintre cei mai mari actori ai României! A murit pe scenă, chiar sub ochii soției. Ultimele lui cuvinte sunt tulburătoare
Două familii şi-au împărţit pumni şi picioare la Târgul de Crăciun din Piața Constituției. Motivul: Care copil se dă primul în carusel
Observatornews.ro
Două familii şi-au împărţit pumni şi picioare la Târgul de Crăciun din Piața Constituției. Motivul: Care copil se dă primul în carusel
A fost mâncat de porcii din gospodărie. Sfârșit dramatic pentru un bărbat din Botoșani
Știrileprotv.ro
A fost mâncat de porcii din gospodărie. Sfârșit dramatic pentru un bărbat din Botoșani
De ce nu e bine să pui magneți pe frigider. Mulți români nu știu că e o mare greșeală
FANATIK.RO
De ce nu e bine să pui magneți pe frigider. Mulți români nu știu că e o mare greșeală
Scandal la Cupa Mondială! SUA au modificat steagul adversarei din grupă. Cum arată acum şi care e explicaţia din spatele controversei | FOTO
Orangesport.ro
Scandal la Cupa Mondială! SUA au modificat steagul adversarei din grupă. Cum arată acum şi care e explicaţia din spatele controversei | FOTO
Horoscop 27 noiembrie 2022. Berbecii nu prea vor avea parte de liniște, din cauza unor complicații pe care le descoperă acum
HOROSCOP
Horoscop 27 noiembrie 2022. Berbecii nu prea vor avea parte de liniște, din cauza unor complicații pe care le descoperă acum
AVON LIVE SHOPPING! Beneficiază de ultimele oferte de Black Friday
PUBLICITATE
AVON LIVE SHOPPING! Beneficiază de ultimele oferte de Black Friday