Curenții oceanici se schimbă și produc fenomene meteo extreme, iar cercetătorii spun că Europa va fi direct afectată
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Un sistem uriaș de curenți oceanici rotativi din nordul Atlanticului se comportă extrem de ciudat, posibil pentru că se apropie de un punct critic, arată o nouă analiză bazată pe studiul cochiliilor de scoici, relatează Live Science.
Cuprins:
„Este extrem de îngrijorător"
„Este extrem de îngrijorător", a declarat Beatriz Arellano Nava, autoarea principală a studiului și cercetătoare postdoctorală în geografie fizică la Universitatea din Exeter (Marea Britanie).
O analiză a cochiliilor de scoici sugerează că sistemul oceanic de curenți ciclonici (cu mișcare circulară) din nordul Atlanticului a trecut prin două perioade de destabilizare în ultimii 150 de ani: una în jurul anului 1920 și cealaltă, din 1950 până în prezent.
Sistemul oceanic de curenți ciclonici se formează şi în regiunile cu latitudini înalte din nordul Pacificului, dar și în Oceanul de Sud, care se înfășoară în jurul Antarcticii.
Sistemul oceanic de curenți ciclonici nord-atlantic joacă un rol esențial în transportul căldurii către emisfera nordică și face parte dintr-o rețea mult mai amplă de curenți oceanici, cunoscută sub numele de „Circulația Meridională Atlantică de Inversiune" (AMOC).
Răscruce climatică
Noile dovezi sugerează însă că sistemul uriaș de curenți oceanici rotativi își pierde stabilitatea din anii 1950, ceea ce înseamnă că circulația acestuia s-ar putea slăbi semnificativ în deceniile următoare, arată cercetătorii într-un studiu publicat pe 3 octombrie în revista Science Advances.
„Sistemul oceanic de curenți ciclonici (cu mișcare circulară) a fost recunoscut recent ca un element de răscruce climatică. Trebuie să înțelegem mai bine efectele unei slăbiri bruște a acestuia. Dar ceea ce știm până acum, din puținele studii publicate, este că ar putea provoca fenomene meteorologice extreme tot mai frecvente, în special în Europa, precum și schimbări în modelele globale de precipitații", a mai explicat Beatriz Arellano Nava în în cadrul interviului.
Sistemul de curenți oceanici rotativi din nordul Atlanticului reprezintă o ramură a Circulației Oceanice Meridionale din Atlantic (Atlantic Meridional Overturning Circulation – AMOC), însă poate ajunge la un punct critic independent de această rețea uriașă de curenți, explică Beatriz Arellano Nava.
Efecte semnificative
Efectele climatice asupra Europei, în special, ar fi similare cu cele produse de o prăbușire a AMOC, deși, probabil, mai puțin intense, deoarece AMOC este un sistem mult mai vast.
Totuși, avertizează cercetătoarea, „chiar dacă consecințele nu ar fi la fel de catastrofale ca în cazul colapsului AMOC, o slăbire a sistemului de curenți oceanici rotativi poate avea efecte climatice semnificative".
Cercetări anterioare sugerează că AMOC ar putea să se prăbușească în viitorul apropiat, deoarece mecanismul său principal – o cascadă de apă densă care se scufundă din suprafața Oceanului Atlantic de Nord și a Oceanului Arctic până pe fundul mării – începe să cedeze.
Această cascadă, formată anterior din apă extrem de rece și sărată, este acum diluată de topirea ghețarilor și încălzită de creșterea temperaturilor globale, ceea ce înseamnă că apa nu mai este suficient de densă pentru a se scufunda corespunzător (apa rece și sărată este mai densă decât cea caldă și mai puțin sărată).
Un destin similar se prefigurează și pentru sistemul de curenți oceanici rotativi din nordul Atlanticului, care depinde, la rândul său, de scufundarea apei de la suprafață spre fundul oceanului.
„O cascadă de apă densă din nucleul giro-ului menține curenții rotativi activi", a mai adăugat Beatriz Arellano Nava. Totuși, sistemul este parțial alimentat și de vânturi, ceea ce face puțin probabil un colaps complet, adaugă ea.
O nouă „Mică Eră Glaciară"?
Deși sistemul de curenți oceanici rotativi din nordul Atlanticului este o ramură a AMOC, o prăbușire a AMOC ar presupune inevitabil și o slăbire dramatică a celuit dintâi fenomen.
Inversul nu este însă valabil: o slăbire a sistemului de curenți oceanici rotativi din nordul Atlanticului nu înseamnă automat că AMOC s-a prăbușit, a mai precizat specialista Arellano Nava.
„Sistemul de curenți oceanici rotativi din nordul Atlanticului se poate slăbi brusc fără ca AMOC să colapseze. Asta s-a întâmplat în timpul tranziției către Mica Eră Glaciară, care a avut loc în secolele al XIII-lea și al XIV-lea", a mai declarat cercetătoarea.
Mica Eră Glaciară, care a durat din jurul anului 1250 până spre sfârșitul anilor 1800, a fost una dintre cele mai reci perioade înregistrate în emisfera nordică de la finalul ultimei glaciațiuni.
Temperaturile medii au scăzut cu aproximativ 2°C, făcând ca râurile și porturile din Europa și America de Nord să înghețe complet iarna, ceea ce a dus la crize agricole și a aruncat societatea medievală în haos, potrivit The New Yorker.
Deși factori precum erupțiile vulcanice și reducerea activității solare au contribuit la declanșarea Micii Ere Glaciare, sistemul de curenți oceanici rotativi din nordul Atlanticului se crede că a jucat un rol esențial în amplificarea fenomenului.
Vârtejul subpolar se apropie de un punct de cotitură
În prezent, din cauza schimbărilor climatice, condițiile sunt radical diferite față de cele din secolul al XIII-lea, astfel că oamenii de știință nu știu dacă o nouă „Mică Eră Glaciară" este posibilă, a mai spus Beatriz Arellano Nava.
Totuși, fenomenul ilustrează clar tipul de impacte climatice majore care ar putea apărea în viitorul apropiat.
Cercetătorii au compilat 25 de seturi de date pentru a construi o imagine de înaltă rezoluție a vârtejului subpolar al Atlanticului de Nord din ultimii 150 de ani.
Aceștia au descoperit două semnale puternice de instabilitate. Cel mai recent este în curs de desfășurare și sugerează că vârtejul subpolar se apropie de un punct de cotitură ca urmare a încălzirii globale, ceea ce susține observațiile și cercetările anterioare, a spus Arellano Nava.
Însă celălalt semnal a fost o surpriză totală, a spus ea. Datele au relevat că vârtejul subpolar a fost instabil timp de câțiva ani în perioada premergătoare schimbării regimului din Atlanticul de Nord din anii 1920. Acest eveniment a fost caracterizat de intensificarea curenților din vârtej.
Cronologia sugerează că perioada de instabilitate ar fi putut reflecta recuperarea curentului subpolar după colapsul din Mica Eră Glaciară, a spus Arellano Nava.
„A trebuit să se intensifice din nou la un moment dat, dar nu avem dovezi complete, deoarece nu am analizat aceste mecanisme”, a spus ea.
