Cutremur cu magnitudinea 5,9 în Turcia, resimțit în Istanbul și Ankara. 50 de persoane au fost rănite | VIDEO

Comentează

Un cutremur cu magnitudinea de 5,9 a avut loc, miercuri dimineața, în vestul Turciei, potrivit Agerpres, care citează CNN Turk. Autoritățile au anunțat că numărul persoanelor rănite a ajuns la 50, după ce inițial au anunțat că este vorba de 22 de victime.

UPDATE ora 10:12: 50 de persoane au fost rănite în urma seismului de azi care s-a resimțit în mai multe orașe din Turcia. De asemenea, mai multe clădiri din orașul Duzce au fost afectate.

Autoritățile naționale au declarat că seismul a avut o magnitudine de 5,9 – mai mică decât cea de 6,1 dată de US Geological Survey – și că epicentrul său a fost în districtul Golyaka din provincia Duzce.

Ministrul de interne Suleyman Soylu, care a vizitat Golyaka, a declarat că o persoană a fost grav rănită după ce a sărit de la un balcon din cauza panicii. 70 de replici au fost înregistrate.

Epicentrul seismului produs în jurul orei 4:00 a fost localizat în provincia Düzce de la Marea Neagră, dar el s-a resimţit până la Istanbul, aflat la aproximativ 200 de kilometri de Düzce, şi la Ankara.

US Geological Survey (USGS) a înregistrat o magnitudine de 6,1 grade, iar Centrul Seismologic Europeano-Mediteraneean (EMSC) a menţionat o magnitudine de 6 grade. Oficialii turci au anunțat însă că magnitudinea a fost de 5,9.

22 de persoane au fost rănite, dintre care una se află în stare gravă, a transmis Fahrettin Koca, ministrul sănătății.

Momentul seismului a fost surprins și de camerele de supraveghere:

Photos from scene... #Düzce #Turkey

Saat 04.08 #depremizmir #depremanı #depremistanbul #Ankara #İstanbul #istanbuldadeprem #Earthquake HAARP İçişleri Bakanı Soylu Yataktan Hissetmeyen Kandilli #Bursa Kütahya Artçı Karabük Feci Marmara Gölcük #SONDAKİKA pic.twitter.com/hasxoYBPtE— Cem Kayalar ?? (@cemkayalarr35) November 23, 2022 

Primarul oraşului Düzce, Faruk Özlü, a declarat că până acum nu au existat daune semnificative la clădiri.

Turcia este situată pe mai multe plăci tectonice, ceea ce determină o activitate seismică intensă. Unul dintre cele mai grave cutremure din ultimii ani a avut loc în octombrie 2020 în oraşul Izmir de la Marea Egee, în care şi-au pierdut viaţa peste 100 de persoane.

