„Nemernicia prin care Câțu a golit fondul de rezervă al Guvernului și l-a distribuit tuturor primăriilor, mai puțin primăriilor conduse de primari USR, confirmă, o dată în plus, că acest om nu avea ce să caute în această pozitie, că pălăria îi era mult prea mare”, a scris Dan Barna pe Facebook.

El precizează că, prin această decizie a premierului, cei care suferă la final sunt sutele de mii de cetățeni care locuiesc în aceste localități.

„Să te răzbuni pe niște sute de mii de cetățenii ai României pentru că nu mai ai susținere în Parlament arată nu doar cinism ci și o nedisimulată ticăloșie”, a completat Dan Barna.

Guvernul a alocat miercuri peste un miliard de lei, din Fondul de rezervă, pentru proiectele locale, banii ajungând la 2.756 de administrații locale din România, poitriv unui anunț făcut de Cseke Attila, ministrul Dezvoltării.

Din total, 2.514 comune au primit o finanțare totală de 614 milioane de lei, un număr de 194 de orașe au primit 95,5 milioane de lei, iar 123,3 milioane de lei au fost alocați pentru 48 de municipii.

O sumă de 177 de milioane de lei ajunge la consiliile județene și este destinată, în mare parte, pentru a acoperi costurile privind serviciile de asistență socială și protecție a copiilor.

Guvernul Florin Cîțu a fost demis marți în urma unei moțiunii de cenzură care a fost adoptată cu 281 de voturi de la PSD, USR și AUR.

Citeşte şi:

România a ajuns în situația Italiei de la începutul pandemiei, spune Gheorghiță. „Spitalele sunt copleșite”

Răspunsul ANRE către un client care s-a plâns că furnizorul de energie i-a dublat tarifele fixe: dacă a fost notificat, totul e legal

Ivan Patzaichin, omagiat la metrou printr-un graffiti uriaș. Ultima tușă a fost dată în prezența fiicei: „E fascinant ceea ce faceți”

Răsturnare în telenovela momentului! S-au împăcat după scandalul de infidelitate, anunț clar:„Te iubesc!”
PARTENERI - GSP.RO
Răsturnare în telenovela momentului! S-au împăcat după scandalul de infidelitate, anunț clar:„Te iubesc!”
BOMBĂ! Diana Șoșoacă sfidează TOT! Cum a intrat în restaurant, fără certificat verde! Chelnerița a rămas MASCĂ: 'Ce e aia?!'
Playtech.ro
BOMBĂ! Diana Șoșoacă sfidează TOT! Cum a intrat în restaurant, fără certificat verde! Chelnerița a rămas MASCĂ: 'Ce e aia?!'
Mirel Joacă Bine a fost ucis în timp ce comitea un jaf în Italia. Românul a fost împușcat de proprietarul unui magazin
Observatornews.ro
Mirel Joacă Bine a fost ucis în timp ce comitea un jaf în Italia. Românul a fost împușcat de proprietarul unui magazin
Horoscop 26 octombrie 2021. Leii sunt foarte implicați emoțional în anumite relații pe care ar trebui să le abordeze altfel
HOROSCOP
Horoscop 26 octombrie 2021. Leii sunt foarte implicați emoțional în anumite relații pe care ar trebui să le abordeze altfel
Un artist din România, antivaccinist convins, a fost răpus de COVID-19
Știrileprotv.ro
Un artist din România, antivaccinist convins, a fost răpus de COVID-19
Marea campioană a ţării, la petrecerile cu alcool şi relaţii intime la Jocurile Olimpice! Moment fără precedent dezvăluit în satul olimpic
Telekomsport
Marea campioană a ţării, la petrecerile cu alcool şi relaţii intime la Jocurile Olimpice! Moment fără precedent dezvăluit în satul olimpic
INNA: „Pentru mine contează să îi știu bine pe cei dragi și să iubesc în fiecare zi!”
PUBLICITATE
INNA: „Pentru mine contează să îi știu bine pe cei dragi și să iubesc în fiecare zi!”