Alexander Adamescu a susţinut în faţa instanţelor britanice că a fost vânat de DNA din motive politice, la comanda fostului premier, Victor Ponta. De asemenea, acesta a spus că nu ar putea să se apere în faţa sistemului corupt de justiţie de la Bucureşti.

În replică, magistraţii Curţii Supreme de la Londra, lordul judecător Holroyde şi judecătorul Garnham, au precizat că „apelantul nu poate, în opinia noastră, să indice niciun argument convingător în sprijinul tezei potrivit căreia nu ar avea parte de un proces echitabil”.

„Există, credem, ceva paradoxal în cazul apelantuluiu: el susține că sistemul judiciar este atât de corupt, iar statul de drept atât de slăbit, încât nu poate avea un proces echitabil; dar pe tot parcursul probatoriului pe care se bazează, există dovezi clare ale progreselor privind reformele și sprijinul justiţiei pentru statul de drept”, arată magistraţii Curţii Supreme de la Londra, lordul judecător Holroyde şi judecătorul Garnham, în motivarea respingerii apelului lui Alexander Adamescu.

Lordul judecător şi judecătorul Înaltei Curţi de la Londra au arătat şi că sistemul penitenciar din România nu încalcă drepturile sau nu pune în pericol sănătatea apelantului Alexander Adamescu.

INTERVIU EXCLUSIV. Reputatul profesor ruso-american de economie Oleg Itskhoki spune că Europa și SUA au calculat greșit, lăsându-i lui Putin un miliard de euro pe zi
Recomandări
INTERVIU EXCLUSIV. Reputatul profesor ruso-american de economie Oleg Itskhoki spune că Europa și SUA au calculat greșit, lăsându-i lui Putin un miliard de euro pe zi

Alexander Adamescu este acuzat că a mituit judecători de la Tribunalul Bucureşti

Alexander Adamescu a fost arestat la Londra, la începutul lui 2018, după ce ar fi pus pe masa instanţei britanice un raport fals al Administraţiei Penitenciarelor despre condiţiile grele din închisorile româneşti.

Alexander Adamescu este acuzat că, împreună cu tatăl său, Dan Adamescu (între timp, condamnat şi decedat), ar fi mituit judecători de la Tribunalul Bucureşti ca să favorizeze companiile familiei în cadrul unor proceduri de insolvenţă.

Pe 26 mai 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție a decis definitiv arestarea preventivă în lipsă a lui Alexander Adamescu, în dosarul în care este acuzat de dare de mită.

Între timp, CEDO a respins în unanimitate ca inadmisibilă plângerea lui Adamescu jr. împotriva mandatului de arestare în lipsă emis pentru dare de mită la cererea DNA.


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email [email protected]

„Mori, mă!”, a strigat o femeie către fiul Lorenei Balaci, chiar în fața ei. Ce a urmat a fost șocant
GSP.RO
„Mori, mă!”, a strigat o femeie către fiul Lorenei Balaci, chiar în fața ei. Ce a urmat a fost șocant
Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

GESTUL făcut de Camilla în timpul vizitei la Berlin! Imaginile care arată cât de NEFERICITĂ e soţia Regelui Charles
Playtech.ro
GESTUL făcut de Camilla în timpul vizitei la Berlin! Imaginile care arată cât de NEFERICITĂ e soţia Regelui Charles
Romina Gingașu, soția româncă a lui Piero Ferrari, rupe tăcerea despre viața cu miliardarul mai în vârstă cu 54 de ani: 'E foarte...'
Viva.ro
Romina Gingașu, soția româncă a lui Piero Ferrari, rupe tăcerea despre viața cu miliardarul mai în vârstă cu 54 de ani: 'E foarte...'
Vremea 3 aprilie - 1 mai 2023. Nou val de frig cu ploi, lapoviță, ninsori și vânt puternic, săptămâna viitoare
Observatornews.ro
Vremea 3 aprilie - 1 mai 2023. Nou val de frig cu ploi, lapoviță, ninsori și vânt puternic, săptămâna viitoare
Povestea cutremurătoare a românului care a stat opt ani într-o închisoare din China. „În doi ani nu am văzut lumina soarelui”
Știrileprotv.ro
Povestea cutremurătoare a românului care a stat opt ani într-o închisoare din China. „În doi ani nu am văzut lumina soarelui”
Unde se află fântâna cu puteri miraculoase din România. Localnicii spun că vindecă orice boală
FANATIK.RO
Unde se află fântâna cu puteri miraculoase din România. Localnicii spun că vindecă orice boală
Ce a păţit gimnasta minune a României. Scandal uriaş în sportul românesc
Orangesport.ro
Ce a păţit gimnasta minune a României. Scandal uriaş în sportul românesc
Dan Negru, mesaj acid după cazul Ana Morodan. Ce a transmis prezentatorul TV
Unica.ro
Dan Negru, mesaj acid după cazul Ana Morodan. Ce a transmis prezentatorul TV
Horoscop 31 martie 2023. Balanțele pot fi dezamăgite de unii dintre prieteni sau rude, dar este o dezamăgire rezultată din așteptările lor
HOROSCOP
Horoscop 31 martie 2023. Balanțele pot fi dezamăgite de unii dintre prieteni sau rude, dar este o dezamăgire rezultată din așteptările lor
Află ce înseamnă moda circulară și cum poate deveni un mod de viață
PUBLICITATE
Află ce înseamnă moda circulară și cum poate deveni un mod de viață