Elevii din clasele a VIII-a și a XII-a care nu pot să meargă fizic la școală în perioada 2-12 iunie pentru a se pregăti pentru examene “pot urmări aceste lecții online”, a anunțat în această dimineață secretarul de stat responsabil cu învățământul preuniversitar, la Magic FM.
“Începând cu data de 2 iunie, pe o perioadă de două săptămâni, se vor realiza doar activități de pregătire și consiliere pentru examenele naționale (la școală). Nu sunt obligatorii. În primul rând ne-am gândit la copiii care nu pot, din diferite motive, să intre online cu profesorii lor. Dacă cei care au posibilitatea să urmărească online…, ei pot rămâne acasă și pot urmări aceste lecții online“, a declarat secretarul de stat Luminița Barcari potrivit edupedu.ro.
Potrivit sursei citate, Luminița Barcari a mai precizat că “fiecare unitate de învățământ va organiza activitatea din perioada 2-12 iunie, în funcție de resursele materiale (dotare IT), disponibilitatea fiecărui cadru didactic care susține activitatea și de solicitările elevilor din grupul țintă“.
Oficialul a precizat că lecțiile pe care profesorii le vor susține la școală pentru elevii de clasele a VIII-a și a XII-a este “de preferat” ca atunci când sunt transmise online pentru colegii de clasă să fie “prin intermediul platformelor educaționale și nu al rețelelor sociale“.
Ministrul sănătații nu exclude examenele online
La rândul său, ministrul sănătății, Nelu Tătaru, a precizat la Realitatea Plus că nu exclude varianta susținerii online a examenelor din anii terminali.
“Da, nu este exclus. Rămâne totuși ca timpul să ne demonstreze dacă evoluția pandemiei în România va duce spre online sau va lăsa și o altă alternativă”, a mai spus ministrul sănătății, potrivit sursei citate.
Ministrul sănătății a explicat că în varianta în care examenul va fi cu prezența fizică a elevilor la școală, vor fi protocoale stricte de urmat.
“În condițiile în care se va recurge la un examen pe care îl vor da, și nu online, sunt stipulate protocoale care să reflecte circuitele, regulile, distanțarea socială, cât și igiena în sălile de clasă”, a asigurat ministrul sănătății.
Edupedu.ro a publicat un document trimis de Ministerul Educației la școli în care sunt precizate măsurile care se vor lua în școli după încheierea situației de urgență:
- maximum 10 elevi în sala de clasă
- cu mască și mănuși
- școlile dotate cu dezinfectant
- igienizarea după activitățile fiecarei grupe.
Președintele Klaus Iohannis a anunțat luni că în România nu vor fi redeschise şcolile, până în septembrie, decât pentru elevii din clasele terminale.
“Elevii din clasele terminale, a VIII-a, a XII-a, a XIII-a – unde este cazul, la profesională în anii terminali – vor putea, atenție, vor putea reveni la școală după 2 iunie, între 2-12 iunie, pentru a se pregăti pentru examenele naționale”, a declarat Iohannis..
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_e8d1a8e8482d6be7c880d89ad088cdd4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_a7243cca37802d6cd4c3e23ad944da76.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_4af4222442fe10e188cb8af4bfe72d25.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_76b8559dc362c6dfa9e260416edecbeb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_3437bc73621e88857a38953bd7b87e4f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_0c491f402d1f3db96545a36adc3c1434.jpg)
Alte știri
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_fcd1d384073224ec2199f1869361ef02.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_c5d98f0ddc021015d4432a56a817ac73.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_2dc662106ae0fd2996003075f7b5dc72.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_027bc5e0884cd5f20401d1f653addb72.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_a22b1443b905f56da42292528d1fd6ce.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_3e6417414184ca71f7023a6872666571.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_5cb06e43a186f695d1c40c1e289e4b5e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_44aa85301d941e7dcb8fd8a7d390bd2d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_b766093f9bc411b49cee1fc8f5e911af.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_459d1cfc9decb4aca57691b2f8b3a3b2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_7f0b16ebab2b1809b31ac690110ef3c9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_821165cffa52cb8ab48f1dbc1cd8867d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_2b0b0d6a5c157124cf837250547e03ca.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_745d5002766da97c45b2f3399408edbb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_b7d7a36d03efb26809a83f4e57d99920.jpg)
Politic
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_44d867c5699b60885e9acc72bfea85aa.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_e1d3c6342737b678d90db461181b851d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_082288d6afe7b45890f976d0f3ac9623.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_c34be7f2948651005e925f46198f0cc2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_0a3a2d473c1b3c3debcf54988c121712.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/centrale-apartament-interzise.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/elena-stancu-si-cosmin-bumbut-au-documentat-viata-reala-a-diasporei-romanesti.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_8ce43bdb36ce696752bba1db10ab1739.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_4ca2a90a6843f260d687d82e63902556.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/andreea-raicu-despre-melodia-lansata-de-fratii-velea.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/paris-jackson-si-michael-jackson-tatal-ei.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_6248df911a5c642265b899d04e8fdb8d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_cd6ce7149070819a8a9e80b076909123.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_3a65ef23db354ac092f7c2c1b42705e9.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_246042b34857f66661de2bdd7c770f01.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/sorin-grindeanu-foto-dumitru-angelescu-1.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/sondaj-arp-alageri-parlamentare-preferinte-romani-partide.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ouaprepelita-cuptor-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/mamaia-fratelli-summerland.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/horoscop-fecioara.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/horoscop-leu.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/horoscop-gemeni.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/izvorul-tamadurii.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/avion-boom-sonic.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/obiceiuri-care-iti-strica-parul-in-timp-ce-dormi.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ceai-de-dafin.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/benzinarie-combustibil-plin-masina-7-aprilie-2026-e1775712550573.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/roman-cautiune-binecuvantat-americani.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/comenzi-paste-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ploi-torentiale-vijelii-si-grindina-in-22-de-judete.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ilie-bolojan-george-simion-hepta8248545-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/cel-mai-bun-prieten-shutterstock684415648-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/sorin-grindeanu-ilie-bolojan-shutterstock2672892819-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/donald-trump-presedinte-sua-10-4.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.