Cum se mută o țară. Planul unei națiuni amenințate de schimbările climatice

Documentul, care are acum 130 de pagini, este cel mai detaliat plan conceput vreodată pentru a gestiona una dintre cele mai urgente consecințe ale crizei climatice – cum să fie relocate comunitățile ale căror case sunt sau vor ajunge în curând sub apă.

Aflată în Pacificul de Sud, țara este formată din peste 300 de insule și are o populație de aproape un milion de locuitori. Cicloanele severe lovesc adesea regiunea, provocând daune serioase. În 2016, ciclonul Winston a afectat insulele, ucigând 44 de oameni și provocând daune de 1,4 miliarde de dolari – o treime din PIB-ul țării. De atunci, Fiji a fost lovită de încă șase cicloane.

De ani întregi, politicienii și oamenii de știință vorbesc despre perspectiva migrației climatice. În Fiji și în mare parte din Pacific, această migrație a început deja, iar întrebarea care se pune în aceste zone nu este dacă oamenii vor fi nevoiți să se mute, ci când.

Satyendra Prasad, ambasadorul Fiji la ONU, explica în urmă cu un an pentru The Guardian cât de complicată este sarcina mutării unei comunități, prezentând o listă cu lucrurile care ar trebui să fie relocate alături de case. Este vorba despre școli, centre de sănătate, rețelele de drumuri, electricitate, apă, infrastructură, biserica satului.

„Și în cazul în care reușești, trebuie să muți și cimitirele. Încearcă să faci asta”, spune Prasad, subliniind că mutarea vine nu doar cu provocări logistice, ci și financiare, politice și chiar spirituale.

Documentul privind Procedurile Operaționale Standard (POS) se află în etapele finale de consultare și va fi în curând trimis în fața cabinetului din Fiji pentru aprobare.

„Nici o altă țară, din câte știu, nu a progresat atât de mult în demersurile ei despre cum să ia decizii de relocare planificată la nivel național”, spune Erica Bower, expert în relocări planificate, care a lucrat cu ONU și Guvernul din Fiji.

Planul cuprinde nu doar sfaturi, ci și lecțiile învățate din încercările anterioare.

Prima relocare – aproape un succes

Vunidogoloa, un sat de aproximativ 140 de locuitori de pe Vanua Levu, a doua cea mai mare insulă a țării, a fost primul relocat din cauza crizei climatice.

Sailosi Ramatu, în vârstă de 62 de ani, se afla în fruntea comunității în 2014, în momentul relocării. Discuțiile despre mutarea satului au început serios în jurul anului 2004. Doi ani mai târziu, comunitatea a abordat guvernul provincial și a cerut asistență pentru relocare. A durat aproape un deceniu până când noul amplasament, la aproximativ 1,6 kilometri mai în interiorul insulei și mai sus, să fie gata pentru ei.

Ideea mutării satului era discutată încă din anii 1950, când nivelul mării a început să crească, și astfel comunitatea a simțit că are binecuvântarea generațiilor trecute. Chiar și așa, a fost dureros pentru ei să plece și mai ales să-și lase în urmă morții.

„Ne-am părăsit bunicii, ne-am părăsit părinții, am lăsat totul. În ziua în care am plecat, a fost ca și cum ne-am mutat într-o țară străină. Oamenii își făceau bagajele, erau urcați într-un camion… plângeau înainte să plece din casă, pentru că era ultima dată când eram acolo”, spune Ramatu.

Acum, zona pe care au părăsit-o arată ca un sat-fantomă, cu locuințe aflate încă în picioare, cu ușile deschise prin care șuieră vântul, cu acoperișuri distruse și înghițite de vegetație.

Pentru relocare, o comunitate are nevoie în mod ideal de două lucruri. „Satul trebuie să aibă terenul, iar în al doilea rând trebuie să aibă resursele: cherestea, pietriș, pietre, nisip. Dacă nu… apar probleme”, a spus Simione Botu, actualul șef al comunității.

Casele, construite fără bucătării, după ce au fost consultați doar bărbații

În aceste privințe, Vunidogoloa a avut noroc. Sătenii nu au trebuit să negocieze cu un clan vecin sau cu guvernul pentru a se muta. Ei dețineau deja terenuri considerate sigure pentru construirea unui sat nou. Comunitatea avea o pădure în zonă, de unde s-a putut aproviziona cu cherestea pentru case și, în general, satul a contribuit cu mare parte dintre resursele necesare mutării, pe lângă finanțarea venită de la guvern și de la Organizația Internațională a Muncii pentru cei care au lucrat efectiv la construcția noilor locuințe.

Chiar și așa, s-au făcut unele greșeli în privința mutării. De exemplu, casele din noul Vunidogoloa au fost construite fără bucătării, ceea ce, spune Makereta Waqavonovono, de la Climate Tok, o organizație de educație privind criza climatică, a fost consecința faptului că nu a fost consultată întreaga comunitate, ci doar câțiva bărbați de la conducerea satului.

Iar după relocare au apărut alte probleme, din cauza faptului că satul a fost așezat în apropierea unui drum, care le oferă locuitorilor acces facil în orașele mai mari pentru asistență medicală și educație, dar ușurința deplasării a însemnat și un acces mai ușor la alcool.

