Belmondo Cobzaru (39 de ani), bărbatul care şi-a înjunghiat şi bătut concubina într-un restaurant din Iaşi, a fost trimis în judecată de procurori. Din rechizitoriu au ieşit însă la iveală detalii înfiorătoare despre faptele acestuia. Cobzaru ar fi cunoscut-o pe Marcela în 2009, când femeia a plecat în Italia în autocarul condus de el. Aceasta a rămas însărcinată, iar după trei luni, cei doi s-au mutat împreună la Mangalia, deşi ambii erau căsătoriţi. Mai mult, după o vreme, Cobzaru a dus-o pe amanta sa să locuiască în aceeaşi garsonieră cu el şi cu soţia lui.
Atacată la serviciu
Cuţitarul din Iaşi care a vrut să-i taie gâtul iubitei trăia cu soţia şi amanta în aceeaşi casă!“Până în aprilie 2011, având în vedere comportamentul tiranic al inculpatului, cele două femei, soţie şi concubină, au fost obligate să întreţină un ménage à trois, inculpatul având relaţii sexuale cu ambele”, se precizează în rechizitoriu. Sătulă de bătăi, amanta a fugit de mai multe ori de acasă, dar de fiecare dată Belmondo o găsea. Abia la începutul acestui an a reuşit să scape de el, mutându- se la Iaşi, împreună cu copilul pe care îl avea cu Belmondo Cobzaru. La sfârşitul lunii aprilie însă, bărbatul a găsito şi a înjunghiat-o de mai multe ori în gât. Imaginile înfiorătoare au fost surprinse şi de o cameră de supraveghere din restaurantul în care aceasta lucra. Numai o minune a făcut ca Marcela să scape cu viaţă, iar acum este mai liniştită, pentru că atacatorul ei este după gratii.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.