Experţii se aşteaptă ca în viitorul apropiat, un cutremur puternic să zguduie Istanbulul, cel mai mare oraş din Turcia.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Imagine cu Călin Georgescu adus la audieri la DIICOT. Foto: Hepta
21 sept.
Interceptări din dosarul de înșelăciune al lui Călin Georgescu, publicate de PressOne: Preotul Ion Negoescu i-a pregătit profilul de prezidențiabil din 2022: „CG este Candidatul, l-am depersonalizat de tot”
Călin Georgescu arestat
21 sept.
CTP: „Călin Georgescu a fost arestat fiindcă nu s-a realizat o înțelegere PSD-AUR”
MONDEN
Nicușor Dan în timp ce își aranjează șosetele lângă Volodimir Zelenski la summit-ul din Ucraina | Foto: captură TikTok
21 sept.
Reacția unui stilist după momentul viral cu Nicușor Dan care își aranja șosetele lângă Volodimir Zelenski: „Asemenea gafe”
Alin Alexuc Ciurariu și Gabi Torje la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
Exclusiv
21 sept.
De ce nu a mers Gabi Torje la Asia Express 2026 cu un membru din familie: „Îmi sare CD-ul”. Ce a spus despre Alin Alexuc Ciurariu
POLITIC
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto: Hepta
21 sept.
Kelemen Hunor cere ca Siegfried Mureșan să-și depună mandatul dacă nu strânge voturile înainte ca Guvernul lui să ajungă în Parlament
Sorin Grindeanu a fost ales în noiembrie 2025 președinte „plin” al PSD, după 6 luni în care a fost interimar în urma demisiei lui Marcel Ciolacu. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
21 sept.
Stenograme din ședința PSD în care s-a decis că social-democrații nu votează Guvernul Siegfried Mureșan în Parlament
Ultimele știri
21 sept.
Traian Băsescu a dat verdictul despre Guvernul lui Siegfried Mureșan, cu 10 zile înainte de votul din Parlament
21 sept.
AfD discută cu Rusia reluarea livrărilor de gaze către Germania. Un oficial al partidului s-a întâlnit cu șeful Gazprom
LiveText
21 sept.
Călin Georgescu a fost reținut de procurorii DIICOT / Ce au scos la iveală perchezițiile făcute la locuința sa și alte imobile
21 sept.
Au cumpărat cu 152.000 de euro o școală abandonată, fără să o vadă înainte. Cum a fost transformată clădirea într-o locuință de familie
TRENDING
21 sept.
Un cuplu a construit o casă cu 700 de anvelope vechi reciclate și lemn: sunt 27 de grade la interior iarna, deși este acoperită complet de zăpadă
21 sept.
Horoscop 22 septembrie 2026. Capricornii, în loc să se supere pe cei dragi, ar putea să își păstreze calmul și să-și regândească strategiile
21 sept.
Balconul unui apartament de la etajul 7 de pe Bulevardul Tineretului, sectorul 4, s-a prăbușit pe trotuar, peste o mașină
21 sept.
Harta județelor lovite de vijelii puternice în următoarele ore. ANM anunță răcire în toată țara, ploi și ninsori la munte până joi dimineață
O nouă descoperire legată de boala Alzheimer sugerează că o moleculă proteică numită ERBB4 ar putea fi cheia înțelegerii modului în care această afecțiune neurodegenerativă afectează memoria și funcțiile cognitive. Sursă foto Shutterstock
Analiză
21 sept.
Boala Alzheimer, uitarea care aduce moartea. Cum poate fi tratată, care sunt neajunsurile în România
Veneția ar putea majora taxa de intrare pentru turiști la 30 de euro și extinde aplicarea acesteia pe o perioadă mai lungă din an. Sursă foto Shutterstock
21 sept.
Veneția pregătește o nouă lovitură pentru turiști. Cât ar putea ajunge taxa pentru o singură zi
Foto: shutterstock
21 sept.
Alergia la ambrozie: simptome, cum le calmezi și ce poți face pentru a trece mai ușor peste această perioadă
Foto: Cornel Putan
21 sept.
Toamna la Timișoara: Picasso, film, arhitectură și seri pe Bega
Ilustrație în stil grecesc cu zeul Apollo, care plutește în dreptul Soarelui și țintește cu arcul spre șarpele Python, care scuipă flăcări.
21 sept.
Zeul Apollo – cine a fost, legendă și curiozități
De ce se face floare albă în borcanul cu murături
20 sept.
De ce se face floare albă la murături și cum o previi. Greșeala frecventă din borcan
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Cum pastrezi merele peste iarnă
17 sept.
Cum păstrezi corect merele peste iarnă, ca să reziste până în primăvară
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
O umbrelă galbenă în ploaie
21 sept.
Vremea de mâine, 22 septembrie 2026, în România. Se răcește în toată țara, iar ploile cuprind mai multe regiuni
Călin Georgescu a ieșit încătușat din sediul DIICOT, după ce a fost reținut 24 de ore. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
21 sept.
Călin Georgescu a fost reținut într-un dosar de înşelăciune cu un prejudiciu de peste un milion de euro. A ieșit cu cătușe la mâini din sediul DIICOT
Fațada unui magazin Lidl
21 sept.
Schimbarea pe care Lidl a făcut-o, după 20 de ani, în toate magazinele dintr-o țară europeană
România este în continuare una dintre cele mai accesibile pieţe ale muncii din Uniunea Europeană, cu un cost orar al forţei de muncă de 13,6 euro, ceea ce reprezintă doar 39% din media blocului comunitar, de 34,9 euro/oră. Sursă foto Shutterstock
21 sept.
România, printre cele mai ieftine piețe ale muncii din UE. Cât câștigă angajații din București și care sunt domeniile cu cele mai mari salarii
fulgere-furtuna-stalpi-energie-electrica
Analiză
18 sept.
De ce energia nucleară este, pe termen lung, mai ieftină decât regenerabilele intermitente?
Felix Stroe (PSD), Alin Chirilă (PSD) și Alexandru Muraru (PNL)
18 sept.
SIE are nevoie de un inspector general precum CIA, nu de atribuții polițienești precum FSB
Nicușor Dan, încruntat
18 sept.
Politica la mișto. Blat pentru anticipate?
Nicușor Dan
18 sept.
O carte despre naționalism pe care Nicușor Dan ar fi putut s-o citească înainte să vorbească despre „naționalismul sănătos”