Judecătoare din Mehedinți, mutată la Secția Penală împotriva voinței sale. Argumentele cu care magistratul a obținut suspendarea transferului: „O măsură gravă care impune o motivare riguroasă”

Comentează
Intrarea in Tribunalul Mehedinti, o cladire istorica
Exclusiv

Judecătoarea Tribunalului Mehedinți Ada Duțulescu a dat în judecată conducerea instanței în care activează în urma unei decizii administrative prin care a fost transferată de la Secția Contencios la Secția Penală.

Într-un proces judecat la Tribunalul Timiș, judecătoarea a reclamat că mutarea a fost decisă împotriva voinței ei și a cerut suspendarea hotărârii de transfer la Secția Penală până la finalizarea procesului pe fond. Tribunalul a suspendat decizia conducerii Tribunalului Mehedinți, dar hotărârea nu este definitivă. 

Mutată la scurt timp după promovare

Printr-un proces deschis la Tribunalul Timiș, judecătoarea Tribunalului Mehedinți Ada Duțulescu a dat în judecată tribunalul în care activează, președintele instanței și Colegiul de Conducere al Tribunalului Mehedinți, reclamând faptul că a fost mutată de la Secția a II-a Civilă, de Contencios Administrativ și Fiscal, la Secția Penală împotriva voinței sale. 

Judecătoarea a arătat în proces că a promovat de la Judecătoria Orșova la Tribunalul Mehedinți în urma concursului derulat în perioada decembrie 2025 - aprilie 2026. Hotărârea CSM de validare a promovării a fost emisă în 23 aprilie 2026, judecătoarea începând activitatea la Tribunalul Mehedinți în 18 mai 2026.

O lună mai târziu, în 24 iunie 2026, conducerea instanței a decis mutarea judecătoarei Duțulescu de la Secția de Contencios Administrativ și Fiscal la Secția penală începând cu data de 1 septembrie 2026.

„Promovarea nu s-a produs pe un post generic de judecător”

Ada Duțulescu a arătat în cererea de chemare în judecată că la momentul înscrierii la concursul de promovare a optat pentru specializarea contencios administrativ şi fiscal.

„Această opțiune nu a avut un caracter pur formal, ci a reprezentat cadrul în raport cu care s-a realizat întreaga procedură de evaluare profesională. Promovarea nu s-a produs, aşadar, în abstract, pe un post generic de judecător la tribunal, ci pe o secție determinată şi într-o specializare determinată, în considerarea căreia au fost analizate activitatea profesională anterioară, hotărârile judecătoreşti pronunțate şi parcursul profesional al candidatului”, a arătat judecătoarea în procesul de suspendare a deciziei Tribunalului Mehedinți.

„Cauzele penale soluționate au apărut în contexte excepționale”

Duțulescu a mai invocat faptul că în cariera de magistrat la Judecătoria Orșova, de unde a promovat, a pronunțat peste 7.000 de hotărâri în domeniu non penal, ajungându-i pe masă doar 11 dosare penale, din care numai două au fost judecate în fond. 

„Cauzele penale soluționate au apărut în contexte excepționale, determinate de abțineri, permanență, vacanța judecătorească ori de necesitați punctuale de funcționare a instanței, fără ca asemenea împrejurări izolate să poată fi asimilate unei specializări reale în materie penală”, a mai insistat judecătoarea Duțulescu în procesul cu conducerea Tribunalului Mehedinți. 

Documente medicale pentru „evitarea expunerii la muncă de noapte”

Ada Duțulescu a mai invocat în procesul de la Tribunalul Timiș și riscurile asupra sănătății sale pe care le implică activitatea în domeniul penal, care implică proceduri urgente, unele în timpul nopții. Judecătoarea a susținut în proces că înainte de a fi emisă decizia de transfer la Secția Penală „a adus la cunoștința conducerii Tribunalului Mehedinți, cu înscrisuri medicale, situația stării sale de sănătate şi recomandările medicale care impun un regim de muncă previzibil, precum şi evitarea expunerii la muncă de noapte şi la imprevizibilitatea caracteristice activității în materie penală”.

„Această împrejurare era cunoscută conducerii instanței anterior adoptării măsurii, însă nu rezultă din Decizia nr. 38/24.06.2026 că ar fi fost analizată efectiv, individualizat şi proporțional, prin raportare la situația concretă a persoanei vizate”, a mai arătat judecătoarea în procesul de la Tribunalul Timiș. 

Judecătoarea nu înțelege de ce a fost ea „aleasa”

Ada Duțulescu mai susține în proces că, „presupunând, prin absurd, că nevoile Secției Penale justificau o intervenție administrativă, actul contestat rămâne afectat de o vulnerabilitate esențială: nu explică de ce tocmai ea a fost desemnată pentru trecerea în cadrul Secției Penale, cu prioritate față de alți judecători ai instanței”.

„Într-un domeniu în care sunt incidente garanții de independență, inamovibilitate și specializare, marja de apreciere administrativă nu poate fi confundată cu libertatea de alegere nemotivată. Cu cât măsura este mai intruzivă pentru situația profesională a judecătorului, cu atât exigența obiectivității criteriilor este mai ridicată. Or, trecerea unui judecător dintr-o secție civilă/de contencios într-o secție penală, fără acord şi cu caracter permanent, reprezintă o măsură suficient de gravă pentru a impune o motivare riguroasă, verificabilă și individualizată”, a subliniat magistratul.

Transferul, explicat prin criza de personal

Conducerea Tribunalului Mehedinți a cerut respingerea cererii de suspendare a deciziei care o vizează pe judecătoarea Duțulescu, arătând că instituția are în schema de personal 41 de posturi de judecător, din care sunt ocupate doar 25.

„Cei 25 de judecători care îşi desfăşoară activitatea în instanţă sunt repartizaţi astfel: 8 judecători la Secţia I Civilă, 10 judecători la Secţia a II-a Civilă, de contencios şi fiscal, 3 judecători la Secţia Conflicte de muncă şi asigurări sociale şi 4 judecători la Secţia Penală”, a arătat conducerea Tribunalului Mehedinți în întâmpinarea din proces.

Președintele Tribunalului Timiș a explicat că, fiind nevoie de o majorare a numărului de judecători de la Secția Penală a Tribunalului Mehedinți, „au fost efectuate demersuri în acest sens, solicitându-se preşedintelui Curţii de Apel Craiova delegarea unui judecător de la altă instanţă, în condiţiile legii”. 

„Nevoia echilibrării volumului de muncă”

„De asemenea, au fost consultaţi judecătorii celorlalte secţii ale Tribunalului Mehedinți. Nu s-a reuşit delegarea unui judecător de la o altă instanţă din raza Curţii de Apel Craiova. Nu au existat judecători de la celelalte secţii ale tribunalului care să fi fost de acord să îşi continue activitatea în cadrul Secţiei Penale a instanţei, după cum rezultă din referatele întocmite de preşedinţii de secţii”, mai arătat conducerea Tribunalului.

Un alt argument al mutării judecătoarei Duțulescu de la Secția Contencios Administrativ și Fiscal la Secția Penală a fost „nevoia echilibrării volumului de muncă al judecătorilor”. Conducerea Tribunalului a explicat că „la nivelul Secției Penale punctajul de complexitate mediu/anual/judecător, ținând cont de volumul de activitate adițional și de actuala configurație a secțiilor, este cel puțin dublu față de punctajul similar înregistrat la Secția a II-a Civilă, de contencios administrativ și fiscal”.

Motivele suspendării deciziei

Printr-o hotărâre pronunțată în 17 iulie 2026, Tribunalul Timiș a dispus suspendarea deciziei de mutare a judecătoarei Duțulescu de la Secția Contencios Administrativ și Fiscal la Secția Penală. Hotărârea este executorie, dar poate fi atacată cu recurs.

Tribunalul Timiș și-a justificat decizia de suspendare a hotărârii de mutare a judecătoarei de la o secție la alta fără consimțământ arătând că decizia se încadrează la „alte cazuri decât cele prevăzute de lege”.

Potrivit Tribunalului Timiș, Legea 304/2022 privind organizarea sistemului judiciar prevede două situații în care judecătorii pot fi mutați de la o secție la alta fără consimțământul lor.

O situație este aceea în care judecătorul poate fi mutat la altă secție, fără acordul său, doar temporar, timp de un an, prin tragere la sorți, în caz de volum de activitate ridicat la nivelul unei secții.

A doua situație permite mutarea fără acord, „în mod excepțional”, când în cadrul unei secții nu poate fi constituit un complet. În acest caz, „președintele instanței, cu avizul colegiului de conducere, poate dispune participarea unor judecători de la alte secții”.

„Nu se poate admite teza conform căreia ar fi posibilă  o  mutare a unui judecător, fără consimțământul acestuia, în alte cazuri decât cele menționate anterior și care sunt prevăzute în Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești aprobat prin H.C.S.M. nr.3243/2022”, a explicat Tribunalul Timiș.

„Măsura mutării poate avea un caracter arbitrar”

Judecătorul de la Tribunalul Timiș pe masa căruia a ajuns dosarul din Mehedinți a mai explicat că în cazul unei mutări fără consimțământ „trebuie indicat expres cazul prevăzut de lege avut în vedere de către conducerea instanţei”. 

În lipsa indicării cazului special care impune transferul, a mai arătat Tribunalul Timiș, „măsura mutării poate avea un caracter arbitrar, în raport de exigenţele menţionate anterior, chiar dacă la nivel, de aparenţă, ea este justificată pe necesitatea realizării unui echilibru al resurselor umane”.

„În acord cu motivele reclamantei, tribunalul reține că, prin emiterea Deciziei nr. 38/24.06.2026 a Președintelui Tribunalului Mehedinți, s-a anihilat în totalitate dreptul de opțiune al judecătorului de a promova pe secția pe care a solicitat promovarea și pe care a promovat efectiv”, mai este subliniat în motivarea hotărârii de suspendare a deciziei de transfer între secții a judecătoarei Duțulescu.

În privința motivelor medicale invocate de judecătoare împotriva mutării la Secția Penală, Tribunalul Timiș a reținut că recomandarea de desfășurare a activității pe timpul zilei era de o lună, astfel că, „având în vedere că Decizia nr. 38/24.06.2026 a Președintelui Tribunalului Mehedinți produce efecte începând cu data de 01.09.2026, cel puțin la nivel de aparență, aceste motiv al reclamantei este neîntemeiat”.

De asemenea, a fost avut în vedere faptul că prin raportul de medicina muncii, judecătoarea „a fost declarată aptă medical pentru exercitarea profesiei în anul 2025, următoarea evaluare fiind stabilită pentru data de 29.06.2026, după data emiterii Deciziei nr.38/24.06.2026 a Președintelui Tribunalului Mehedinți”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Arhiva foto
12:01
Președintele Tribunalului Constanța, Marius Cătălin Croitoru, verificat de Inspecția Judiciară după deplasarea cu avion privat la Mykonos
Mai multe autoturisme oprite pe margine unui drum dintr-un sat, sunt verificate de un polițist. În același timp, o polițistă dirijează circulația
11:44
Un șofer de 97 de ani, din București, prins de două ori beat la volan și cu permisul suspendat. Ce amendă a primit
MONDEN
Cheloo
12:00
Boala de care suferă Cheloo. Dezvăluirea făcută la Asia Express: „De gradul 3”
Mihai Trăistariu | Foto: Facebook
10:58
Câți bani a câștigat Mihai Trăistariu în vara lui 2026 din garsonierele închiriate la mare și din muzică: „Mi-a mers bine, dar am și muncit”
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
12:54
Aglomerație pe „Magistrala corporatiștilor” M2: șapte trenuri de metrou intră în revizie, marți, 8 septembrie
12:43
Patru opere furate din Muzeul Renoir, două abandonate. Tablourile dispărute valorează 9 milioane de euro
12:25
Regula de la care nu se abate Daniela Nane pentru a arăta impecabil la 54 de ani: „Funcționează la mine”
TRENDING
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
7 sept.
Cine e Luca Niculescu, presupusul premier-surpriză al lui Nicușor Dan. Președintele României ar urma să ia decizia săptămâna aceasta
Osteoporoza la barbati Foto Envato
11:42
Semnul banal care arată că pierzi masă osoasă. Prof. dr. Diana Păun avertizează:„Nu apare doar la femei.”
Un bărbat în vârstă, văzut din spate, merge cu ajutorul unui cadru cu roți pe un drum rural, însoțit îndeaproape de o femeie. Cei doi se plimbă unul lângă altul, printre vegetație și copaci.
11:39
O femeie a primit 40.000 de euro moștenire de la bătrânul pe care l-a îngrijit, dar viața ei s-a transformat într-un iad: „Mă simt vinovată”
Fulgi de ovăz cu lapte de migdale, migdale pe masă
11:21
Cele trei alimente care acționează ca niște injecții naturale de slăbit
Cinci jucării de la McDonald's, cu figurine Disney, așezate pe o măsuță. În spatele lor se vede o femeie cu ochelari
10:39
O femeie a păstrat o jucărie de la McDonald's timp de 15 ani sperând să se îmbogățească, dar a avut o surpriză când a încercat să o vândă
O pensionară cu părul cărut, în timp ce stă la un birou din sufragerie, în fața unui laptop și plătește facturi
09:15
O femeie de 80 de ani nu a putut să își cumpere mâncare trei săptămâni din cauza unei plăți către o firmă de taxi
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Un termometru de exterior în stil vintage, cu margine roșie, indicând o temperatură  de aproape 35°C în lumina soarelui.
10:50
Zece județe intră miercuri, de la ora 12, sub cod galben: temperaturile urcă la 35 de grade, iar în București ajung la 30
Celebra patiserie cu merdenele din Piața Amzei, luată cu asalt de clienți. Sursă foto: Dumitru Angelescu/ Libertatea.
08:42
Merdeneaua lui nea Mihai a apărut în Le Monde și e simbol al luptei de clasă în București
O ploaie torențială densă căzând peste acoperișul din țiglă al unei case și peste copacii din jur.
08:08
ANM anunță ploi și furtuni în România spre finalul săptămânii. Prognoza meteo pentru perioada 8 septembrie-5 octombrie 2026
Riccardo Valentin Moraru
7 sept.
Muncitor român mort pe un șantier din Italia, în ultima zi de muncă: a căzut de la 12 metri și s-a electrocutat. „Vrem să știm adevărul”, spun părinții lui
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!