Vi s-a intamplat, probabil, sa primiti din senin o scrisoare in care sa fiti anuntati ca sunteti fericitul castigator al unei sume de bani. Sau sa fiti acostati pe strada de diverse persoane care pretind ca strang bani in numele unei organizatii de care nu ati auzit niciodata. In spatele acestor situatii pot fi adevarate capcane. Iata care sunt, potrivit inspectorilor ANPC, cele mai frecvente metode prin care vi se pot fura banii.


“Toata lumea vrea ceva in schimbul a nimic, dar trebuie ca oamenii sa fie atenti la inselaciunile care-i pandesc la tot pasul. Acestea vin in diferite forme – scrisori, e-mail, telefoane sau SMS. In realitate e posibil insa ca cei care raspund acestor tentatii sa ramana fara anumite sume de bani”, ne-a spus Catalin Teodorescu, presedintele Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor.


Loteriile straine. Scrisorile care spun ca ati castigat la o loterie din strainatate sau va incurajeaza sa jucati la asemenea loterii. Vi se cere sa trimiteti bani mai intai si nu exista nici o garantie ca veti primi vreun premiu.


Extrageri de premii. Acestea sunt scrisori care sustin ca ati castigat premiul garantat, dar care va cer sa trimiteti anumite sume de bani inainte de a primi premiul. Adesea nu exista nici o recompensa sau aceasta valoreaza mai putin decat taxa ceruta.


Trucuri prin telefon si SMS. Vi se poate oferi o vacanta si vi se da un numar unde trebuie sa sunati pentru a va ridica “premiul”. Dar daca sunteti atenti, veti observa ca numarul de telefon este, de cele mai multe ori, la un tarif scump. Daca sunati, veti vedea ca scopul este ca apelul sa fie prelungit cat mai mult posibil.


Bani prin Internet. Fiti atenti la web site-uri unde se anunta strangerea de donatii pentru victime ale dezastrelor. De cele mai multe ori donatiile nu ajung la victime. La fel, e bine sa fiti cu ochii-n patru si la e-mailuri care pretind ca vin de la organizatii caritabile ce solicita bani.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.