Totuși, cei mai mulți dintre localnici sunt de acord că beneficiile mutării depășesc dezavantajele, precizează The Guardian.

Provocările mutării

În contextul noilor relocări luate în calcul, în documentul privind Procedurile Operaționale Standard, specialiștii au încercat să abordeze cât mai multe dintre problemele care ar putea să apară.

Înainte de orice evaluări sau discuții cu guvernul se solicită nu doar aprobarea a 90% din locuitorii satului, ci și a 90% dintre bărbați, 90% dintre femei, 90% dintre persoanele în vârstă, 90% dintre tineri, 90% dintre rezidenții LGBTQ și 90% dintre membrii comunității cu dizabilități, precizează Christine Fung, de la GIZ, principala agenție de dezvoltare a guvernului german, partenerul internațional care coordonează consultările POS cu guvernul din Fiji.

După ce acordul a fost dat, guvernul începe o serie de evaluări pentru a stabili nevoile comunității și gradul de pericol și pentru a examina terenul disponibil.

Fiecare sat de pe lista celor 42 care au nevoie de relocare urgentă se va confrunta cu problema pământului. Terenurile indigene nu pot fi cumpărate sau vândute în Fiji, dar un clan poate ajunge la un acord cu altul pentru a-i permite să folosească un teren pentru un nou sat. În astfel de aranjamente nu sunt folosiți banii, dar absența unui acord financiar poate complica uneori lucrurile.

În 2017, Tukuraki, un sat din zonele înalte ale insulei principale Viti Levu, s-a mutat pe pământul unui clan vecin, după o serie de dezastre. Un nou sat cu 11 case, de pe terenul unei comunități vecine, era pregătit pentru ca satul să fie relocat, dar, potrivit oamenilor familiarizați cu situația, au apărut tensiuni între sătenii Tukuraki relocați și membrii clanului pe al cărui pământ locuiesc acum. Cei din urmă au fost nemulțumiți când și-au dat seama că locuințele nou-construite – cu bucătării, toalete și băi – erau mai bune decât ale lor.

Astfel, realizatorii POS au modificat documentul pentru a aborda ceea ce Fung a descris drept „experiența Tukuraki”, faptul că „dezvoltarea comunității-gazdă trebuie luată în considerare și atunci când unei noi comunități i se oferă aceste condiții de dezvoltare”.

Problema finanțării

După ce a fost rezolvată problema terenului, rămâne cea a costurilor relocării. Procesul este costisitor și nici guvernul din Fiji, nici satele relocate nu au bani pentru a face față cheltuielilor. PIB-ul din Fiji în 2021 a fost de 4,59 miliarde de dolari – în scădere cu aproape 20% față de 2019, după ce pandemia a închis industria turistică a țării peste noapte.

În 2019, autoritățile din Fiji au anunțat că au înființat primul fond fiduciar de relocare din lume pentru persoanele strămutate din cauza schimbărilor climatice. Finanțarea provine din veniturile din taxa guvernamentală pentru mediu și adaptare la climă, o serie de taxe pe hoteluri, vase de croazieră și feriboturi, baruri, cluburi de noapte, cinematografe și restaurante, precum și pe veniturile de peste 117.000 de dolari.

Totuși, prim-ministrul din Fiji a precizat că acest fond este insuficient și că țara ar avea nevoie de contribuții din partea partenerilor internaționali pentru ca fondul fiduciar de relocare să funcționeze. În februarie 2020, Noua Zeelandă a devenit primul partener internațional care a donat direct fondului fiduciar 1,25 milioane de dolari.

Cei care pleacă și cei care rămân

Când satele încep să ia în considerare relocarea, pe lângă consultanți, oficiali guvernamentali și donatori, un alt grup-cheie care vine în ajutor este cel al teologilor.

„Oamenii din Pacific sunt credincioși și în strânsă legătură cu pământul. Este pământul pe care Dumnezeu l-a dat strămoșilor, iar strămoșii l-au lăsat moștenire. Acum, dacă te muți, este aproape un semn că abandonezi responsabilitățile”, a spus Netani Rika de la Conferința Bisericilor din Pacific, un grup care leagă bisericile diferitelor confesiuni creștine din Pacific.

„Uneori, nu au nevoie decât ca preotul sau pastorul să le spună: fie că ești aici, fie sus pe acel munte, Dumnezeu este încă cu tine. Dumnezeu este peste tot. Dumnezeu a fost cu tine de la început și te va însoți și în această călătorie. Sunteți liberi să mergeți”, adaugă Rika.

În plus, pentru mulți oameni din Pacific, cimitirele rămân cel mai mare obstacol în calea relocării.

Când se mută, sătenii se confruntă cu posibilitatea de a alege fie să lase în urmă osemintele strămoșilor, fie să le deshumeze și să le ducă la noul loc. Oricare dintre alegeri este profund traumatizantă.

Într-o așezare cu doar câteva case numită Togoru, la aproximativ 45 de minute cu mașina de Suva, capitala statului Fiji, cimitirul local este deja sub apă. Când apare mareea înaltă, peștii înoată în jurul pietrelor funerare ale strămoșilor Laveniei McGoon, care are 70 de ani și vrea să rămână. Așezarea se află acolo de la începutul anilor 1800 și mai are aproximativ 20 de locuitori.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE